Patru nunti si o provocare: O mireasă plânge chiar în ziua nunţii pentru că unul dintre lăutari o lasă baltă

Miercuri, 4 septembrie, de la 20.30, telespectatorii ProTv vor intra în hora primelor două mirese care intră în competiţia pentru o lună de miere de cinci stele în Tenerife, Camelia şi Alexandra.

image

Camelia şi Hagi, protagoniştii nunţii tradiţionale ţigăneşti, şi-au planificat o nuntă cu 500 de invitaţi, al cărei buget se ridică la 50.000 de euro şi care durează trei zile. Mirii au însă parte de o surpriză de proporţii atunci când află că, fiind Săptămâna Luminată, nu li se poate oficia slujba religioasă. Cum reacţionează celelalte trei mirese aflate în competiţie la aflarea acestei veşti, telespectatorii ProTv vor afla urmărind miercuri seară emisiunea.

image

Ca şi când nu ar fi fost de ajuns, Camelia plânge chiar în ziua în care îmbracă rochia de mireasă cu trenă de 3,5 m pentru că unul dintre lăutarii plătiţi în avans n-a venit la timp. Petrecerea se animă însă, invitaţii debordează de energie, iar o femeie simte potenţialul unui astfel de eveniment şi se lansează în afaceri: vinde seminţe de floarea soarelui printre invitaţi. Se ştie că la nunţi fiecare ajută noul cuplu cât şi cum poate. Invitaţii de la două mese însă aleg să spele putina atunci când se strigă darul.

image

Cealaltă mireasă a serii, Alexandra, îşi doreşte o nuntă perfectă şi este, aşa cum recunoaşte şi ea, obsedată de detalii.

image

Totul pare să decurgă conform planului: ea şi Vlad, soţul ei, îşi fac apariţia la biserică într-o superbă maşină decapotabilă, iar slujba religioasă emoţionează până la lacrimi celelalte trei tinere aflate în competiţie. Una dintre domnişoarele de onoare leşină însă chiar în biserică şi nici naşa nu este departe de a păţi acelaşi lucru. Odată ajunşi la restaurant, toţi invitaţii par a se simţi de minune, iar seara se încheie cu un special tort al mirilor, realizat din mai multe brioşe.

image

Care sunt şansele Alexandrei şi ale Cameliei de a câştiga luna de miere în Tenerife şi ce cred despre nunţile lor celelalte două mirese ale primei ediţii, Simona şi Raluca, pe care telespectatorii ProTv le vor cunoaşte joi – aflati miercuri, de la 20.30, la ProTv.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.