Se întoarce Mihaela Rădulescu?

Postat de admin 19 august 2009, 02:35


La nici două luni de cand Răduleasca a părăsit ”definitiv” Romania (aşa cum chiar ea se lăuda), diva ar avea de gand să revină in ţară. Conform celui mai recent număr al revistei Star, fosta vedetă a Antenei 1 s-ar întoarce luna viitoare în România, scrie Libertatea.

La începutul acestei veri, Mihaela Rădulescu s-a retras cu fiul ei, Ayan, pe Coasta de Azur, în sudul Franţei. Aici, vedeta şi băiatul ei şi-au petrecut vacanţa de vară, pentru ca, din toamnă, să se stabilească la Monaco, acolo unde micuţul urmează să meargă la grădiniţă.

Este dorită de Dan Diaconescu

Toate acestea fac parte din planul anunţat de Mihaela acum aproape trei luni, conform căruia ea renunţă definitiv la cariera de vedetă şi la România, în favoarea unei vieţi liniştite la Monaco. Însă, se pare, diva nu a putut rezista mult timp departe de iubitul ei, Dani Oţil şi de familia ei şi plănuieşte o revenire.

Cel puţin asta susţin anumite surse citate de revista Star. Încă nu se ştie dacă şederea Mihaelei în România va fi una de durată mai mare sau va fi doar pentru câteva zile, însă, conform revistei Star, ar putea să aibă legătură cu o ofertă primită de la Dan Diaconescu. Acesta i-ar fi propus să i se alăture şi să realizeze la OTV un fel de “Duminica în familie”.

Citeste totul aici

Fără categorie

Mihaela a primit de la Elan 41 de trandafiri roşii

Postat de admin 3 august 2009, 02:23

Românii care au trecut sâmbătă seară pe la unul dintre localurile de pe faleza oraşului Monte Carlo au suferit un şoc. Conform Libertatea, la aceeaşi masă se aflau Mihaela Rădulescu, Elan Schwartzenberg, fiul lor, Ayan, şi caţiva prieteni apropiaţi.

Atmosfera era destinsă, toată lumea era veselă, exact ca în vremurile bune. Să se fi întors Răduleasca în braţele fostului ei soţ?

Răspunsul e nu, semn că şi de data aceasta aparenţele au fost înşelătoare.

Realitatea e, de fapt, alta. Mihaela Rădulescu şi Elan Schwartzenberg au decis să uite, măcar pentru o seară, de toate lucrurile care au dus la divorţul lor, pronunţat în luna octombrie a anului trecut, şi să se comporte ca pe vremea în care formau un cuplu, pentru că unicul lor fiu, Ayan, a împlinit sâmbătă 5 ani. Iar un astfel de moment trebuie sărbătorit cum se cuvine.

Părinţii micuţului au decis să facă o petrecere restrânsă, unde doar cei mai apropiaţi prieteni au avut acces. Au mers cu toţii la un restaurant din Monte Carlo, unde au petrecut timp de câteva ore.

Micuţul a primit o groază de cadouri, însă cel mai mult s-a bucurat de cel pe care i l-a făcut tatăl său: o maşinuţă de teren roşie cu telecomandă. Ayan e înnebunit după maşinile de jucărie, iar darul de la Elan a venit chiar la momentul potrivit.

Citeste totul aici

Fără categorie

Dani a cerut-o de sotie pe Mihaela Radulescu?

Postat de admin 29 iulie 2009, 00:19

Cel mai recent număr al revistei “Star” lansează bomba: Dani Oţil a cerut-o de soţie pe Mihaela Rădulescu!

Publicaţia menţionează că prezentatorul de la Antena 1 a recurs la acest gest pentru a o împiedica pe divă să părăsească România, relateaza Libertatea.

Conform unor surse citate de cel mai recent număr al revistei “Star”, Dani Oţil şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o de nevastă pe iubita sa, Mihaela Rădulescu.

În publicaţie se precizează că tânărul prezentator ar fi recurs la acest gest pentru a o convinge pe divă să nu plece definitiv la Monte Carlo.

Se pare însă că diva nu s-a lăsat înduplecată, preferând să stea departe de ţara ei natală şi de toţi cei dragi pe care i-a lăsat aici.

Citeste totul aici

Fără categorie

VIDEO