Anchetatorul Monden

În lumea asta, nu eşti vedetă dacă nu apari la televizor.

Ce fac in vacanta de Paste vedetele Acasa

Postat de admin 23 aprilie 2011, 06:19


Delta Dunarii, Targu Mures, Susani, Targoviste, Bucuresti sau Sevilla. Sunt doar cateva dintre locatiile unde vedetele ACASA isi vor petrece Sarbatorile Pascale, alaturi de prieteni si familie.

Diana Dumitrescu isi ia sotul si gasca si porneste, dis de dimineata, catre Delta. Interpreta Oxanei din “Iubire si onoare”, difuzata ACASA, a marturisit ca familia ei are o  adevarata traditie, aceea de a face Pastele la casa din Delta. Diana isi va rasfata prietenii cu “miel de Letea” si vor merge impreuna la pescuit.

Prezentatorul “Povestirilor adevarate”, Dan Cruceru, si-a facut deja bagajul si pleaca, pentru cateva zile, in Spania, la Sevilla. S-a asigurat insa ca va avea un Paste 100% romanesc. “Am luat vopsea pentru oua, cozonaci, toate de la noi din tara. Vom merge si la biserica in noaptea de Inviere. Doar mediul inconjurator va fi diferit de alti ani, traditiile, insa, nu”, spune Dan.

Ioana Maria Moldovan a ales sa petreaca Sarbatorile Pascale alaturi de familie, la Targu Mures. Va lua lumina, alaturi de mama ei, de la catedrala din oras:

Abia astept, imi e tare dor de casa, de camera mea, de oameni dragi, de mancarea facuta de mama, dar mai ales de masa de Pasti din familie si concursul de ciocnit oua. Deja simt mirosul cozonacilor, a mielului la tava. Nu am mai fost acasa de la Craciun si simt ca nu mai am rabdare. Sarbatorile inseamna pentru mine momente unice in familie”.

Si pentru Madalina Draghici, interpreta Ilincai din telenovela “Iubire si onoare”, ziua de Paste va fi una petrecuta alaturi de familie:

Vom merge la Targoviste, la rudele mele de acolo si impreuna cu ele, in noaptea Invierii, vom lua lumina de la Manastirea Dealu. Este o manastire superba, la care merg inca de cand eram copil. Ma voi infrupta din bunatatile preparate de bunica si, daca va fi vreme frumoasa, ma voi plimba prin acest oras mic si cochet.”

Adela Popescu si Radu Valcan vor petrece alaturi de cei dragi primul lor Paste impreuna. “Vom merge in prima zi la bunica si la mama lui Radu, unde vom lua masa. Bunica gateste foarte bine si abia astept sa gust din bucatale ei”, marturiseste Adela. “Apoi vom pleca la Susani, la familia Adelei, unde vor veni si fratii si nepotii ei. Adela mi-a promis ca-mi va arata traditiile locale”, spune Radu.

Andreea si Cabral isi vor petrece Pastele alaturi de gasca de prieteni, la munte. Aflati in pregatiri asidue pentru nunta care va avea loc pe 4 iunie, cei doi logodnici si-au propus sa se relaxeze. Andreea si Cabral sunt gata pentru o aventura pe cinste, cu ATV-urile, pe munte.

Ioana, Ruxandra si Alexandru Papadopol isi petrec Sarbatorile Pascale la bunici. Mergem la Targoviste, la casa bunicilor lui Alexandru, o sa facem acolo o masa in familie, avem norocul sa fim o familie numeroasa. In principiu acolo ne facem cam toate serbarile de familie. Apoi ne intoarcem acasa si a doua zi de Pasti, luni, ne-am rezervat-o pentru prieteni”, spune Ioana.

“Iubire si onoare” a facut furori la MIPTV, cel mai important târg european de vânzare şi achiziţionare de produse de televiziune, anul acesta a avut loc în perioada 4 – 7 aprilie, la Cannes.

MediaPro Distribution, distribuitorul exclusiv MediaPro Entertainment, divizia de conţinut a Central European Media Enterprise (CME), a încheiat contracte de distribuţie pe mai multe pieţe importante la nivel global, printre care SUA şi Rusia, după ce a participat la MIPTV.

Unul dintre primele mari contracte semnate de MediaPro Distribution se referă la serialul “Iubire şi onoare“, care a fost vândut în Azerbaidjan, dar şi companiei VIP2000, care va distribui producţia în America Latină şi America de Nord. În iunie 2011, serialul va rula în prime time la postul de televiziune LA MEGA TV, în timp ce în iulie, în acelaşi interval orar, va fi difuzat de Telerama, în Ecuador.

 

Radu Valcan, pacalit de iubita lui, Adela Popescu

Postat de admin 1 aprilie 2011, 04:21

1 aprilie 2011 este o zi pe care Radu Valcan si-o va aminti mult timp de acum inainte. De Ziua Pacalelilor, interpretul din telenovela “Iubire si onoare” (difuzata de luni pana joi, de la 20.30, ACASA) a cazut victima unei farse pusa la cale de iubita lui Adela Popescu, farsa ce va putea fi urmarita in totalitate pe 1 aprilie, pe site-ul www.acasatv.ro si la “Povestiri adevarate”, de la 16.30.

Ajutata de echipa site-ului www.acasatv.ro, Adela Popescu a pus la cale, pas cu pas, toata aventura in care a fost prins Radu, ferm convins ca ia parte la o actiune ecologica de amploare: strangerea gunoaielor din padurea Baneasa.

Dupa ce a strans gunoaie, timp doua ore, Radu Valcan a inceput sa astepte masina care trebuia sa ridice sacii. Si a tot asteptat, din ce in ce mai enervat, timp de… alte doua ore.

Au fost cateva momente cand l-am vazut pe Augustin foarte nervos si totul era foarte veridic, el venise special pentru asta de la repetitii de la “Dansez pentru tine”, Cabral imi spunea la telefon ca este in padure la Snagov si aduna gunoaie. Pe mine m-a enervat foarte tare faptul ca nu stiam concret ce se intampla. Am dat o gramada de telefoane Adelei, organizatorilor, soferului, mai avem un pic si-l sunam si pe Augustin, care era langa mine”, spune Radu.

Complice la farsa, Augustin Viziru si-a jucat perfect rolul si a reusit sa-l enerveze pe Radu.

Actorul spune ca s-a amuzat foarte tare si a repetat chiar si cativa pasi de tango in padure:

O sa vedeti imagini inedite, cu Radu in mijlocul padurii, predand lectii de dans. El imi este un prieten foarte bun si, cand Adela mi-a propus sa-i facem o farsa, am zis “da” imediat. A! Si am avut o mare problema, padurea era prea curata”, spune amuzat complicele Augustin Viziru, participant in noul sezon al concursului  “Dansez pentru tine”, care incepe din 15 aprilie, de la 20.30 la Pro TV.

 

Jojo: “Sunt convinsa ca este baiat”

Postat de admin 23 martie 2011, 06:02

Catalina Grama (Jojo) asteapta cu nerabdare momentul nasterii primului ei copil. Desi nu a dorit sa afle inainte de nastere care este sexul copilului, actrita din Serviciul Roman de Comedie (Pro Tv) i-a f acut o marturisire Ioanei Maria Moldovan in emisiunea “Povestiri adevarate” ACASA) de marti, 22 martie:

Eu sunt convinsa ca e baiat si ca o sa-l cheme Ionut. Daca e fata, o sa o cheme Ana, ca pe bunica mea. Mi-as dori foarte mult sa nasc natural, toate colegele mele de la Serviciul Roman de Comedie au devenit mamici, unele au nascut natural, altele prin cezariana. Sotul meu imi va fi alaturi pe perioada nasterii cat mai mult timp”.

Pentru Jojo perioada sarcinii este una minunata, iar actrita recunoaste ca a avut chiar si cateva pofte.”Nu sunt o gravida pofticioasa, dar am avut un apetit mai mare pentru capsuni, am mancat de cateva ori, lucru care nu mi s-a intamplat pana acum, in plina iarna… Ma ingrijesc mai mult decat inainte de sarcina, fac sport, merg prin parc, fac plimbari foarte lungi”, povesteste Catalina despre regimul ei actual de viata.

Jojo si sotul ei, Ionut Grama, nu se opresc aici. Cei doi vor sa aiba mai multi copii si se pregatesc chiar si pentru sosirea pe lume a unor gemeni:

Noi am avut sarcini gemelare in familie din partea ambilor parinti. Ne dorim o familie mare, si eu, si Ionut am fost copii unici si ne-am dorit foarte mult un frate sau o sora”.

 

Dan Cruceru este noul coleg al Ioanei Maria Moldovan

Postat de admin 21 martie 2011, 04:28

Luni, 4 aprilie, de la 16.30, echipa “Povestirilor adevarate” primeste un nou membru, pe Dan Cruceru, colegul de prezentare al Ioanei Maria Moldovan. Noul co-prezentator al Povestirilor are experienta de 7 ani in jurnalism si asteapta emotionat prima intalnire cu telespectatorii de ACASA:

Cand ajungi ACASA, simti ca ai urcat in varful muntelui, ca esti deasupra tuturor! Iar acest lucru si-l doreste fiecare om care vrea sa faca performanta in cariera. Iar mie mi s-a implinit aceasta dorinta. Toata lumea m-a primit cu multa simpatie si caldura inca de la inceput si sunt convins ca ne vom intelege perfect”.

De luni pana sambata, de la 16.30,  Dan Cruceru o va avea alaturi pe Ioana Maria Moldovan, fericita ca are un nou coleg:

Ma bucur ca noul meu coleg are in primul rand o experienta indelungata de jurnalist si cred ca este cea mai buna alegere. O “povestire” va fi spusa mai bine in doi si Dan este un bun profesionist. Sunt convinsa ca vom face o echipa buna si vom intra in casele tuturor”.

Si Dan este incantat de colaborarea cu Ioana:

Este o placere pentru ca ea insasi este o persoana pe care merita sa ti-o faci prietena si totodata este o provocare sa intru alaturi de ea in platou. Ioana este un jurnalist cu experienta, varful de lance al ”Povestirilor adevarate” de ani buni, iar eu va trebui sa o ajung repede din urma, sa formam, pe ecran, un cuplu adevarat”, spune Dan, care are mari emotii pentru prima lui zi in direct:

Cand am emotii, imi transpira mainile, iar la prima emisiune voi avea nevoie de vreo cateva pachetele de servetele pentru ca voi avea emotii mari. Este un nou inceput al carierei mele, cel mai important moment, este punctul culminant”.

Vedetele si-au gasit jumatatea ACASA

Postat de admin 3 februarie 2011, 04:21

Cele mai frumoase povesti de iubire sunt chiar cele care se intampla in spatele camerelor de luat vederi, pe platourile de filmare, unde multe dintre vedetele de ACASA si-au gasit jumatatea.

Adela Popescu si Radu Valcan si-au inceput povestea de iubire pe platourile de filmare ale telenovelei “Iubire si onoare”. Desi relatia lor este la inceput, cei doi au reusit sa fure unul de la celalalt noi deprinderi:

Traim acele clipe minunate de inceput. Radu a descoperit gustul cafelei la ibric de cand ma cunoaste.  Si pentru ca eu l-am invatat cum se face cafeaua la ibric, el mi-a promis ca ma invata sa schiez. Eu m-am dat doar cu placa, nu am pus pana acum schiurile in picioare asa ca, in acest weekend, Radu va fi profesorul meu de ski”, spune Adela.

Si pentru ca diminetile in doi, la inceputul unei relatii sunt minunate, Radu si Adela uita uneori notiunea timpului. “Ne plac atat de mult diminetile in doi, incat s-a intamplat chiar sa riscam sa intarziem la filmare, pentru ca am preferat sa petrecem clipe minunate. Ii fac cafeaua, o savuram si stam impreuna”, marturiseste Radu Valcan.

Acasa, dar si la munca cei doi se bucura din plin de clipele petrecute impreuna. “Chiar daca se spune ca timpul petrecut si acasa, si la serviciu poate fi prea mult, noi simtim ca este, de fapt, prea putin. Fiecare pauza de masa ne-o petrecem impreuna, alaturi de colegii nostri”, adauga Adela.

Tot ACASA s-au cunoscut si Diana Dumitrescu si Ducu Ion, producatorul serialului “Mostenirea”, difuzat de Pro TV. Povestea lor de dragoste a inflorit pe malul lacului din Buftea, unde, inconjurati de prieteni, cei doi au spus “da” intr-o zi minunata de august anul trecut si cred cu tarie ca norocul a fost de partea lor: 

Ioana Ginghina si Alexandru Papadopol s-au intalnit sub o stea norocoasa, pe platourile de filmare pentru productia “Daria, iubirea mea” si au ramas impreuna. Dragostea lor a inflorit ACASA, aici s-a nascut micuta Ruxandra si tot aici au fost inconjurati de prieteni si colegi la nunta si la botez.

S-au vazut, dar nu s-au placut din prima. Ea l-a privit circumspect, el credea ca e cu nasul pe sus. Si totusi Cupidon i-a sagetat. Atat de bine incat, pe 4 iunie, Cabral si Andreea Patrascu vor spune “da” si-si vor uni destinele. Prezentatorul “Povestirilor de noaptestie si cui sa-i multumesca, pentru ca Andreea a aparut in viata lui: “E mana lui Dumnezeu, mana destinului, iar in scenariul real a fost mana Ruxandrei Ion. Ea a decis ca are nevoie de o protagonista ca Andreea, ea a facut castingul, ea a ales-o. De altfel, cand i-am spus ca suntem impreuna, Ruxandra a exclamat in gluma: «Pai bine mai, eu ma chinui cu un casting de cateva mii de fete ca sa-ti gasesc tie nevasta?!»”, povesteste razand Cabral.

“Eu nu sunt superstitioasa, dar cred in semne. Cabral si cu mine trebuia sa ne intalnim. Viata ne-a adus de mai multe ori aproape unul de celalalt prin cunostinte comune. Ba mai mult, sora lui Cabral mi-a fost colega in generala. Dar noi doi ne-am intalnit fata in fata doar in momentul in care asa trebuia sa fie, nici mai devreme, nici mai tarziu. Nu degeaba se spune ca “Acasa este iubirea!“, povesteste Andreea Patrascu.

Pentru Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea “Povestirilor adevarate”, sosirea ACASA, in urma cu 5 ani, a insemnat si debutul unei frumoase povesti de iubire. Aici l-a cunoscut pe cel care avea sa-i devina logodnic. “

Pe 2 februarie, ACASA sarbatoreste 13 ani

Postat de admin 1 februarie 2011, 03:33

In aceasta zi de sarbatoare, ACASA le-a pregatit telespectatorilor atat o retrospectiva a celor 13 ani, momente care au scris istoria postului, cat si dezvaluiri ale vedetelor ACASA.

De dupa amiaza si pana seara, ACASA va difuza reportaje inedite marca „Povestirilor”. Telespectatorii vor calatori in timp pana la prima telenovela romaneasca –  „Numai iubirea”, vor retrai emotiile celor mai frumoase povesti de iubire de ACASA, pentru ca mai apoi sa-si admire vedetele preferate pasind pe covorul rosu.

Editia speciala a emisiunii „Povestiri adevarate” din 2 februarie va avea o durata de doua ore, intre 16.30 si 18.30 si va aduce pe micile ecrane povesti de viata, secvente de la filmarile pentru telenovelele romanesti, ce au avut loc in Tunisia, Maroc,Turcia, Franta, Cehia.

In platoul „Povestirilor adevarate”, Ioana Maria Moldovan va afla de la invitatii sai – Madalina Draghici, Radu Valcan, Adela Popescu, Stela Popescu, Iura Luncasu, Maia Morgenstern, Dan Condurache, Alexandru Papadopol, Adina Galupa, Olivia Steer si Ana Maria Gheorghe – ce inseamna pentru ei „13 ani ACASA” si cum li s-a schimbat viata de cand au intrat in familia de ACASA.

Cabral va intra in direct la “Povestiri adevarate” cu actorii din telenovela„Iubire si onoare” chiar de pe platourile de filmare din Buftea, iar Mircea Solcanu impreuna cu Simona Mihaescu vor pregati alaturi de invitatii lor – Razvan Fodor, Ioan Isaiu, Diana Dumitrescu - tortul aniversar.

De la 20.30, ACASA incepe un nou episod din Iubire si onoare”, prima telenovela romaneasca filmata si difuzata in format Full HD.

De la 21.30 Cinema Acasa aduce una dintre cele mai fascinante povesti de dragoste care s-a nascut pe ringul de dans, „Dans murdar” – („Dirty Dancing”), cu Patrick Swayze si Jennifer Grey in rolurile principale. Pe cat de intensa este iubirea dintre Baby si Johnny in film, pe atat de tare Jennifer Grey si Patrick Swayze nu se puteau suporta pe platourile de filmare de la „Dans murdar”. In tinerete, Jennifer Grey a fost logodita cu  Johnny Depp si Matthew Broderick, iar anul trecut a participat la celebrul concurs „Dancing With the Stars” din SUA.

De la 23.30 telenovela „Demon si inger” incheie ziua aniversara de „13 ani ACASA”.

Miercuri, 3 februarie, de la 17.30 laPOVESTIRI ADEVARATE si de la  22.30 la „Povestiri de noapte”, telespectatorii pot urmari un material  making of de la petrecerea aniversara.

AVENTURA CELOR 13 ANI ACASA

  • Peste 6.878.800 de minute de emisie, povesti de iubire coborate de pe micul ecran in realitate

Pe 2 februarie 1998, intr-o zi norocoasa de luni, in urma cu 13 ani, Simona Mihaescu ii invita pe telespectatori sa intre in lumea povestilor care deveneau realitate, ACASA. In cele peste 6.878.800 de minute de emisie care s-au scurs de atunci, ACASA a reusit sa aduca telespectatorilor momente speciale. In pas cu tehnologia, postul TV a trecut la nivelul urmator, din 2010, cand si-a inceput emisia in format HD pentru a aduce in casele romanilor calitatea imaginii.

Zi de zi telespectatorii au trait, alaturi de eroii preferati din telenovelele straine, povesti de iubire pline de intriga. “Inima Salbatica”, “Amor Real”, “Ruby”, “Sarmana Maria”, “Minciuna”, “Marimar”, “Inger salbatic”, “Betty cea urata”, “Salome”.

“Numai iubirea” a fost prima telenovela romaneasca. Au urmat alte 12 productii realizate de MediaPro Pictures, printre care  “Lacrimi de iubire”,Inima de tigan”, “Regina” si “Aniela”.

Numarul 13 din totalul productiilor MediaPro Pictures s-a dovedit a fi unul norocos pentru telenovela “Iubire si onoare”, ce-i are ca protagonisti pe Radu Valcan si Madalina Draghici.

Multe dintre vedetele postului TV si-au  intemeiat familiile actuale pe platourile de filmare.

Ioana Ginghina si Alexandru Papadopol s-au intalnit pe platourile de filmare pentru productia “Daria, iubirea mea” si au ramas impreuna. Apoi s-a nascut micuta Ruxandra: “Eu eram un mare fan al lui Alexandru, iar cu ajutorul proiectelor de la ACASA am reusit sa-i devin sotie. Cam asta inseamna noroc in viata”, spune razand Ioana.

Tot ACASA s-au cunoscut si Diana Dumitrescu si Ducu Ion.Ma bucur in fiecare zi ca iubirea noastra infloreste, tot pe platourile de filmare din Buftea. Atat eu, cat si Ducu ne bucuram ca mai aveam un loc caruia sa-i spunem, din toata inima, ACASA”, spune Diana.

Pentru Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea “Povestirilor adevarate” sosirea ACASA, in urma cu 5 ani, a insemnat si debutul unei frumoase povesti de iubire. Aici l-a cunoscut pe cel care avea sa-i devina logodnic. “Aici mi-am gasit jumatatea, pe Marian, eram aici cand el m-a cerut de sotie, lucruri frumoase si clipe minunate am trait, in doi, ACASA”.


Razvan Fodor si-a plimbat sotia cu sania trasa de cai

Postat de admin 14 ianuarie 2011, 02:15

Razvan Fodor a avut parte de o vacanta in care a reusit sa se odihneasca si sa petreaca alaturi de prieteni. Interpretul lui Sarpe din telenovela “Iubire si onoare” si-a luat sotia, nasii si cativa prieteni si a dat o fuga  la munte, intr-un loc de vis, la Fundata, un sat pe varf de munte, langa Moeciu. Aici Razvan a avut grija de sotia lui, insarcinata in sapte luni.

Pentru ca Irina nu a putut sa zboare anul asta, am fost “domestici”, nu am facut nimic  iesit din comun, motiv pentru care am ales si un loc linistit de iesit la munte, pe undeva pe langa Moeciu, intr-un sat care se numeste Fundata. Am fost impreuna cu nasii nostri si o gasca de prieteni si am stat patru zile. Ne-am plimbat cu sania, am baut vin fiert, ne-am plimbat prin zapada, ne-am bucurat de peisajul de poveste din jurul nostru”, spune Razvan.

Ca un viitor tatic responsabil, Razvan a avut grija pe toata perioada vacantei de sotia lui.

”Razvan este atent tot timpul, dar trebuie sa recunosc ca, pe perioada sarcinii, a avut o grija deosebita fata de lucrurile cu care am interactionat: de la ce am mancat (a avut grija sa imi gateasca tot timpul cate ceva), pana la cum dorm. In vacanta m-a urmarit continuu sa vada cat de gros ma imbrac cand ies pe afara. Cred ca o sa fie un tatic foarte grijuliu”, marturiseste Irina, sotia lui Razvan.

Cei doi nu au renuntat insa la vacantele petrecute peste hotare si spun ca, atunci cand fiica lor, Diana, va creste, isi vor relua periplul pe continentul asiatic.

Noi suntem indragostiti  de Asia si abia astept ca cea mica sa mai creasca si sa poata zbura. O sa mergem toti trei in zona Asiei, mai avem atat de multe locuri de vazut acolo”, completeaza Razvan.

In cateva luni, Razvan si Irina vor deveni parinti, iar Ioana Maria Moldovan i-a invitat pe cei doi in studioul Povestirilor adevarate. Sambata, 15 ianuarie, de la 17.30, Razvan Fodor si Irina vor dezvalui data nasterii fiicei lor si le vor povesti celor de ACASA detalii din vacanta de iarna.

Filme, concerte si concursuri de frumusete de Revelion Acasa

Postat de admin 30 decembrie 2010, 02:58

Filme, emisiuni, concerte vor aduce in casele telespectatorilor postului Acasa TV bucuria Noului An.

Pe 31 decembrie si 1 ianuarie, de la 17.30, Ioana Maria Moldovan le aduce telespectatorilor editii speciale cu cele mai bune momente ale  emisiunii “Povestiri adevarate” din anul 2010.

In Ajunul Noului An, de la 20.30, Cinema ACASA difuzeaza comedia romantica “Dependenti de dragoste” (“Addicted to Love”) cu Meg Ryan si Matthew Broderick.

De la 22.15 si pana dupa miezul noptii, “Miss Venezuela 2010” incanta privirile cu un show spectaculos, plin de stralucire si nu in ultimul rand, frumusete.

De la 02.15, Cinema ACASA te invata sa traiesti o Iubire ca la Hollywood” (“The Deal”) alaturi de Meg Ryan si LL. Cool J.

Pe 1 ianuarie, de la 20.30, Al Pacino si Michelle Pfeiffer vin ACASA in povestea de iubire dintre “Frankie si Johnny” (“Franky and Johnny”).

De la 22.45, frumuseti ale lumii defileaza la “Miss Univers 2010”. A 59-a editie a concursului de frumusete s-a desfasurat in “Mandalay Bay Resort and Casino” din Las Vegas, iar gazdele evenimentului au fost Bret Michaels si Natalie Morales.

De la 01:15, la Cinema ACASA, incepe “Printul mostenitor Rudolf” (“Crown Prince Rudolf”), partea I, iar urmatoarea zi, de la aceeasi ora, telespectatorii pot urmari partea a II-a.

ACASA prezinta in a doua zi a Noului An, de la 20.30, unul dintre cele mai apreciate filme ale secolului XX, “Casablanca”, cu doi actori consacrati: Ingrid Bergman (Ilsa Lund) si Humphrey Bogart (Rick Blaine) in rolurile principale.

Barbra Streisand vine ACASA cu show-ul – Barbra Streisand: “Live in Concert”. De Anul Nou, celebra cantareata isi va incanta fanii cu melodii de succes precum: „The Way We Were”, „My Man”, „Don’t Rain on My Parade, “Down with Love” si, alaturi grupul de tenori Il Divo, castigatorii mai multor discuri de platina, Barbra va interpreta  “The Music of the Night” si “Somewhere”.

Concertul de la Fort Lauderdale, în care artista interpretează cele mai cunoscute hituri ale sale,  face parte din turneul nord-american, cu care a dărâmat mai multe recorduri de vânzări.

Streisand nu a sunat niciodată mai bine! Este extraordinară!”,  spun criticii de la The New York Times despre „Barbra Streisand: Live în concert”, iar cei de la Rolling Stone îl numesc „Senzaţional! Un show genial! Un triumf muzical major!”. Fanii de ACASĂ ai Barbrei Streisand o vor putea vedea într-un spectacol programat pe 2 ianuarie, de la ora 22.30.

Un Craciun petrecut alaturi de cei dragi, la Targu Mures, cu impodobit de brad, gatit de sarmale si cadouri multe.

Asa a aratat Craciunul perfect pentru Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea Povestirilor adevarate”. Si, ca sa respecte traditia veche de multi ani, Ioana a pus in brad globul pe care-l are de 25 de ani:

Craciunul l-am petrecut acasa, la parinti, la Targu Mures. Ca-n fiecare an, eu am fost responsabila cu impodobitul bradului. Evident,  am avut si ajutoare pe masura: Marian si tatal meu. Piesa de rezistenta a bradului e un glob in forma de pisica, pe care noi il punem in fiecare an si avem mare grija sa nu se sparga, pentru ca are 25 de ani.

Imi amintesc si acum ziua in care am primit cadou acest glob. Aveam doar trei ani si eram cu ai mei la Baile Felix, acolo unde multi ani la rand am petrecut Revelionul. In receptia hotelului era un brad urias cu sute de globuri. Eu insa am pus ochii pe acest glob in forma de pisicuta. Era asezat la poalele bradului,  ma jucam mereu cu el si mi-l doream tare mult. La sfarsitul vacantei, seful hotelului mi l-a facut cadou, spre bucuria mea. De 25 de ani globul pisicuta are locul lui de cinste in brad. Sper sa nu se sparga niciodata”, spune Ioana.

Maestru de ceremonii a fost, in acest an, Ioana care, pe langa impodobitul bradului, a intrat si in bucatarie unde a gatit, pentru prima data, sarmale.

Anul acesta nu am fost doar ajutorul mamei in bucatarie, ci mi-am asumat rolul de bucatar sef, chiar daca sunt la inceput de drum in domeniul culinar. Am facut pentru prima data sarmale si nu a fost tocmai usor. Desi mama mi-a dat sfaturi si m-a indrumat de pe margine, imi era frica sa nu gresesc ceva. Sa nu pun prea multa sare, piper, dar pana la urma au iesit foarte bune. A fost o experienta interesanta, pe care o voi mai repeta si acasa, la Bucuresti”.

De Craciun Mosul a ajuns si la Targu Mures si, pentru ca Ioana a fost foarte cuminte,  a primit multe daruri din desaga. „Am gasit sub brad cadouri pentru fiecare, asta inseamna ca am fost tare cuminti. Eu am primit o iconita lucrata manual si o bratara pe care mi-o doream tare mult”.

La 4 ani, Ioana Maria Moldovan a primit patine de la Mos Craciun

Postat de admin 17 decembrie 2010, 04:25

Mare amatoare de patinaj inca de mica, Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea „Povestirilor adevarate”, a primit in dar de la Mos Craciun, la patru ani, prima ei pereche de patine, albe, din piele. Cu toate ca au trecut ani buni de atunci, Ioana isi aduce aminte acest moment in detaliu:

Aveam patru anisori cand Mos Craciun mi-a adus in dar primele patine. Imi amintesc si azi, cum am gasit sub brad cutia mare, frumos impachetata si cu funda rosie. Tremuram de emotie si nerabdare sa vad ce mi-a adus Mosul. Cand am gasit patinele din piele alba, nu-mi mai incapeam in piele de bucurie. Nu imi venea sa cred ca Mos Craciun mi-a adus exact ce ii desenasem in scrisoare, patinele la care visam. Mi le doream foarte mult, pentru ca incepusem sa prind drag de patinoar”.

Prezentatoarea ACASA nu a uitat nici cum, in copilarie, privea ore in sir catre locul unde copiii mai mari patinau:

„ Aproape de casa era un teren de minifotbal care era transformat in fiecare iarna in patinoar. Acolo, eram eu de dimineata pana seara. Ai mei faceau cu randul sa stea cu mine si abia reuseau sa ma dezlipeasca de gardul patinoarului. Desi eram rosie in obraji si inghetata de frig, eu nu vroiam decat sa-i vad pe ceilalti cum patineaza si sa pun si eu piciorul pe gheata.

Dupa ce Mos Craciun mi-a adus in dar patinele, a inceput si adevarata distractie pentru mine si teama pentru ai mei. Desi am fost un copil mai retras si fricos, cand a venit vorba de patine am uitat de toate. Imi placea tare mult ideea ca poti sa aluneci pe gheata, sa plutesti, asa ca nu puneam la suflet trantele, ce-i drept multe, pe care le luam.”

Ambitia Ioanei, inca de mic copil, a fost sa patineze foarte bine. Acum, iarna de iarna,  isi pune patinele ei albe, din piele, primite cadou de la un alt Mos Craciun, logodnicul ei, Marian, si aluneca pe gheata patinoarelor din Capitala:

Cand eram copil nu conta ca ma loveam, ca ma durea, eu ma ambitionam sa invat sa patinez. Incet, dar sigur am inceput sa patinez si chiar am prins drag de acest sport. Asa ca, nu e iarna sa nu merg la patinoar. Ma relaxeaza, ma bine dispune si in plus fac si miscare”.

VIDEO

Cele mai comentate