Copiii au petrecut 1 Iunie alături de vedetele TVR

De 1 Iunie, TVR şi-a deschis porţile pentru copiii din ţară, care au venit în număr mare să viziteze televiziunea, să petreacă momente de neuitat alături de vedetele TVR, să primească daruri, să cânte şi să danseze.

Sunet, culoare şi lumină – aşa s-ar putea descrie cele trei ore pe care 160 de copii din Ploieşti şi Focşani, din clasele a IV-a – a VIII-a, le-au petrecut în Televiziunea Română, unde au venit însoţiti de învăţătoarele şi profesoarele lor.

De Ziua Copilului, TVR le-a pregătit multe surprize şi un program susţinut tot de copii, prezentat de Irina Mohora, gazda emisiunii ABC… de ce?, de la TVR 2.

Vedetele TVR au venit şi ele să ureze copiilor „La mulţi ani!”. Constantin Trofin, Albertina Ionescu, Malvina Cservenschi şi Mircea Radu şi-au amintit de jocurile din copilărie, de desenele pe asfalt, s-au fotografiat şi au dansat alături de copii.

Protagoniştii emisiunii H…ora prichindeilor de la TVR 3, alături de Gheorghiţa Nicolae şi de mascota Alina-Albina au cântat şi i-au luat la dans pe invitaţi, iar un grup de 17 copii de la Şcoala nr. 45 „Titu Maiorescu” din Bucureşti, însoţiţi de învăţătoarea Elena Potra, au prezentat un program de dansuri populare şi french cancan. Tot ei au participat şi la un mini-atelierul de creaţie constituit ad-hoc, ei au construit, în tehnica origami, lalele colorate pe care le-au oferit cadou persoanelor din managementul TVR, alături de echipa Tonomatului DP2. În paralel, toţi doritorii s-au amuzat la şedinţe de face-painting.

După spectacol, copiii au beneficiat de un tur al televiziunii, au vizitat studiourile TVR, unde s-au jucat „de-a prezentatorii”, au văzut unde se înregistrează emisiunile lor preferate şi de unde se transmit emisiunile informative. La final, toţi copiii au primit cadouri din partea TVR.

Tot de 1 Iunie, copiii angajaţilor din TVR au vizionat la un cinematograf bucureştean filmul 3D de desene animate Aventurile lui Sammy şi s-au bucurat ei de cadourile primite.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.