Matilda Pascal Cojocarita, salt cu parasuta de la 4500 de metri

Postat de admin 6 octombrie 2011, 03:59

• Matilda Pascal Cojocarita a primit un cadou inedit de la “Happy Hour”: un salt cu parasuta

Provocare la nivel inalt pentru Matilda Pascal Cojocarita. Interpreta de muzica populara a primit din partea echipei “Happy Hour” un cadou inedit: un salt cu parasuta. Artista si-a luat inima in dinti si, incurajata de Catalin Maruta, s-a incumetat sa sara cu parasuta dintr-un avion, de la 4500 de metri. Cum a decurs totul, telespectatorii Pro Tv vor vedea in editia de joi, 6 octombrie, de la 17.45.

Matilda Pascal Cojocarita a sarit in tandem cu un instructor, iar un altul a filmat totul in aer. A cantat tot timpul si le-a marturisit celor de la “Happy Hour” ca cel mai mult s-a temut nu de saltul propriu-zis, ci de decolare. Catalin Maruta, care acum cativa ani a simtit pe pielea lui emotiile unui salt cu parasuta, a intampinat-o pe cantareata la sol cu un tort si multe felicitari pentru curajul pe care l-a avut in fata unui asemenea cadou neobinsuit.

Ionela Prodan, pacalita a doua oara de Maruta

Postat de admin 5 octombrie 2011, 05:30

• Casa Ionelei Prodan, atractie tursitica pentru un grup de chinezi

Ionela Prodan a fost zilele trecute asaltata de un grup de turisti chinezi sositi in Bucuresti pentru a vizita cele mai importante puncte turistice ale orasului. Interpreta de muzica populara a avut uimirea sa descopere in fata propriei case un autobuz supraetajat plin cu turisti straini, care sustineau ca proprietatea sa se afla pe harta punctelor turistice ale Capitalei.

Totul a fost pus la cale de echipa “Happy Hour”, care i-a intins o cursa Ionelei Prodan fara ca aceasta sa banuiasca nici o secunda ca este victima unei inscenari. Nici macar pe Catalin Maruta, capul rautatilor, nu l-a recunoscut in grupul de turisti zelosi care i-au invadat curtea. Nestiind ca are parte de o urare “la multi ani marca Happy Hour”, Ionela Prodan s-a ciondanit cu asa-zisii ghizi ai grupului de turisti, mai ales ca acestia erau dornici sa viziteze si interiorul casei.

La final insa, a acceptata sa faca poze cu ei si a dat autografe. Ionela Prodan va veni miercuri, 5 octombrie, in platoul “Happy Hour”, pentru a povesti cum a fost pacalita, pentru a doua oara, de Catalin Maruta. Tot atunci, telespectatorii Pro Tv vor vedea de la 17.45 cum s-a descurcat interpreta de muzica populara cand autobuzul plin ochi cu turisti a poposit in fata casei sale.

• Din a doua jumatate a lunii octombrie, la Pro Tv, Pepe, Mircea Solcanu, Daniel Nitoiu si Alex de la trupa Zero vor concura in cel de-al doisprezecelea sezon al emisiunii “Dansez pentru tine”.

 

Vedetele masculine care vor concura in cel de-al doisprezecelea sezon al emisiunii “Dansez pentru tine” stiu sigur ca dupa aceasta experienta vor avea o conditie fizica buna, vor sti sa danseze si, cu putin noroc, isi vor gasi chiar sufletul pereche. Latino-lover-ul Pepe, Mircea Solcanu, prezentatorul PoveStirilor de Noapte de la Acasa Tv, Daniel Nitoiu, prezentatorul Stirilor Pro Tv de la ora 13.00 si Alex Piscunov, bateristul trupei Zero de la emisiunea Happy Hour sunt pregatiti sa intre in competitia visurilor si sa faca spectacol in pasi de dans.

Pepe si-a dorit dintotdeauna sa participe la “Dansez pentru tine”, insa se pare ca acum este cel mai potrivit moment pentru el: “Acum sunt extrem de matur si stapan pe situatie, sunt montat psihic sa fac fata stress-ului si presiunii de la Dansez pentru tine, cu conditia fizica stau bine, cu sufletul stau bine si simt ca partenera mea va deveni pentru mine parte din familia mea. Ma voi implica in cazul ei si vreau sa o fac sa-si implineasca visul”, sustine cu tarie Pepe.
Pe langa faptul ca se asteapta sa castige trofeul, Pepe mai are o asteptare in ceea ce priveste participarea lui la competitia de la Pro Tv. El spera ca, daca schimba locul, schimba si norocul si astfel poate, pentru ca va sta atat de mult timp intr-un colectiv nou, isi va gasi si sufletul pereche.

Desi nu a luat niciodata in viata lui cursuri de dans, Pepe adora sa danseze orice stil: “Dansez pe orice muzica, imi place sa incerc sa dansez de la muzica populara la rock’n’roll. Nu am dansat niciodata corect, dupa reguli, ci asa cum am simtit”, spune artistul, care considera ca experienta de la “Dansez pentru tine” ii va da o mostenire pentru toata viata: va sti sa danseze corect. “Mi se pare minunat sa te poti exprima fara sa scoti o vorba, prin dans, mi se pare atat de frumos acest limbaj al trupului, incat abia astept sa il stapanesc in curand”.
Pepe este increzator in fortele proprii: “Pregatire fizica am, pentru ca fac mult sport, am ureche muzicala, ceea ce inseamna ca voi tine cu usurinta ritmul, ma voi implica trup si suflet in cazul partenerei mele, ma bazez pe sufletul meu si pe energia pozitiva pe care o am in ultima vreme si sper sa fie si publicul de partea mea”, marturiseste Pepe caruia nu ii este frica de nimic si abia asteapta sa inceapa concursul. Pentru Pepe nu exista “nu pot”, atata timp cat el isi propune ceva si nu are emotii pentru nici unul dintre stilurile de dans din competitie, tocmai pentru ca nu stie nici unul, ceea ce inseamna ca le va lua pe toate de la zero si le va invata ca la carte.

Mircea Solcanu nu a luat niciodata in viata lui cursuri de dans, insa abia asteapta sa invete tango-ul, dansul sau preferat. Desi de obicei este sufletul petrecerilor si danseaza foarte mult in locurile in care iese sa se distreze, vedeta de la Acasa Tv are o temere majora in ceea ce priveste coregrafiile din competitie: “Sunt cam uituc din fire, asa ca mi-e foarte teama ca nu voi tine mine toate figurile de dans impuse si voi uita coregrafiile in timpul emisiunii”. Fiind una dintre emisiunile lui preferate, Mircea s-a intrebat inca de cand a vazut prima editie “Dansez pentru tine” cum s-ar descurca el in calitate de concurent, insa nu si-a dat nici pana acum un raspuns: “Sper ca-mi voi da un raspuns afirmativ peste cateva luni, dupa ce ma voi reface cu picioarele, cu soldul, cu spinarea…”, glumeste el si considera ca atuurile sale in acest concurs sunt spiritul de echipa si creativitatea. In ceea ce priveste acest proiect, Mircea isi propune sa rezolve cazul partenerei sale din concurs si de ce nu, sa invete sa dansez corect.

Daniel Nitoiu a primit invitatia de a participa in noul sezon “Dansez pentru tine” pe 10 august, adica chiar de ziua sa de nastere si a considerat-o cel mai frumos cadou: “Poate ca a fost un semn de la Dumnezeu, poate ca e doar o coincidenta minunata, insa m-a facut foarte fericit. Pot sa spun ca a fost o invitatie “cadou”. Cineva trebuie sa ma iubeasca foarte mult ca sa merit o asa surpriza! Simt ca va fi o experienta speciala, pentru ca “Dansez pentru tine” e cu totul ceva special si deosebit”, spune prezentatorul Stirilor Pro Tv de la ora 13.00.

Absolvent al UNATC, Daniel a facut dansuri in facultate, insa alta pregatire fizica dupa ce si-a terminat studiile nu a mai facut, dar spera sa-si reintre repede in forma. Ii place tangoul, pe care nu l-a mai dansat de vreo trei ani, dar cel mai teama ii este sa nu-si piarda tinuta la dansurile clasice, cum ar fi valsul, si este de pe acum sigur ca va fi taxat de juriu din cauza aceasta. Dupa parerea lui, “Dansez pentru tine” este cea mai frumoasa emisiune de divertisment din Romania, iar propunerea de a participa i se pare un vis implinit, pentru ca ii place sa danseze, va invata corect multe stiluri, va simti din nou emotiile scenei si aplauzele publicului si de ce nu, va implini astfel un vis. Familia si colegii ii sunt deja alaturi si il incurajeaza, dar cea mai emotionata este mama sa, un alt mare fan al acestei emisiuni. Temerile lui Daniel sunt legate de emotiile directului, pe care el le-a cunoscut la inceputul experientei sale la Stirile Pro Tv si stie deja cum sa le elimine:

Emotiile directului le cunosc foarte bine, m-au sabotat destul de mult la debutul meu in televiziune. De fiecare data cand apare ceva nou, „ele” stau la panda. E de ajuns o secunda de neatentie si sar pe tine ca niste tigri infometati. Te fac sa te balbai, sa tremuri, sa uiti, sa inghiti in sec, sa transpiri… Stiu ca ma vor „pandi” si la „Dansez pentru tine”, dar am doua arme impotriva lor: tragi aer in piept si zambesti. Asa ca sa inceapa dansul!!!!!!!!”.

Alex, tobosarul trupei Zero, care poate fi vazuta si auzita in fiecare zi la Happy Hour, nu a mai dansat de vreo 10 ani, de pe vremea cand obisnuia sa mearga la dansuri populare. Nu are o pregatire fizica senzationala, insa stie sigur ca dupa experienta “Dansez pentru tine” va avea. Nu are un stil de dans preferat, pentru ca nu stie nici unul, insa a primit propunerea de a participa la “Dansez pentru tine” cu mult entuziasm si nerabdare:

Imi place competitia, imi plac provocarile, iubesc muzica si daca toate astea se intalnesc si pot sa si ajut pe cineva, atunci cum sa refuz?!”, explica Alex motivul pentru care a intrat in competitia visurilor. “Sunt foarte incapatanat, iar atunci cand imi pun ceva in cap nu renunt pana nu-mi iese. Voi da tot ce pot pe ringul de dans”, spune Alex care subliniaza ca nu ii este frica de nimic, asa ca isi doreste sa inceapa dansul si de ce nu, sa castige.

Catalin Maruta lanseaza vinul “Happy Hour”

Postat de admin 4 octombrie 2011, 04:52

• Catalin Maruta a fost la culesul viei si lanseaza vinul “Happy Hour”

Toamna se culeg strugurii. Dar si momentele haioase cu vedete plecate la culesul viei. In stilul care l-a consacrat deja, Catalin Maruta si-a luat ajutoare de nadejde, vedete cu simtul umorului la purtator si a poposit direct in mijlocul unei podgorii imbelsugate cu un obiectiv precis: sa produca vinul “Happy Hour”. Un vin nou, dar de calitate, intepator, dar vesel, asa cum ii sade bine unui vin happy.

Laura Lavric, Petrica Matu Stoian, Rica Raducanu, Constantin Enceanu, Nelu Ploiesteanu in frunte cu prezentatorul “Happy Hour” de la Pro Tv au invatat si simtit pe pielea lor cu cata truda se obtine un vin bun. Grupul pestrit a mers la cules de struguri, insa nu a ocolit nici distractia.

Rica Raducanu a fost responsabil cu prepararea gratarului cu mici bio, Enceanu si Matu au escaladat copaci, iar Laura Lavric a trait sperietura vietii ei cand a vazut in fata ochilor un sarpe.

Si pentru ca munca temeinica da roade, strugurii au fost zdrobiti cu simt de raspundere pentru a obtine licoarea mult asteptata: vinul ”Happy Hour”, pe care Catalin Maruta il va prezenta in editia de marti, 4 octombrie, si pe care il va darui de acum inainte invitatilor sai.

Si in aceeasi editie, telespectatorii Pro Tv vor vedea cat au muncit vedetele la vie, dar si ce nebunii le-a trecut prin minte sa faca.

Nicoleta Luciu a nascut o fetita si doi baieti sanatosi

Postat de admin 2 octombrie 2011, 13:58

In exclusivitate luni, la Happy Hour, totul despre nasterea tripletilor, de la 17.45, la PRO TV

Intrata in luna a noua de sarcina, Nicoleta Luciu a nascut tripletii, sambata, 1 octombrie in jurul orei 17.30, la spitalul Polizu din Bucuresti. Prima care a venit pe lume a fost micuta Kim, care a cantarit 2,250 kg, i-a urmat fratele ei, Karoly, care a avut la nastere 2,200 kg si apoi Kevin, care a cantarit 2.100 kg.

Nicoleta a fost insotita in sala de nasteri de sora ei, Iuliana, care a tinut sa imortalizeze momentul, in timp ce tatal copiilor, Zsolt Csergo a asteptat nerabdator sosirea lor pe lume la usa salii de nasteri:

“In primul rand ii multumesc Nicoletei ca a ajuns pana in luna a noua si a adus pe lume 3 copii frumosi si sanatosi, sunt mandru de ea si sunt foarte emotionat si fericit de fiecare data cand ma uit la micutii nostri”, a declarat Zsolt.
Copiii vor mai ramane o perioada in spital pentru a castiga in greutate, iar Nicoleta Luciu, care a iesit deja de la Terapie intensiva, se simte foarte bine si va fi alaturi de micutii ei.

De la inceputul sarcinii, Nicoleta a fost atent monitorizata de dr Alina Bolintineanu si dr Deliana Predoiu, iar in urma cu cateva saptamani a ales sa se interneze la spitalul Polizu, unde sarcina a fost urmarita de conf dr Suciu Nicolae si a nascut asistata de dr Daniela Oprescu si de medicul neonatolog Silvia Stoicescu :

Le multumim tututor de la spitalul Polizu pentru atentia si grija de care au dat dovada pentru ca Nicoleta si bebelusii sa fie bine si sanatosi”, adauga Zsolt Csergo. Imediat dupa nastere, medicii au recoltat si celulele stem care sunt depozitate la banca Biogenis, parintii Nicoleta Luciu si Zsolt Csergo preocupandu-se in detaliu de viitorul micutilor lor.

Luni, 3 octombrie, de la 17.45 la Happy Hour, vor putea fi urmarite in exclusivitate la PRO TV imagini cu pregatirile Nicoleta Luciu pentru nastere, imagini cu copiii si primele declaratii luate imediat dupa iesirea din sala de operatie.

Catalin Maruta a gatit 500 de clatite pentru Nicoleta Luciu

Postat de admin 30 septembrie 2011, 16:09

Dupa ce i-a oferit Nicoletei Luciu, dar si celorlalte mamici din maternitatea Polizu zeci de cosuri cu fructe pentru a le potoli pofta, Catalin Maruta declanseaza azi la “Happy Hour” Operatiunea Clatita. Pentru ca viitoarea mamica de tripleti a avut pofta de clatite, prezentatorul “Happy Hour” de la Pro Tv s-a conformat, ajutat insa de cele doua Veverite RedBlonde, Alina si Madalina, dar si de baietii de la trupa Zero.

Inarmati cu sorturi de bucatarie si bonete de bucatari, initiatorii Operatiunii Clatita s-au pus pe treaba: au gatit pentru vedeta Acasa Tv si pentru intreaga maternitate nu mai putin de 500 de clatite!

Misiunea nu a fost deloc usoara, mai ales ca la inceput bucatarii amatori au dat gres cu cateva clatite. Perseverenta i-a facut insa sa nu se lase batuti, mai ales ca nu-i de saga cu o mamica pofticioasa. Mai mult sau putin indemanatici, dar dornici sa duca la bun sfarsit operatiunea, Catalin Maruta, Veveritele si baietii din band s-au luptat cu faina, ouale si borcanele de dulceata de afine, visine si cirese si nu s-au putut abtine sa nu guste si ei.

Cum s-a desfasurat intreaga operatiune si, mai ales, cum au reactionat mamicile in fata platourilor incarcate cu delicatese, telespectatorii Pro Tv vor afla in editia “Happy Hour” de azi, de la 17.45.

Weekendul acesta a venit randul Moldovei sa demonstreze ca are talent. Casa de Cultura a Sindicatelor din Iasi a fost invadata de talente dintre cele mai diverse. Andra, Mihai Petre si Andi Moisescu, juratii show-ului de la ProTV, au avut de ales intre cantareti cu voci nemaipomenite, numere de echilibristica, trucuri de magie, demonstratii de karate, stand-up comedy, beatbox sau abilititati care i-au lasat fara cuvinte atat pe jurati, cat si pe cei prezenti in sala.

Ca de fiecare data nu au lipsit momentele speciale oferite atat de membrii juriului, cat si de cei doi prezentatori. La cererea publicului, Andra a cantat alaturi de acesta cele mai cunoscute hit-uri ale ei si a impartit autografe in fiecare pauza. Ba mai mult, chiar si Catalin Maruta, prezentatorul emisiunii “Happy Hour” de la ProTV, a salutat publicul de la Iasi, prin telefon. O alta surpriza a fost momentul in care Andra si Andi au cantat “Trandafir de la Moldova” pe acordurile unei trupe de mariachi.

Smiley si Pavel Bartos au intretinut si ei atmosfera in culise, fiind alaturi de fiecare concurent. A fost un weekend agitat, cu talente diverse, pe care cei doi nu s-au sfiit sa le incerce: au dansat, au cantat, au incercat sa tina diverse obiecte pe frunte, sa faca zumba sau sa experimenteze cateva miscari de bellydance. Pavel a jucat un rol important in numarul unor concurenti care suflau flacari. La final, acesta a aparut pe scena cu un extinctor, gata sa salveze situatia.
La fel ca si in celelalte orase, baletul coordonat de Edi Stancu a reusit din nou sa ridice sala in picioare cu spectacolul “Povestea lui Harap-Alb”.

Caravana “Romanii au talent” ajunge in Constanta

Dupa ce a strabatut tara-n lung si-n lat, caravana “Romanii au talent” ajunge si in Constanta. Marti, 20 septembrie, incepand cu ora 10.00, constantenii sunt asteptati la preselectii, la Hotel Ibis. Indiferent de varsta, ocupatie sau talentul pe care il au, aceasta este sansa lor de a se face remarcati in fata intregii tari. Alaturi de ei in aceasta zi vor fi bineinteles si Smiley si Pavel Bartos, curiosi sa vada ce au dobrogenii de oferit. “Anul trecut la Constanta ne-au asteptat niste surprize foarte placute, pe cateva dintre ele le-am revazut apoi in semifinale si chiar in finala. Speram ca si de data aceasta va fi la fel!”, a declarat Smiley.

Inscrierile pentru “Romanii au talent” se fac pe site-ul romaniiautalent.ro, dar si direct in locatie. Preselectiile vor incepe la ora 10.00 si se vor desfasura pe tot parcursul zilei, pana la ultimul concurent.

Lupu Rednic, cu politia si criminalistii la usa

Postat de admin 14 septembrie 2011, 06:49

Catalin Maruta continua seria “la multi ani marca Happy Hour” in stilul deja consarcat: cu scandal si emotii mari pentru pacalit.

De data aceasta, cel care a cazut prada echipei “Happy Hour” a fost Lupu Rednic, iar sotia acestuia a pus umarul la indeplinirea misiunii. Familia Rednic a fost chemata la filmarea unui promo pentru emisiunea lui Catalin Maruta, iar Lupu Rednic nu a banuit nicio secunda ca in tot acest timp, chiar la usa casei sale, echipa de la Pro Tv inscena un jaf si facea un dezastru de nedescris pe holul blocului.

Ajuns acasa, sperietura cantaretului de muzica populara a fost din cale afara de mare, mai ales ca a dat cu ochii de politisti si criminalisti, care faceau investigatii si luau probe de la fata locului. Urmele de sange care porneau chiar de la usa apartamentului sau l-au speriat si mai tare pe Lupu Rednic, care a chemat imediat paza si un avocat.

Ce a iesit din aceasta intalnire cu scantei, dar si cum echipa “Happy Hour”, in frunte cu Catalin Maruta, a facut curatenie temeinica la fata locului, telespectatorii Pro Tv vor afla in editia de miercuri, 14 septembrie, de la 17.45.

Marea dragoste a lui Toma Caragiu vine luni la “Happy Hour”

Postat de admin 12 septembrie 2011, 06:19

In editia “Happy Hour” de luni, 12 septembrie, Catalin Maruta se intalneste cu cea de-a doua sotie a marelui actor Toma Caragiu, cea pe care acesta a considerat-o pana in ultima clipa de viata marea sa dragoste. Elena Caragiu vine in tara tocmai din Statele Unite.

Elena si Toma Caragiu au trait o poveste de dragoste frumoasa, curmata insa de tragedia provocata de cutremurul din 1977. S-au cunoscut pe vremea cand maestrul Caragiu era casatorit cu alta femeie, insa destinul a facut ca cei doi sa se indragosteasca nebuneste. In 1964 s-au casatorit si au trait impreuna 14 ani.

Povestea lor de dragoste a stat parca sub semnul magiei tot timpul: chiar inainte sa o cunoasca, o ghicitoare i-a prezis marelui Toma Caragiu ca in viata sa va aparea o femeie pe nume Elena, care va fi marea sa dragoste si cu care va convietui timp de 14 ani, dupa care in existenta sa va avea loc o prabusire. Urmarit de aceasta previziune, Toma Caragiu a evitat de cate ori a putut sa calatoreasca cu avionul.

Pe 4 martie 1977 insa, in timpul nemilosul cutremur care a zguduit Bucurestiul, Toma Caragiu si-a gasit moartea. Cu sufletul sfasiat, Elena Caragiu si-a cautat sotul printre daramaturi timp de o saptamana.

Pentru ca nu a putut suporta durerea provocata de pierderea sotului, Elena a fugit in Statele Unite si timp de 30 de ani nu a mai calcat in tara. S-a implicat in diverse proiecte artistice pentru comunitatea de romani de peste Ocean si nu numai.

Acum trei ani a inceput sa vina din nou in Romania si isi doreste sa poata deschide aici o casa memoriala Toma Caragiu.

Vinerea aceasta, de la 17.45, Catalin Maruta o va primi in platoul “Happy Hour” pe cantareata Angela Ciochina. Dupa evenimentele tragice care i-au marcat ultimii ani din viata, aceasta isi va face prima aparitie intr-un platou TV dupa ce anul trecut, in septembrie, a fost gasita in coma in casa ei din Urecheni. Catalin Maruta va sta de vorba cu ea despre trauma prin care a trecut, despre motivele care au impins-o sa se izoleze, despre cum este viata sa acum si ce o face sa mearga mai departe, dar si despre dorinta ca in scurt timp sa poata veni din nou in emisiune pentru a canta, pe propriile picioare, o piesa intreaga.

In septembrie 2010, Angela Ciochina a fost gasita  in casa ei din Urecheni, intr-o mizerie de nedescris,  iar casa era intr-o dezordine de neimaginat, cu foarte multe sticle de bautura goale langa pat. Retrasa la Urecheni in 2009, Angela a rupt legaturile cu lumea. O femeie, Vania, ar fi trebuit sa o ingrijeasca, a imputernicit-o chiar pe aceasta sa aiba acces la contul ei bancar, tocmai ca femeia sa ii poata asigura cele necesare traiului. Insa dupa ce Angela a fost internata, s-a vazut ca din contul ei, in noua luni de zile, disparusera 35.000 de euro. Vania se dezvinovateste insa si spune ca avea procura, iar sumele ii erau cerute chiar de Ciochina.

In perioada septembrie 2010 – aprilie 2011, Angela a schimbat spital dupa spital, a fost internata cu insuficienta renala si cu ciroza hepatica etilica, doctorii spunand ca a ingerat o cantitate uriasa de alcool intr-un timp foarte scurt. Apropiatii ei sustin ca Vania a imbuibat-o probabil cu alcool.

Acum, dupa mai multe tratamente, ciroza e sub control, ficatul are dimensiuni si consistenta normala, insa Angela nu poate sa mearga: de la statul in pat, ligamentele i s-au scurtat. “Daca va fi nevoie, voi merge si cu scaun cu rotile sa cant! Nu e problema. Il voi decora frumos, ca si cum as fi la o filmare la televiziune. Cand eram mica, la noi in Moldova, imi amintesc ca venise Ioana Radu, la un spectacol, in satul vecin, la caminul cultural. Si spunea cineva ca a venit cu scaun cu rotile, pe scena, asa a cantat. Si m-a impresionat foarte mult. Fara sa stiu ca va veni si vremea cand voi ajunge la fel”, a declarat Angela.

Angela Ciochina s-a nascut pe 17 aprilie 1955, in Urecheni, judetul Neamt. Fata de preot, solista, compozitoare si profesoara de canto, colega de generatie cu Mihaela Mihai si Mihaela Runceanu, dupa 1990 Angela a intrat intr-un con de umbra.

S-a casatorit la 38 de ani si nu a avut copii, insa a divortat dupa doar cativa ani, pentru ca simtea ca nu se potriveste cu sotul ei. Acum crede ca nu a apucat sa il cunoasca foarte bine inainte de casatorie si ca asta a fost greseala lor.

VIDEO