Joi, 17 mai, Elena și-a serbat ziua de naștere între fani, jurnaliști și mai ales colegii ei din trupa Mandinga si stafful TVR care o însoțește la Baku pentru Eurovision.

Exact la miezul nopții, Dan Manoliu și echipa TVR au năvălit în camera Elenei cu un buchet uriaș de trandafiri, cântând ”La mulți ani”.
Solista, votată de fanii Eurovision drept cea mai sexy participantă din concurs, a zâmbit larg, i-a pupat pe membrii echipei TVR și a spus că anul acesta românii vor fi foarte mândri că Mandinga îi reprezintă la Eurovision.

După supriza de la miezul nopții a urmat una matinală, în direct la Ictimai TV, liderul posturilor din Azerbaidjan, dar și organizatorul Eurovision 2012. Trupa Mandinga s-a aflat timp de o oră în direct în cel mai popular program TV din țară, unde a cântat live nu doar “Zaleilah”, ci și piese tradiționale din Azerbaidjan cu ajutorul bandului emisiunii.
Prezentatorul i-a oferit un trandafir roșu, dar și un tablou, în timp ce artistul Abba Bagirov, cântăreț foarte apreciat de azeri, a venit să-i cânte special un cântec și “la mulți ani” în limba engleză.

Dacă joi Elena și-a sărbătorit ziua de naștere, miercuri a fost Zach sărbătoritul, cei doi avand parte de o petrecere surpriză și de un tort uriaș, dar asta după cea de-a doua repetiție oficială din a doua parte a zilei de joi.

La fel ca în fiecare an, Televiziunea Română va transmite în direct la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional toate cele trei competiţii Eurovision, cu începere de la ora 22.00.

În 22 mai, prima semifinală (în care românii vor putea vota, dar nu pentru Mandinga), în 24 mai a doua semifinală (în care România nu are drept de vot) şi finala Eurovision din 26 mai, în care toate ţările participante la concurs vor avea drept de vot, indiferent daca s-au calificat sau nu.

Emisiuni electorale la TVR

Postat de admin 17 mai 2012, 04:26

• Campania electorală pentru alegerile locale este reflectată de TVR 1, TVR Info şi TVR 3

Telespectatorii Televiziunii Române pot urmări în perioada 11 mai – 7 iunie 2012 jurnale electorale, emisiuni informative şi de dezbateri electorale pe trei dintre posturile sale: TVR 1, TVR Info şi TVR 3, cu aportul Studiourilor Teritoriale (Craiova, Iaşi, Târgu Mureş, Cluj şi Timişoara).

„SRTv vine cu o ofertă echilibrată de programe dedicate campaniei electorale pentru alegerile locale 2012. Campania se desfăşoară pe trei dintre posturile TVR: TVR 1, TVR Info şi TVR 3 împreună cu Studiourile Teritoriale, astfel încât cei interesaţi, oriunde s-ar afla, să poată avea acces la informaţii despre desfăşurarea alegerilor locale”, spune Ion Stavre, coordonatorul emisiunilor electorale TVR.

TVR Info dedică spaţii ample în această perioadă emisiunilor informative şi de dezbatere electorală astfel: INFO Electoral – zilnic, de luni până vineri, la orele: 11.50, 15.50 şi 20.50) – cuprinzând informaţii privind sistemul electoral, tehnica votării şi activităţile de campanie ale competitorilor electorali; Electorale 2012 – zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 11.20-11.45, în care candidaţii îşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală. Tot zilnic, de luni până vineri, de la 22.15 la 22.55 se difuzează „Dezbaterile electorale”, în care competitorii electorali, susţinătorii sau reprezentanţii acestora, precum şi jurnalişti, analişti şi alţi invitaţi pun în discuţie programele electorale şi teme de interes public privind campania electorală.

La TVR 1, sub genericul România votează, în intervalul 17.20-17.35, în zilele de luni, marţi, miercuri şi vineri se transmit informaţii despre campania electorală, iar vinerea, în intervalul 15.30 – 16.40 se difuzează materialele de campanie ale partidelor politice. Joia este la TVR 1 ziua confruntărilor. Asfel, în fiecare joi, timp de o sută de minute, începând cu ora 20.10, telespectatorii TVR 1 îi vor cunoaşte la România votează pe cei mai importanţi candidaţi la funcţiile de primari/preşedinţi ai consiliilor judeţene.

Pe frecvenţa TVR 3, în fiecare zi, în intervalul 19.00 -19.55 vor putea fi urmărite emisiuni realizate de Studiourile Teritoriale ale TVR: luni – TVR Craiova; marţi – TVR Târgu Mureş; miercuri – TVR Timişoara; joi – TVR Cluj; vineri – TVR Iaşi.

Eurovision 2012: Mandinga, pe picior de plecare la Baku

Postat de admin 11 mai 2012, 07:09

 

Cu numai trei zile înaintea plecării la Baku, locul de desfăşurare a ediţiei din acest an a concursului Eurovision, trupa Mandinga şi delegaţia României au avut la TVR o întâlnire cu presa şi cu fanii.

„Suntem mândri să reprezentăm România la Eurovision, ne concentrăm asupra show-ului şi vom face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a vă face fericiţi”, a declarat Elena, solista Mandinga, în timpul întâlnirii.

Designerul Maria Lucia Hohan a gândit şi realizat pentru Elena două ţinute „colorate”, urmând să poată fi văzute, pe rând, în prima semifinală, ce va avea loc pe 22 mai, iar cealaltă în finala din 26 mai. Florin Dobre este responsabil de ţinuta băieţilor, cu haine domninant albe şi foarte stilate.

Reprezentantul casei de discuri Cat Music, Dan Popi şi Sergiu Stoiadin, managerul Mandinga au precizat că trupa este difuzată în întreaga lume, a intrat în playlisturile posturilor de radio, iar solicitările de interviuri vin cu zecile în fiecare zi din toate colţurile lumii, acesta fiind un indiciu bun că „Zaleilah” se face remarcată printre celelalte piese înscrise la Eurovision Song Contest 2012. Costi Ioniţă, compozitorul hitului, a spus că „Zaleilah” a fost creată după o reţetă specifică unei piese de succes, nu se gândea la Eurovision atunci când a lucrat la ea, dar acum este bucuros de reacţiile din întreaga lume şi crede că Mandinga îi va face mândri pe români. Designerii Alexandru Ghilduş şi Costel Chitea, profesori la catedra de design a Universităţii de Arte din Bucureşti, au regândit instrumentele Mandinga, acestea urmând să fie văzute în premieră în timpul semifinalei din 22 mai. Inima care se face remarcată în coregrafia „Zaleilah” va fi integrată într-un mod spectaculos şi în instrumentele Mandinga.

Coregrafia pentru Baku a fost gândită de slovenul Anze Skrube, care a lucrat, printre alţii, pentru Jennifer Lopez şi Beyonce şi care deţine în ţara lui natală recordul pentru cele mai multe concursuri de dans câştigate. Este autorul coregrafiilor pentru mai multe show-uri muzicale europene şi americane.
Gazda întâlnirii a fost Constantin Trofin, care a jonglat verbal „La Mustaţă” cu Mandinga, fanii şi jurnaliştii, el fiind cel care a prezentat şi Selecţia Naţională din 10 martie.

Evenimentul de joi a fost înregistrat şi va putea fi urmărit de telespectatori la TVR 1 luni, 21 mai, de la ora 23.00, cu numai o zi înaintea primei semifinale Eurovision în care va concura Mandinga.

La fel ca în fiecare an, Televiziunea Română va transmite în direct la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional toate cele trei competiţii Eurovision, cu începere de la ora 22.00. În 22 mai, prima semifinală (în care românii vor putea vota, dar nu pentru Mandinga), în 24 mai a doua semifinală (în care România nu are drept de vot) şi finala Eurovision din 26 mai, în care toate ţările participante la concurs vor avea drept de vot, indiferent daca s-au calificat sau nu.

• Programul TVR va fi dedicat libertăţii presei şi dreptului la libera exprimare

Televiziunea Română va realiza şi difuza, pe parcursul zilei de 3 mai – Ziua Mondială a Libertăţii Presei – o serie de emisiuni dedicate libertăţii presei şi dreptului la liberă exprimare.

Programele de ştiri şi dezbaterile transmise pe TVR 1, TVR 2 şi TVR INFO vor fi realizate în parteneriat cu Active Watch-Agenţia de Monitorizare a Presei, iniţiator al celebrării Zilei Mondiale a Libertăţii Presei în România.

FOTOhttp://www.viata-medicala.ro

TVR devinde astfel platformă de dialog şi dezbatere cu profesioniştii de media şi societatea civilă pe teme precum dreptul la liberă exprimare; informare corectă; jurnalism responsabil.

Printre subiectele dezbătute cu invitaţi din mass-media şi societatea civilă se numără: dependenţa mass-media de publicitate; tabloidizarea presei mondiale, în ciuda nemulţumirii jurnaliştilor; controlul politic şi economic asupra presei; riscurile la care se supun jurnaliştii din zonele de conflict – deveniţi adevărate ţinte vii; forţa presei, în special a celei online, de a conecta oamenii şi de a-i uni în jurul principiilor democratice, formând o reţea prin care pot schimba informaţii şi idei; transformarea presei în mijloc de manipulare şi instigare la ură şi violenţă; necesitatea existenţei unei prese echilibrate, echidistante şi corecte în relatări.

Susţinerea acestui eveniment se aliniază obiectivului TVR de a-şi redefini rolul de serviciu public pe piaţa de televiziune. Acest proces pune accent pe dezbateri, schimburi de idei cu societatea civilă, profesioniştii de media, organizaţiile de profil, dar şi pe traininguri şi parteneriate strategice. Astfel, TVR îşi propune să crească, pe termen lung, calitatea producţiilor şi a dialogului cu publicul şi să devină un reper în materie de jurnalism responsabil.

Vineri, 20 aprilie, Iuliana Tudor revine în direct în casele telespectatorilor, cu emisiunea „O dată-n viaţă”. Invitaţii de săptămâna aceasta sunt Marina Florea şi Gelu Voicu (Muntenia) , Silvia Dumitrescu şi Adrian Stanca (Banat) şi Ducu Bertzi împreună cu Nicolae Mureşan (Ardeal) . Paşii de dans vor fi imprimaţi de Ansamblul Burnasul din Alexandria, iar maestrul Nicolae Botgros va încinge muzica alături de Orchestra Lăutarii din Chişinău.

Marina Florea: „În spectacole, lumea îmi cere muzică populară”

„Sunt emoţionată înainte de emisiunea de vineri, mai ales că o să fie în direct. Este o emisiune frumoasă, valoroasă atât din punct de vedere muzical, cât şi uman – prin cazurile sociale prezentate. Eu voi reprezenta Muntenia, o zonă în care mă identific. Noi, românii, suntem foarte norocoşi pentru că avem tradiţii frumoase… Şi eu cred că încă ştim să le păstrăm. De pildă, la spectacole, lumea îmi cere în mod special să cânt muzică populară”.

Silvia Dumitrescu: „Am lansat trenduri, acum vreau să revin la simplitate”

„Pentru mine muzica e o mare bucurie, dar este şi o joacă, de aceea cred că o să mă simt tare bine vineri, la emisiune. Repertoriul este o premieră pentru mine. Eu am fost întotdeauna aproape de folclor, chiar am fost deschizător de drum în ceea ce priveşte muzica etno. «Vecină, dragă vecină» şi «Catrina» au fost piese de mare succes. În ultima vreme însă m-am concentrat mai mult pe jazz şi blues. Dar mi s-a făcut dor de folclor şi chiar nu exclud un proiect în acest sens. În ceea ce priveşte costumul tradiţional, în spectacolele mele am tot avut elemente din portul popular, am lansat trenduri, acum vreau sa revin la simplitate, la costumul autentic”.

Ducu Bertzi: „Atunci când folclorul devine comercial… trebuie să avem grijă!”

„Am emoţii pentru vineri, deoarece voi cânta alături de profesionişti din universul folclorului. Este o premieră, de pildă, colaborarea cu maestrul Nicolae Botgros şi Orchestra Lăutarii pentru această emisiune. I-am cerut special Iulianei Tudor să reprezint zona Ardealului, pentru că, deşi sunt născut în Maramureş, am rădăcini şi în Ardeal, aşa că emisiunea de vineri va fi cu totul specială pentru mine. Citeste mai mult »

În lunile aprilie şi mai, vedetele TVR Iuliana Tudor, Irina Păcurariu, Malvina Cervenschi, Albertina Ionescu, Livia Dilă, Marian Olaianos, Marius Mitran, Alina Stancu, Paula Chirilă, Cristina Cioran şi Iuliana Marciuc susţin campania „O vară slim-fit, slăbeşte sănătos şi natural”, lansată de Plafar.

Cum vara 2012 este anotimpul celui mai important eveniment sportiv – Jocurile Olimpice de vară de la Londra – vedetele TVR îi îndeamnă pe români la un stil de viaţă sănătos.

Noua campanie susţinută de vedetele TVR îşi propune să educe publicul, să-l obişnuiască să opteze pentru un regim alimentar sănătos şi să se îngrijească folosind produse naturale.

Este vorba de a promova în rândul publicului larg o nouă atitudine în alimentaţie, una sănătoasă.

Împreună cu Plafar, vedetele TVR pornesc o nouă iniţiativă de educare în alimentaţie, lansând invitaţia tuturor doritorilor de a beneficia de un consult gratuit din partea unui nutriţionist în cincisprezece magazine Plafar din Bucureşti şi din ţară.

Până la sfârşitul lunii mai, cei interesaţi pot să obţină o consultaţie gratuită cu un nutritionist, în urma căreia vor primi o dietă personalizată pentru a slăbi şi a-şi rezolva problemele de metabolism în mod sănătos.

Nutriţionistul va determina şi clasifica cu ajutorul aparatului OMRON: procentul de ţesut adipos; Indicele Masei Corporale (IMC); nivelul de ţesut adipos visceral; rata metabolismului bazal. În urma rezultatului, medicul nutriţionist va propune o dietă personalizată şi va oferi sfaturi complementare pentru detoxifiere, drenaj, slăbire. Programările se pot efectua la Tel Verde: 0800-07-03-07 sau în oricare dintre magazinele Plafar.

Televiziunea Română, prin TVR 1 şi TVR 2, va transmite Jocurile Olimpice de la Londra în perioada 27 iulie – 14 august 2012.

Iuliana Tudor a primit un miel de la Cârcotaşi

Postat de admin 11 aprilie 2012, 16:23

 

Unul dintre cele mai aşteptate momente ale emisiunii “O dată-n viaţă” din ultima perioadă a fost cel al concursului prin care Iuliana Tudor şi Romvac, sponsorul principal al emisiunii, au oferit câte un miel de Paşte telespectatorilor fideli.

La una dintre aceste ediţii, vedeta TVR a încurcat Căciunul cu Paştele, declarând, astfel, în
direct, că le oferă telespectatorilor un miel de… Crăciun.

Momentul nu a trecut neobservat de cei de la Cronica Cârcotaşilor, care l-au desemnat pe Cristi Hrubaru să-i facă o surpriză Iulianei Tudor.

Astfel, trimisul Cronicii a ajuns în platoul “O dată-n viaţă” chiar înainte de ediţia de vinerea trecută a emisiunii, unde a surprins-o pe Iuliana Tudor, care nici nu bănuia ce i se pregăteşte. Astfel, cu
câteva minute înainte de intrarea în direct, Iuliana Tudor s-a pomenit cu un miel în platou, care avea ataşat şi un calendar.

Nu am ştiut ce mi se pregăteşte. Echipa mea s-a aliat cu cea a Cronicii Cârcotaşilor, astfel încât eu nici nu am bănuit ce avea să mi se întâmple. Pur şi simplu m-am trezit cu Cristi Hrubaru în platou,
venind spre mine cu un miel în braţe. Mi-a reamintit de scăparea din emisiune, pentru că mi-a adus şi un calendar cu Paştele şi Crăciunul însemnate cu roşu. A fost o surpriză plăcută şi mă bucur că nu le dau motive serioase Cârcotaşilor pentru a apărea la emisiunea lor. Momentul acesta a fost o bâlbă nevinovată”.

Momentul va fi difuzat în cadrul emisiunii Cronica Cârcotaşilor, miercuri 11 aprilie.

• El îl înlocuieşte, de marţi, 27 martie, pe Andrei Ilieş, care a decis să iasă din competiţia transmisă de TVR şi PrimeTV

Moldoveanul Ghenadie Moroşanu, în vârstă de 28 de ani, are mai mult noroc decât şi-ar fi imaginat. După ce a ratat intrarea în “Fabrica de staruri la limită”, el îl înlocuieşte de marţi pe Andrei Ilieș, care s-a retras pe 24 martie, în timpul show-ului transmis în direct de TVR 1.
Andrei îşi motivase decizia prin adaptarea dificilă la cerinţele acestui talent reality-show. Dar ghinionul unuia poate fi norocul altuia, cum este şi cazul lui Ghenadie, care a ajuns în “Fabrica de staruri” când credea că totul este pierdut.

Prietenii îi spun „Gin” săgetătorului Ghenadie Moroşanu, care s-a alăturat celorlalţi 15 concurenţi. Este căsătorit de trei ani cu Nadia, dar cei doi nu sunt încă părinţi. Îi plac R&B, rock&roll, rock-pop, dar şi muzica clasică şi muzica pop. De altfel, faptul că se dă în vânt să asculte Queen, U2, The Beatles, Frank Sinatra spune multe în acest sens.
Motto-ul după care îşi ghidează viaţa – „Carpe Diem” – nu este doar o vorbă-n vânt: Ghenadie şi l-a tatuat pe piept. Poate şi de aceea, participarea la concurs şi faptul că stă despărţit de familia lui nu par să îl fac să sufere. Ghenadie vrea să trăiască clipa şi să facă paşi importanţi în ceea ce priveşte cariera lui muzicală. Iar “Fabrica de staruri” ar putea să fie un astfel de început important pentru el.
Este absolvent de studii economice şi management. Ştie să managerieze orice fel de situaţie, mai ales că nu îi plac certurile de nici un fel, Gin fiind un maestru în evitarea conflictelor.
Se mândreşte foarte tare cu pasiunea lui pentru pălării şi cu faptul că deţine o pălărie veche de peste 30 de ani, pe care a primit-o de la bunicul lui.

Din culisele “Fabricii de staruri”, cu Liza Sabău

Postat de admin 28 martie 2012, 05:50

• Primele informaţii de la „spionul” TVR în casa “Fabricii de staruri”

După primele nominalizări, se tulbură liniştea. Reporterul TVR Liza Sabău, cantonată în casa “Fabrica de staruri”, aduce primele ştiri despre concurenţii înscrişi în proiectul recent lansat de TVR şi PrimeTV.

Andi şi Alex, doi dintre concurenţi, au compus o piesă de dragoste într-un timp record: doar o oră. Textul melodiei este în limba română şi vorbeşte despre o despărţire dureroasă. Alex, care nu este un bun cunoscător al limbii române, a reuşit să reţină uşor versurile şi chiar să le înţeleagă. Irina, altă concurentă, a declarat că este îndrăgostită de această piesă, iar în cabine piesa celor doi lor s-a cântat continuu. Oare vom vedea în curând un duet între Andi şi Alex pe scena “Fabricii de staruri”, interpretând această melodie?

Pe parcursul repetiţiei şnur de dinaintea show-ului de sâmbătă seară, Nicu Alifantis i-a certat pe concurenţi, deoarece aceştia nu reuşeau să se concentreze. Juratul Nicu Alifantis a purtat o discuţie destul de serioasă cu Mihai înainte ca acesta să intre pe scenă, cerându-i concurentului să nu se piardă cu firea şi să se concetreze atât pe melodie, cât şi pe mişcarea scenică. După încheierea show-ului live de sâmbătă seară, Mihai, unul dintre cei doi nominalizaţi pentru eliminarea din proiect, nu s-a arătat deloc deranjat de faptul că nu a primit nicio steluţă din partea colegilor pentru a fi salvat. Dimpotrivă, singurul lucru care îl preocupa a fost acela că a cântat slab.

După concertul de sâmbătă seară, Patricia, cealaltă concurentă nominalizată pentru eliminare, era hotărâtă să renunţe. A fost însă convinsă de colegele ei să-şi mai acorde o şansă.

Doina şi Cristina sunt singurele concurente care încă nu s-au împăcat cu ideea camerelor de filmat din casă. Ele merg la duş la 5 dimineaţa, în speranţa că nimeni din regie nu este pe fază şi nu le vede… Mihai pare a fi concurentul cel mai natural, firesc şi împăcat cu camerele de filmat.

Denis, care consideră că nu are nevoie de lecţii de canto, continuă să joace rolul de macho. După ce a cunoscut-o pe Liza Sabău, reporterul TVR, el a rugat-o să se aşeze într-un anume loc în public la spectacolul de sâmbătă, spunând că, pentru o interpretare cât mai bună, are nevoie să o privească, mărturisindu-i că îi transmite o energie pozitivă.

• Trupa Mandinga a câștigat Selecţia Naţională Eurovision 2012 transmisă sambata seara de TVR

Mandinga, cu melodia “Zaleilah”, este câștigătoarea selecției Naționale Eurovision 2012 și va reprezenta România la finala internațională a concursului din mai de la Baku. Cu un total de 22 de puncte (10 din partea juriului și 12 din partea publicului), Trupa Mandinga a întrecut toți ceilalți 14 concurenți care au urcat pe scenă sambata seara, fiind urmată, pe locul al doilea, de Electric Fence cu melodia “Șun-ta” (care a obținut 12 puncte din partea juriului și 7 din partea celor care au votat) și Cătălin Josan cu “Call My Name” (8 puncte de la juriul de specialitate și 10 puncte televoting).

Membrii trupei Mandinga au declarat în direct la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR HD, posturi pe care a fost transmis în direct spectacolul Eurovision că „ceea ce s-a întâmplat sâmbăta seara este un lucru pe care şi-l doreau foarte mult”. „Am avut foarte multe emoţii, pentru că au fost foarte multe voci bune, a fost show, au fost foarte multe surprize plăcute din toate părţile. Suntem foarte bucuroşi. Ne-am concentrat foarte tare. Ne-am expus toată energia. Deja nu mai ştiu cum să reacţionez”, a spus Elena, solista trupei.

Din juriul de specialitate care a notat concurenții selecției naționale au făcut parte compozitorul George Natsis, compozitorul și interpretul Dan Teodorescu (Taxi), compozitorul Mihai Ogășanu, compozitorul și interpretul Cornel Ilie (Vunk), compozitorul Eduard Cîrcotă, interpreta Luminița Anghel (locul 3 la Eurovision 2005, alături de trupa Sistem), Liliana Levintza (impresar, organizator evenimente muzicale, criticul muzical Dana Dorian și music manager George Zafiu (Europa FM).

Clasamentul final al Selecției Naționale arată astfel: locul 1 – Mandinga 22 de puncte (10 puncte juriu și 12 televot); locul 2 – Electric Fence cu 19 puncte (12 puncte juriu și 7 televot), locul 3 – Cătălin Josan 18 puncte (8 puncte juriu și 10 televot); locul 4 – Ioana Anuța cu 10 puncte (2 puncte juriu și 8 puncte televot); locul 5 – Ovidiu Anton cu 9 puncte (7 de la juriu și 2 televot); locul 6 – T&L cu 6 puncte (0 juriu și 6 televot), locul 7 – Ana Mardare cu 6 puncte (obținute de la juriu, 0 televot); locul 8 – Lucian Oros cu 5 puncte (0 juriu, 5 de la public); locul 9 – Tasha cu 5 puncte (4 puncte juriu și 1 punct televot); locul 10 – Raluca Ocneanu cu 5 puncte (obținute din partea juriului, 0 televot); locul 11 – Vicky Red cu 4 puncte (0 juriu și 4 puncte din partea publicului); locul 12 – Bianca Purcărea cu 4 puncte (1 punct juriu și 3 puncte televot); locul 13 – Miss Mary cu 3 puncte (obținute din partea juriului , 0 televot); locurile 14 și 15 – RPK și Ana Mardare (cu a doua melodie – This Must Be Love), ambele cu 0 puncte. Citeste mai mult »

VIDEO