Party la inaltime la implinirea a 14 ani ACASA

Postat de admin 5 februarie 2012, 07:22

La ceas aniversar, vedetele postului, angajati si prieteni au sarbatorit pana in zori, in ciuda viscolului de afara, intr-un restaurant situat la zeci de metri deasupra Bucurestiului.

Cu toate ca termometrele de afara aratau -20 de grade, atmosfera s-a incins repede si vedetele ACASA Ioana Maria Moldovan, Dan Cruceru, Cabral, Mircea Solcanu si Simona Mihaescu au petrecut alaturi de actori indragiti. Adela Popescu si Radu Valcan, Razvan Fodor, Andreea Patrascu, Diana Dumitrescu, Elvira Deatcu, Carmen Tanase au sarbatorit alaturi de colegi si prieteni, 14 ani de ACASA. Fiecare a purtat o rochie, camasa, cravata sau un accesoriu de culoare rosie, culoarea iubirii.

“Rochia pe care am imbracat-o pentru prima data in aceasta seara este achizitionata din Bali. Imi doream foarte mult sa o port la un eveniment special, iar implinirea a 14 ani de ACASA, locul unde m-am lansat si care face parte din familia mea, a fost cea mai buna ocazie. Si, ca sa vedeti ca am respectat dress code-ul, mi-am pus o pereche de cercei rosii”, a spus amuzata Adela Popescu, actrita din serialul „Pariu cu viata”.

Dupa ce a suportat recent o interventie chirugicala la sani, Nicoleta Luciu si-a facut aparitia la petrecerea ACASA alaturi de sora ei, Iuliana, si de medicul Kasem Abu Bakr. Cu un decolteu generos, Nicoleta i-a uimit pe toti cu silueta ei la cateva luni dupa ce a dat nastere unor tripleti. „Ma simt excelent si nu as fi putut sa lipsesc de la aceasta petrecere. Pentru mine ACASA inseamna casa mea, parte din viata mea, prietenii mei”, spune Nicoleta.
Intorsi recent din vacanta, Cabral si Andreea Ibacka au fost sufletul petrecerii, Cabral asumandu-si si rolul de fotograf de ocazie. Dan Cruceru si Ioana Maria Moldovan, prezentatorii „Povestirilor adevarate”, au demonstrat reale calitati de dansatori, iar Mircea Solcanu a fost preferatul fotografilor, cu tinuta lui extravaganta.

Alina Eremia, Sore Mihalache, Cristina Ciobanasu, Raphael Tudor, Sali Levent, Alexia Talavutis, Gloria Melu sau Bubu Cernea – membri ai trupei „LaLa Band” – nu au stat jos nici o clipa si au incins ringul de dans. La miezul noptii, tortul aniversar, rosu si cu multe inimioare, a fost primit cu aplauze, confetti si un „La multi ani” cantat la unison. Distractia a tinut pana dimineata.

Mai multe fotografii pot fi accesate pe www.acasatv.ro.

Diana Dumitrescu, profesoara de economie

Postat de admin 2 februarie 2012, 06:35

• Incepand din 6 februarie, in fiecare luni, de la 20.30 la PRO TV

DIANA DUMITRESCU VA PREDA ECONOMIE LA COLEGIUL DE ARTE DIN “PARIU CU VIATA”

Diana Dumitrescu, interpreta Andreei Radulescu din serialul “Pariu cu viata”, care revine din 6 februarie, de la 20.30 la PRO TV, ii va surprinde din nou pe telespectatori in sezonul al doilea. Ea va preda economie la Colegiul de Arte si va filma mai mult alaturi de tinerii din trupa LaLa Band.

Va fi foarte frumos, avand in vedere faptul ca sunt o profa cool, care le permite elevilor aproape orice, numai ca sa se apropie de ei. E interesanta postura de profesoara, se vede altfel de la catedra. Si e foarte placut sa lucrezi alaturi de acesti tineri plini de energie, care reusesc sa te binedispuna in orice moment”, povesteste Diana.

“Personajul meu nu ii invata pe elevi neaparat ce trebuie la o lectie de economie, le impartaseste mai mult principiile dupa care chiar ea traieste, astfel ca fiecare ora se incheie cu concluzia” Banii aduc fericirea””.
Mai mult decat atat, personajul Andreea Radulescu se va implica si in politica, astfel ca sezonul 2 din “Pariu cu viata” va aduce multe schimbari si rasturnari de situatie: “Pe langa luptele dintre elevi, incep si luptele intre profesori si totul devine mult mai interesant”, marturiseste Diana.

Romanii au petrecut Craciunul cu ProTv

Postat de admin 26 decembrie 2011, 18:15

Peste un milion de romani au inceput Craciunul in fata televizorului la „Pariu cu viata”

Imbracat in hainele lui Mos Craciun si aflat pentru prima data in aceasta postura, actorul Marin Moraru (Silviu Craciun) a reusit sa le aduca daruri multe telespectatorilor fideli care au stat in fata micului ecran si au urmarit ultimele aventuri ale tinerilor din LaLa Band.

Dorinta Ioanei (Alina Eremia) de a-l vedea de sarbatori pe Andrei (Dorian Popa) sanatos  le-a adus pe toate personajele din Pariu cu viata” pe micul ecran in posturi total diferite. Peste un milion de romani au fost pe Pro Tv in seara de Ajun cand era difuzat episodul special al serialului „Pariu cu viata”.  La nivelul publicului din intreaga tara, Pro Tv a fost lider de audienta si a inregistrat 5,2 puncte de rating si o cota de piata de 13%, urmat de Antena 1 si Prima TV. In minutul de aur, la nivelul intregii populatii, la 20.30, cand  incepea Pariu cu viata” 1.300.000 de romani aveau televizorul deschis pe Pro Tv.

Aventurile tinerilor din LaLa Band in lumea paralela din imaginatia Ioanei (Alina Eremia) au reusit sa convinga si publicul comercial din mediul urban sa ii urmareasca pe cei 20 de tineri talentati in seara de Ajun astfel, in intervalul 20.30-23.10,  Pro Tv a fost lider de audienta cu 4,7 puncte de rating si o cota de piata de 14,5%.

Tinerii cu varste cuprinse intre 13 si 17 ani au trait in fiecare clipa emotiile revederii cu vedetele preferate si au ales in Ajunul Craciunului sa urmareasca, la Pro Tv,  serialul „Pariu cu viata, care a inregistat, pe acest segment de public, o cota de piata de 35,2 % si  8,9  puncte de rating.

In minutul de aur, la 23.08, cand Andrei (Dorian Popa) isi revine pe patul de spital, in randul tinerilor cu varste cuprinse intre 13 si 17 ani, Pro Tv a avut o cota de piata de  49,6 si rating de 12,6 puncte, in timp ce Antena 1 a inregistrat doar 1,3 puncte de rating si 5 % cota de piata.

Printre telespectatorii care au ales, in seara de Ajun, sa urmareasca  serialul „Pariu cu viata” s-au numarat si  membrii trupei LaLa Band. „Am avut atat de multe emotii. La filmari ne-am simtit foarte bine si am vrut ca asta sa se vada si acasa. Episodul a fost unul plin de trairi, am ras, am plans si am cantat”, spune Alina Eremia. ”Eu am asteptat cu nerabdare difuzarea acestui episod, pentru ca toata lumea ma intreaba ce s-a intamplat cu Andrei, daca a supravietuit. Sunt convins ca acest Andrei, din lumea paralela, le-a placut la fel de mult celor de acasa. Mie mi-a facut o mare placere sa-l joc si sa ma intalnesc cu Mos Craciun la filmare”, marturiseste Dorian Popa.

 Dupa difuzarea episodului special de Craciun actorii din „Pariu cu viata au intrat intr-o scurta vacanta si se bucura de Sarbatorile petrecute alaturi de cei dragi.

Adela Popescu si Radu Valcan, primul revelion in casa noua

 

Adela Popescu si Radu Valcan sarbatoresc primul Revelion in  casa noua, Diana Dumitrescu va

trece in Noul An departe de casa, alaturi de sotul ei, Ducu, Alina Eremia si  Dorian Popa, alaturi de intreaga trupa „LaLa Band”, vor urca in ultima noapte din acest an pe scena in Piata Revolutiei la Revelionul organizat de Pro Fm  si Pro Tv, Live Revolution.

Din februarie 2012, „Pariu cu viata” se intoarce la Pro Tv cu un nou sezon, plin de intamplari neprevazute, multa muzica, piese in prima auditie si personaje noi.

Dupa ce au petrecut Seara de Ajun alaturi de tinerii din LaLa Band, telespectatorii au  preferat sa petreaca si ziua de Craciun impreuna cu  ProTv.

 

ProTv a fost lider de audienta de Craciun, atit la nivelul intregii zile, cit si in prime-time, dar si la nivelul tuturor programelor difuzate pe 25 decembrie.

Astfel, audienta medie a intregii zile de Craciun, inregistrata de ProTv pe publicul comercial din mediul urman cu virste cuprinse prin 18-49 de ani a fost de 3,9 puncte de rating si 17,5% cota de piata, in timp ce audienta medie inregistrata de Antena 1 in ziua de Craciun a fost de doar 2,6 puncte de rating si 11,8% cota de piata.

ProTv a fost lider pe parcursul intregii zile si pe intreg publicul din mediul urban, cind a obtinut o audienta medie de 3,4 puncte de rating si 12,9% cota de piata, in timp ce Antena 1 inregistra doar 2,8 puncte de rating si 10,6% cota de piata.

Suprematia in prime-time a fost detinuta tot de ProTv cind, Stirile ProTv si cele doua filme difuzate in seara de Craciun au facut deliciul publicului. Audienta medie inregistrata de ProTv in prime-time a fost pe publicul comercial din mediul urban de 7,7 puncte de rating si 22,2% cota de piata, in timp ce Antena 1 obtinea doar 4,5 puncte de rating si 12,9% cota de piata. Si pe intreg publicul din mediul urban, audienta medie obtinuta in prime-time de postul din Pache Protopopescu a fost de 7,5 puncte de rating si 17,4% cota de piata, in timp ce Antena 1 inregistra doar 5,3 puncte de rating si 12,1% cota de piata.

Stirile ProTv de la ora 19.00 au fost urmarite la nivelul intregii populatii a tarii de peste doua milioane de telespectatori, audienta medie a programului fiind de 10,2 puncte de rating si 22,0% cota de piata,  aproape dublu fata de Antena 1, care inregistra doar 5,7 puncte de rating si 12,2% cota de piata, situindu-se abia pe pozitia a treia.

Eroi de sacrificiu” a fost urmarit in medie de aproape 1.800.000 de telespectatori din intreaga Romanie, in timp ce, pe publicul comercial din mediul urban cu virste cuprinse intre 18.49 de ani, filmul inregistra 8,7 puncte de rating si 24,3% cota de piata, iar Antena 1 doar 6,0 puncte de rating si 16,6% cota de piata. Si pe publicul din mediul urban, filmul difuzat de ProTv intre 20.31 si 22.33 s-a situat in topul preferintelor telespectatorilor cu 8,1 puncte de rating si 18,4% cota de piata, in timp de Antena 1 inregistra 6,2 puncte de rating si 14,0% cota de piata.

Si „Strania poveste a lui Benjamin Button” a fost lider de audienta pe publicul comercial din mediul urban cu 5,3 puncte de rating si 24,5% cota de piata, urmat de TVR si abia apoi de Antena 1 cu 2,0 puncte de rating si 9,1% cota de piata. Clamasentul se pastreaza si pe intreg publicul din mediul urban, cind ProTv inregistra 3,8 puncte de rating si 15,8% cota de piata, iar Antena 1 se situa dupa TVR cu 1,8 puncte de rating si 7,3% cota de piata.

Mos Maruta a fost preferatul publicului in intervalul orar 17.42-18.57, cind a pregatit o editie speciala „Happy Hour”, cu care s-a situat in fruntea clasamentului cu 6,2 puncte de rating si 19,0% cota de piata pe publicul comercial din mediul urban cu virste cuprinse intre 18-49 de ani, surclasind la mare distanta Antena 1, care s-a aflat abia pe pozitia a patra dupa TVR si Prima, cu o audienta de 3 ori mai mica decit cea a ProTv, de 2,1 puncte de rating si 6,5% cota de piata. Si la nivelul intregii populatii a Romaniei, Happy Hour s-a situat pe primul loc cu 6,8 puncte de rating si 15,6% cota de piata, iar Antena 1 doar pe locul al treilea cu 3,6 puncte de rating si 8,3% cota de piata.

Si cele doua filme pentru copii, Madagascar 2 si Busola de Aur au fost preferatele publicului, obtinind audiente aproape duble fata de urmatoarea clasata, Antena 1.

Petrecerea continua astazi, luni, 26 decembrie la ProTv, cind la Vocea României  se va da bătălia finală. Loredana, Smiley, Horia Brenciu şi Marius Moga se prezintă cu cei patru concurenţi rămaşi în competiţie, patru voci care merită distincţia Vocea României şi marele premiu de 100.000 de euro. În ultima ediţie a show-ului de la ProTv, cei patru concurenţi vor cânta în duet cu antrenorii lor, dar pregătesc şi alte momente surpriză care să-i convingă pe telespectatori că merită marele premiu. La finalul acestei seri „Vocea Romaniei va fi cunoscuta de toata tara.

• Baietii  din trupa “LaLa Band” sunt invitatii lui CRBL la Pro FM 

Finalul primului sezon din serialul „Pariu cu viata” se apropie, iar actiunea se complica. In penultimul episod, difuzat luni, de la 20.30, la Pro Tv, surprizele se tin lant.

Dupa despartirea „LaLa Band”, baietii profita de invitatia lui CRBL si vin sa se lanseze in studioul ProFM. „Pentru noi este un moment important, o sansa extraordinara sa demonstram ca putem avea valoare si fara fete”, marturiseste protagonistul serialului, Dorian Popa. Insa ce nu stiu baietii este ca Ioana (Alina Eremia) va da un telefon, in direct, si le va cauza multe probleme. Aventura in studioul ProFM nu se termina tocmai bine pentru gasca baietilor.

Si pentru Monica (Alexia Talavutsis) urmeaza clipe grele, deoarece sarcina ii va crea numai probleme. Intr-un rol special, in episodul de luni seara apare si actrita Catalina Mustata, cea care o interpreteaza pe mama Monicai.
Simpaticul Gica Popa (Radu Gabriel) continua sa viseze cu ochii deschisi la o poveste de dragoste intre el si Mara (Carmen Tanase), in timp ce Tantica (Elvira Deatcu) ajunge la disperare.

Pentru cei care iubesc muzica celor de la „LaLa Band”, episodul de luni, penultimul al acestui sezon, aduce doua interpretari originale ale pieselor „Show must go on” si „I want to break free”, dar si noi dansuri ce poarta semnatura coregrafului Victoriei Bucun. Dima Trofim, interpretul moldoveanului Dima sosit de la Chisinau pentru a studia la Colegiul National de Arte, a realizat un dans spectaculos pentru care a muncit zile in sir.

„Ideea cu focul, sincer sa fiu, mi-a venit si mie atunci cand repetam coregrafia cu Vica. Parca am fost pe aceeasi lungime de unda, pentru ca i-am zis ca ar fi frumos daca am avea in jurul nostru foc si ea a spus ca exact asta isi dorea. Dorian si Rafael au fost cei responsabili cu focul, o sarcina grea, daca ma intrebati pe mine. Nu mi-a fost frica deloc la filmari, ba chiar am vrut sa tin o torta in mana, insa dansul era unul dificil, am si cantat si a trebuit sa ma concentrez pe asta”, spune Dima.

Pentru noi, momentele muzicale sunt foarte importante. Iar piesa pe care noi, fetele, o vom canta luni seara este o melodie care ne place tuturor. Momentul este emotionant, iar coregrafia ne-a ajutat foarte mult”, marturiseste Alina Eremia, interpreta Ioanei Popa.

Episodul care va fi difuzat luni seara a avut parte si de o tehnica de filmare speciala, unica in Romania. „In momentul in care Dima si Alexia incep sa cante piesa celor de la „Simply Red”, pe strada totul se intampla in slow motion, mai putin cantecul. La noi este o premiera si a fost foarte greu de filmat, mai ales pentru cei doi membri ai trupei LaLa Band, care au trebuit sa cante piesa de doua ori mai repede in timpul filmarilor si, in acelasi timp, sa-si coordoneze dansul si miscarile. Filmarea a fost facuta cu steady cam, cu o sursa de lumina, si am tot respectul pentru cei doi tineri actori care au facut un lucru foarte dificil”, declara regizorul Alex Borundel.
Pe langa muzica si secventele de comedie, luni, telespectatorii vor urmari si cateva scene fierbinti care o au drept protagonista pe Andreea Radulescu (Diana Dumitrescu).
Actiunea din „Pariu cu viata” atinge punctul culminant luni seara, cand fetele din „LaLa Band”, la indemnul Sarei (Sore), se urca intr-o masina pentru a ajunge la o intalnire cu un impresar, fara sa stie ca destinatia lor este alta.

Diana Dumitrescu, interpreta in “Pariu cu viata”, s-a alaturat campaniei “Durerea nu este iubire”, demarata de ACASA, impotriva violentei domestice. Vedeta s-a alaturat celor peste 33.000 de utilizatori si a intrat pe site-ul durereanuesteiubire.acasatv.ro, unde a semnat petitia pentru adoptarea unei legi speciale impotriva violentei in familie.

Diana este de parere ca nu exista nicio justificare pentru acest tip de comportament: “Nu am inteles niciodata de ce un barbat ar lovi o femeie si ce este si mai grav, faptul ca azi o loveste si maine isi cere scuze. Cuvintele “Te iubesc” sunt folosite cateodata ca o scuza, dar femeile nu ar trebui sa accepte asta”.

In cadrul interviului difuzat marti, de la 16.30 in cadrul emisiunii “Povestiri adevarate”, ACASA, Diana isi aminteste experienta durereoasa prin care a trecut o prietena de-a ei: “Am avut o prietena, al carei iubit o batea pana intr-o zi cand a zis “Gata! Stop!”. Toate am indemnat-o sa renunte la relatie, i-am explicat ca nu e normal sa vina cu ochiul vanat la scoala. Pentru ca eram in perioada liceului. A plecat de la el si o astepta seara in fata scolii si o lunga perioada de timp am mers noi cu ea acasa si cu colegii de clasa”.
“Parerea mea este ca ar trebui sa fim mai deschisi si noi, ceilalti si sa oferim o mana de ajutor de cate ori avem ocazia”, adauga Diana Dumitrescu.

Andreea Radulescu, interpretata de Diana Dumitrescu, este o diva sexy, ambitioasa, vicleana si periculoasa care face tot posibilul sa supravietuiasca intr-o lume in care primeaza pozitia sociala si situatia financiara, iar pentru a ajunge la acest statut devine amanta lui Alexandru Anghel (Doru Ana), un barbat casatorit, dar foarte bogat si influent, in serialul “Pariu cu viata”, care va avea  premiera in curand, la Pro Tv.

Andreea este genul de persoana care isi urmareste interesul pana in panzele albe. Pentru ea au o importanta absoluta cariera si pozitia sociala. Face tot ce ii sta in putinta sa nu piarda aceste lucruri, chiar daca asta inseamna sa aiba un amant mai in varsta si casatorit. Pentru ea, Sandu Anghel este egal cu pozitie sociala, bani, putere, respect si un viitor sigur”, spune Diana Dumitrescu.

In ceea ce priveste relatia extra conjugala pe care Alexandru Anghel o are cu Andreea Radulescu (Diana Dumitrescu), interpretul acestuia, Doru Ana, declara:

El este un personaj contemporan, care are o afacere, o vila, o masina scumpa si o amanta, ca sa se bucure de rezultatele muncii sale. Ca in orice relatie de amor, ea este atat cu zile senine, cat si cu tunete si fulgere”.

Diana Dumitrescu marturiseste ca ceea ce o atrage cel mai mult la Andreea Radulescu este ambitia de care aceasta da dovada: “Personajul meu este foarte ambitios si asta imi place. Desi eu, Diana, nu sunt de acord cu multe din alegerile facute de Andreea, nu pot sa nu ii admir perseverenta si ambitia. Andreea este o femeie absolut normala, cu bune si cu rele, care vrea sa supravietuiasca in lumea noastra”.

Oana Tache şi-a lansat prima piesă chiar de ziua ei

Postat de admin 5 august 2011, 03:10

Party-maniaca prezentă pe 89,5 FM de luni până vineri, de la 17.00 la DECADENCE şi prezentatoarea emisiunilor Nights Underground şi Dance Chart de la DanceFM, Oana Tache şi-a lansat prima piesă chiar de ziua ei.

 

La doar 24 de ani, Oana Tache se poate lăuda cu o experienţă de nu mai puţin de 20 de ani în televiziune şi de 5 ani în radio. Şi tot frumoasa vârsta marchează un nou început pentru party-maniacă: şi-a lansat în direct, pe DanceFM, prima piesă. Oana şi-a serbat ziua de naştere pe frecvenţa DanceFM, unde a avut parte de un maraton muzical de 6 ore, fiind înconjurată deopotrivă de cei mai buni prieteni ai ei şi cei mai tari artişti ai momentului.

Dana Rogoz, George Vintilă, Diana Dumitrescu, Anda Adam, CRBL şi Elena, DJ Wanda, Radio Killer, Alexandra Ungureanu, Cristina de la Impact, The Model, Roller Sis, Ciprian Robu & Blanche, colegii de la Nights.ro şi FotoClubbing sunt doar câţiva dintre invitaţii care i-au urat Oanei “La mulţi ani” în direct.

“Mulţumesc încă o dată tuturor celor care au sărbătorit alături de mine şi DanceFM. Mulţumesc pentru miile de mesaje şi urări primite, pentru susţinere şi, bineînţeles, multumesc tuturor prietenilor mei dragi care au acceptat invitaţia şi au venit în radio”, a spus Oana. “Sunt copleşită, m-am simţit extraordinar şi abia aştept să văd ce se va întâmpla la anul, pe 3 august”, a declarat, veselă ca-ntotdeauna, DJ-iţa.

Până atunci, fanii o pot asculta de luni până vineri, de la 17,00, la DECADENCE, joia, de la 23,00 la Nights Underground şi în fiecare weekend la Dance Chart.

Madalina Draghici, top model in “Pariu cu viata”

Postat de admin 27 iulie 2011, 02:29

Madalina Draghici revine pe micile ecrane in “Pariu cu viata”, primul serial muzical din Romania, ce se va difuza din aceasta toamna la PRO TV, unde va juca rolul Alexandrei, un top model care lucreaza ca asistenta de televiziune.

Madalina si-a inceput vacanta de vara cu o vizita la bunici si o plimbare prin Targoviste: “Am avut o vacanta foarte linistita, m-am relaxat si mi-am incarcat bateriile exact cum imi doream. Am mers la bunica mea si la Targoviste, unde am adunat cirese din productie proprie, dupa care au urmat cateva zile superbe in capitala Spaniei.”

Madalina Draghici s-a plimbat pe strazile romantice si inguste din zona veche a orasului, a vizitat obiective turistice vestite si si-a revazut prietenii care locuiesc in Madrid:

 

M-am plimbat o zi intreaga prin Parque del Retiro, locul meu preferat din Madrid, am vizitat Muzeul el Prado, care contine una dintre cele mai frumoasecolectii de arta din Europa, Palatul Regal si Templul lui Debod. M-am intalnit cu prieteni stabiliti acolo, impreuna am mers sa mancam tapas, paella si am baut sangria”.

Vacanta in Spania a fost de bun augur intrucat, pe langa faptul ca s-a distrat, Madalina “a exersat”, in cadrul unei sedinte foto pentru un brand de imbracaminte international, rolul de top model pe care il va juca si in noul serial de la Pro Tv, “Pariu cu viata”:

Voi fi manechin si asistenta tv a Andreei Radulescu, interpretata de Diana Dumitrescu. Alexandra este o fata la polul opus fata de Ilinca si asta ma bucura, e o schimbare radicala pe care mi-o doream. Este usor parvenita, frivola, dispusa la orice compromis pentru a ajunge unde isi doreste”, declara Madalina.

Aflata la al doilea proiect din cariera sa actoriceasca, Madalina Draghici spune ca abia asteapta sa auda pe platourile de filmare semnalul “Actiune!”: “Sunt foarte nerabdatoare sa incepem filmarile. Am fost fericita si onorata sa fiu cooptata in acest nou proiect de succes.

Despre noii ei colegi de platou, tinerii din “La-La Band”, Madalina Draghici are numai cuvinte de lauda:

Imi plac foarte mult. I-am vazut inca de la casting cand, in pauzele de filmare, mergeam sa vad ce se intampla acolo. Sunt foarte talentati, plini de energie si entuziasm, iar toate acestea se vor reflecta in produsul finit: primul serial muzical de televiziune din Romania”, spune Madalina.


 

Diana Dumitrescu, actrita din “Iubire si onoare”, telenovela care va avea finalul pe 23 iunie, ACASA, a trecut printr-o schimbare de look inainte de a pleca in vacanta exotica mult asteptata.

De mult timp imi doream o schimbare. M-am dus la coafor in ideea de a-mi schimba ceva la par…nu stiam exact ce, dar pentru ca era deteriorat, il vroiam putin mai inchis. Asa ca…am ajuns la aceasta culoare. Am fost blonda 11 ani si, este si pentru mine o schimbare radicala.

Sunt surprinsa de cate ori ma uit in oglinda, pentru ca inca incerc sa ma obisnuiesc cu mine asa…:)

Presupun ca nu o sa tina mult culoarea, pentru ca, orice femeie care s-a decolorat stie ca, atunci cand alegi o culoare inchisa pe parul decolorat, in scurt timp se duce…mai ales ca plec in vacanta la plaja, la mare, cu siguranta cand ma voi intoarce va fi ceva mai deschis”, povesteste Diana.

 

 

Bucurie, emotii, distractie, familia si cei mai buni prieteni alaturi. De toate aceastea a avut parte Ducu Ion la petrecerea surpriza organizata de sotia lui, Diana Dumitrescu, frumoasa actrita din telenovela “Iubire si onoare”, difuzata de luni pana joi de la 20.30, ACASA.

 

 

O petrecere la inaltime… la propriu. La implinirea a 30 de ani, lui Ducu Ion i s-a pregatit o petrecere surpriza de proportii, pe care nu o va uita prea curand:

Ma bucur enorm ca am reusit sa il surprind pe Ducu. Mi-a fost foarte greu sa ma ascund de el in toate aceste luni, pentru ca pregatesc evenimentul de multa vreme, dar acum sunt foarte fericita”, povesteste Diana Dumitrescu.

La aceasta petrecere au venit colegii lui Ducu de la Abracadabra, rude, prieteni de pe platourile de filmare din Buftea: Madalina Draghici, Andreea Patrascu si Cabral, Carmen Tanase si Monica Pop, Adela Popescu si Radu Valcan, regizorul Iura Luncasu si sotia lui, Alina si multi altii care au strigat in cor “Surpriza, La Multi ani, Ducu!”.

Mi s-au inmuiat picioarele cand mi-am vazut toti prietenii adunati la un loc. E o senzatie incredibila care creste pe masura ce descoperi cine a mai venit”, spune Ducu.

Petrecerea a fost cu atat mai surprinzatoare cu cat a avut si o tematica. Diana a organizat o expozitie fotografica cu cateva dintre cele mai reusite cadre realizate de Ducu:

«Am “furat” din calculatorul lui 245 de fotografii, dintre care le-am ales pe cele 25 expuse aici. A fost nevoie de multa atentie, incercam sa fac asta noaptea, in timp ce el dormea, am incercat sa ma descurc fara ca el sa banuiasca nimic. Fotografiile au fost foarte apreciate, iar la plecare, multi dintre invitati au primit una sau chiar doua”, adauga Diana.

VIDEO