De 1 Decembrie, atunci când împlineşte 16 ani, ProTv arată de ce iubim România

Anul acesta, de Ziua Naţională a românilor, atunci când împlineşte nu mai puţin de 16 ani, ProTv transformă 1 Decembrie în sărbătoarea regăsirii bucuriei de a fi român şi mizează pe cei care au rămas liberi în gândire, asta pentru că ei sunt cei care pot vedea România dintr-o perspectivă lipsită de prejudecăţi şi au curajul sa declare: Eu iubesc România! Cei care nu se avântă cu astfel de declaraţii cu uşurinţă vor cunoaşte de 1 Decembrie, prin intermediul corespondenţilor de la Ştirile ProTv, poveştile spectaculoase ale unor români care oferă răspunsuri demne de luat în seamă la întrebarea De ce iubesc România?. Pentru ca declaraţiile lor să fie cunoscute, au la dispoziţie trei mijloace prin care se pot face auziţi: http://cabina.protv.ro, site-ul www.deceiubescromania.ro, iar pe protv.ro găsesc aplicaţia prin care îşi pot face profil de român. Cele mai puternice mesaje vor putea fi urmărite la ProTv, chiar de  Ziua Naţională a României.

Ziua de 1 Decembrie debutează, la ora 7.00, cu Ştirile ProTv. Timp de trei ore, telespectatorii vor afla poveştile unor oameni mândri că sunt români. „Nea Mărin miliardar” trăieşte pe picior mare, la ProTv, iar de Cătălin Măruţă aşteaptă telespectatorii să petreacă alături de el doua ediţii speciale Happy Hour. De 1 Decembrie, Măruţă redescoperă alături de telespectatorii ProTv de ce îşi iubesc românii ţara şi ce face România să fie valoroasă. Împreuna cu Petrică Matu Stoian si Constantin Enceanu,  face o vizită de lucru la Veneţia ca ambasador al distracţiei româneşti. Pe 1 Decembrie, în doua editii speciale ”Happy Hour”, telespectatorii vor vedea cum cei trei ciobănei ai showbizului românesc spun de ce iubesc România tuturor turiştilor care asalteaza oraşul italian. Vor împărti bunătăţi cu specific românesc şi se vor întrece în gondole cu scopul de a atrage turişti în ţara noastră, dar şi de a învata ceva din turismul care atrage anual milioane de vizitatori din întreaga lume.

Tot în aceste editii, pentru a arăta că, dacă îşi exersează optimismul, creativitatea, românii pot vedea o opera de arta in locul unei rable, Maruţă va prezenta publicului o masina unicat: o Dacie 1310 de la REMAT facută decapotabilă şi pictată de artistul Costin Craioveanu. In plus, Maruţă va prezenta viaţa Mădălinei Ghenea, modelul care a aparut in videoclipul lui Eros Ramazzotti şi despre care se spune că are o relatie cu Leonardo di Caprio.

De la 19.00, Andreea Esca spune pentru a şaptesprezecea oară în direct „La mulţi ani! tuturor românilor”, direct de la pupitrul Ştirilor ProTv . După Ştirile ProTv de la ora 19.00, cel mai urmărit program de ştiri de peste 10 ani încoace, urmează două meciuri din Europa League: Schalke  – Steaua şi Vaslui – Lazio.

Pe 2 decembrie, la „Dansez pentru tine se va desfăşura finala celui de-al XII-lea sezon într-o ediţie de gală plină de momente spectaculoase. Într-un decor de iarnă autentică, pregătit special pentru o seară magică, echipele vor pregăti dansuri de poveste. Pe ringul de la „Dansez pentru tine”, concurenţii ajunşi în finală se vor întrece în musicaluri, costume de basm şi coregrafii atent pregătite. În urma voturilor telespectatorilor se va desemna şi câştigătorul celui de-al XII-lea sezon, care va primi marele premiu de 60.000 de euro.

Weekend-ul continuă petrecerea începută de miercuri seara. Sâmbătă, Johnny Depp duce până la Capătul lumii aventurile „Piraţilor din Caraibe” în cel de-al treilea film al seriei: „Piraţii din Caraibe: la capătul lumii”. Duminică, Andi Moisescu pregăteşte o ediţie specială „ApropoTv”, iar corespondenţii de la „România, te iubesc!” vin de la 18.00 cu noi anchete.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.