Eurovision 2010: Azi se hotaraste cine va pleca la Oslo

Postat de admin 6 martie 2010, 00:13

Astazi e ziua finalei Eurovision Romania 2010, in urma careia publicul si cele cinci jurii vor hotari care dintre cele 16 piese ne va reprezenta la Oslo. Show-ul de la Circul Globus va fi prefatat de emisiunea Ne vedem la TVR care va fi transmisă, incepand cu ora 14.20, de sub cupola Circului. Va fi o ediţie la cald din culise, in care publicul larg va afla cele mai importante aspecte organizatorice ale Selecţiei Eurovision din acest an, de la cei direct implicaţi.

La emisiune vor participa şi Olsen Brothers, invitaţii speciali ai Selecţiei Naţionale Eurovision 2010, cu un interviu acordat în exclusivitate Televiziunii Române.

Seara, de la ora 21.10, pe TVR 1, TVR Internaţional şi pe site-ul www.tvr.ro va fi transmisă în direct Selecţia Naţională a concursului Eurovision 2010, coprodusa în premieră de Televiziunea Română şi ziarul Adevărul.

Spectacolul, prezentat de Valentina Pelinel şi Horia Brenciu – ajutaţi din Camera Verde de Gianina Corondan, va fi găzduit de Circul Globus din Bucureşti.

În premieră, cele 16 piese finaliste din concurs vor fi jurizate de către cinci jurii  de specialişti de notorietate zonală şi naţională din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Craiova. Notele din partea specialiştilor vor conta pentru 50% , restul de 50% fiind alocat telespectatorilor care vor putea, în premieră, să-şi exprime preferinţele prin televoting, în mod gratuit, pe durata întregii evoluţii a artiştilor.

Compozitorul cântecului ce va câştiga selecţia Naţională va intra in posesia unui autoturism Seat Ibiza, iar interpretul/a care ne va reprezenta la Oslo va primi un trofeu special creat pentru acest eveniment de sculptorul Alexandru Ghilduş. Invitaţi speciali la acest eveniment vor fi Olsen Brothers din Danemarca, câştigătorii concursului Eurovision, ediţia 2000, cu piesa “Fly On The Wings Of Love”.

Horia Virlan isi relanseaza cartea de bucate

Postat de admin 26 februarie 2010, 02:32

Maestrul bucatar de la “Cireasa de pe tort” si “Uite cine gateste!” isi relanseaza cartea “Bucatele noastre. Carte cu preparate mai mult sau mai putin romanesti”.

Epuizata in cateva saptamani de la lansare, cartea lui Horia Virlan este reeditata, la cererea iubitorilor de arta culinara.

Toti fanii emisiunilor de la Prima TV, dar nu numai, se pot intalni cu Horia pentru o sesiune de autografe la Bucuresti, sambata, 27 februarie, de la ora 16.00, la Diverta, in  Mall Vitan, si duminica, 28 februarie, la aceeasi ora, la Cora Pantelimon.

Iesenii pot schimba impresii cu maestrul bucatar sambata, 13 martie, la ora 16.00, la Librariile Alexandria din Iasi, unde vor gasi noua editie a cartii.

Spre bucuria mea, cititorii s-au aratat foarte interesati, asa ca am luat decizia sa reeditam. Am revizuit cartea si am considerat ca e oportuna si introducerea unui index, util pentru cititori. Cartea va fi disponibila in magazine hypermarket si in librarii, in toata tara”, a spus Horia.

A implinit de curand 40 de ani si nu se simte deloc amenintat de trecerea anilor. Intrebat daca schimbarea prefixului i-a dat emotii, “Trasnitul” Grig Chiroiu raspunde ferm: “Aiurea! Ma simt ca la 20. Nu stiti cum e? Viata incepe la 40 de ani!

Evenimentul a fost marcat de o petrecere cu karaoke la pensiunea de la Olanesti, in compania familiei si a colegilor de la Prima TV. De la Constantin Zamfirescu, aka Gogoase, Grig a primit o camasa cu inscriptia “Nu sunt chitros. Sunt doar chibzuit”, iar copiii sai, Adina si Mihnea, i-au oferit un tricou cu Angelina Jolie, care poarta la randul ei un tricou cu …Grig.

Petrecerea a continuat pe autostrada, unde “Trasnitii” au ramas blocati cateva ore pe timp de “cod portocaliu”, la intoarcerea spre Bucuresti.

Rodica Lazar si Mihai Calin, de la Paris la Bucuresti

Postat de admin 5 octombrie 2009, 23:40

Incepand cu episodul de marti, Rodica Lazar si Mihai Calin formeaza cuplul Josephine si George Tannerie, care se intorc din Paris, devin chiriasi intr-una dintre locuintele lui Iorgu Vulturesco (Dan Condurache) si aduc pe strazile Bucurestiului o poveste de iubire tulburatoare, inspirata din realitate, in “Aniela”, ACASA.

Josephine Tannerie vine de la Paris impreuna cu familia ei pentru a incepe o noua viata la Bucuresti. Are o casatorie fericita, doi copii pe care ii adora si crede ca viata ei se va desfasura in continuare la fel, insa destinul o pune fata in fata cu un secret devastator. Prima intilnire cu aceasta poveste a fost foarte emotionanta pentru Rodica:

Am avut emotii foarte mari in prima zi de filmare in locatia noastra, adica in viitoarea noastra casa. A fost prima intilnire cu Iura Luncasu, cu care nu mai lucrasem in trecut. De asemenea, am descoperit decorul absolut fascinant, care ne va ajuta in ceea ce avem de spus si cred ca este un element important, dar si echipa, care este foarte eficienta, machiajul, costumele, pentru care ii mai laud inca o data pe Radu Mada si Adriana Popa, care au facut o treaba incredibila“, marturiseste Rodica.

Rolul Georges Tannerie este pentru Mihai Calin o surpriza placuta in ceea ce priveste colaborarea cu cei mici- Cristi Olescher si Lili Sanboeuf, in rolurile copiiilor lui: “Copiii- Pierre si Amelie – sunt foarte draguti, ne intelegem bine, raspund prompt la solicitari, sunt destul de receptivi, colaborarea deja merge foarte bine“, spune Mihai Calin.


De mai bine de un an, Christian Sabbagh este tatal unei fetite superbe, Yasmine Anne-Marie.

Realizatorul emisiunii “112-Politia in actiune” si sotia sa, Louise, i-au organizat fiicei o petrecere extraordinara, la Hotelul Royal din Bucuresti.

Cei doi parinti i-au rupt turta lui Yasmine, care a implinit de curand un an.

Rasfatata cu nenumarate cadouri, “Micuta 112”, asa cum au botezat-o prietenii familiei, a avut parte de o aniversare speciala, la care au participat, pe langa nasi, rude si colegi, si trei ursitoare.

Acestea au incercat sa afle daca mezina familiei Sabbagh va calca pe urmele tatalui ei. De pe tava traditionala, Yasmine Anne-Marie a luat doar ce a dorit, adica un stilou, un carnetel si … cheile de la masina.

Pe Christian Sabbagh il puteti urmari din 12 octombrie, intr-un nou sezon al celui mai longeviv reality-show din Romania, “112- Politia in actiune”, in fiecare luni, de la ora 23:00, numai la Prima TV.

Andreea Creţulescu a plecat de la Realitatea TV

Postat de admin 26 septembrie 2009, 02:51


Andreea Creţulescu părăseşte postul Realitatea TV, vineri fiind ultima sa zi în postura de angajat la televiziunea din cadrul trustului de presă Realitatea-Caţavencu, după cum a declarat jurnalista pentru MEDIAFAX.

Potrivit Andreei Creţulescu, decizia de a pleca de la Realitatea TV este una “personală”.

“Astăzi (vineri, 25 septembrie, n.r.) este ultima zi. A fost o despărţire în mod amiabil între cele două părţi”, a spus Andreea Creţulescu.

Ea a precizat că nu a luat “o decizie fermă” în privinţa activităţilor sale viitoare, adăugând că s-ar putea îndrepta fie către o altă televiziune, fie către o firmă de marketing politic.

Andreea Creţulescu s-a născut în 1975, la Bucureşti, şi a absolvit, în 1999, Facultatea de Drept.

Ea s-a alăturat echipei de la Realitatea TV în septembrie 2005. În primele luni, a făcut ştiri, reportaje şi campanii. Apoi, a moderat emisiunile “Deschide lumea”, “Editorii Realităţii”, “Reporterii Realităţii”, “Fabrica”, “Tu decizi” şi “Realitatea te priveşte”.

Loredana a filmat noul videoclip la Paris

Postat de admin 24 septembrie 2009, 02:47

Loredana a filmat videoclipul piesei “Like A Rockstar” la Paris, unde a condus o superbă maşină de epocă şi a adoptat o atitudine şi un look asemănător cu cel al actriţelor Grace Kelly sau Brigitte Bardot, scrie Click.

Single-ul reprezintă cea de a doua piesă promovată de pe albumul “Sundance”, înregistrat în America.

Echipa cu care a lucrat artista pentru acest videoclip este formată din francezi, iar regizorul Julien Rocher este cel care a interpretat şi rolul masculin principal din clip.

Cântăreaţa a colaborat cu o întreagă echipă pentru a avea imaginea de blondă autentică a acelor vremuri, precum Grace Kelly sau Brigitte Bardot.

Tot din anii ’60 este şi maşina pe care diva o conduce în videoclip, însă aceasta este şi cea care i-a dat cele mai mari bătăi de cap în timpul filmărilor.

“Sundance”, primul album oficial în limba engleză al cântăreţei, a fost lansat pe 11 iunie, la Bucureşti, şi conţine 13 piese.

Madonna, la plaja in Israel

Postat de admin 8 septembrie 2009, 03:06


Cantareata a mers la plaja in Israel impreuna cu mult mai tanarul ei amorez, Jesus Luz, si cativa amici, insa n-a zabovit decat opt minute cu burta la soare si a facut plaja imbracata, la fel ca in Romania, potrivit Cancan.

Regina pop, in varsta de 51 de ani, se afla in continuare in Israel, unde a sustinut ultimul concert din turneul Sticky and Sweet si a decis sa mearga pe plaja Frishman din apropierea hotelului in care este cazata.
Insotita de mult mai tanarul ei iubit, brazilianul Jesus Luz, in varsta de 22 de ani, dar si de cativa amici si unul dintre bodyguarzii ei, Madonna a stat la plaja doar opt minute si a facut baie imbracata, la fel ca in piscina hotelului Radisson din Bucuresti, atunci cand s-a aflat in Romania. Apoi, in graba mare, pentru a nu le oferi prea multe imagini inedite paparazzilor aflati mereu pe urmele ei, Madonna si stafful ei si-au strans lucrurile, s-au acoperit cu prosoapele si au plecat in graba mare spre hotel, de unde nu au mai iesit pana a doua zi.

Madonna s-a plimbat deghizata prin Bucuresti

Postat de admin 30 august 2009, 23:51


Timp de patru zile, cât a stat în România, Madonna nu a ieşit din hotel decât pentru a merge la concertul susţinut în parcul Izvor din Capitală… Aşa să fie, oare? Se pare că nu! Vineri seară, diva, plictisită să stea închisă între patru pereţi, a ieşit la plimbare, sustine Libertatea.

Cântăreaţa a reuşit să înşele vigilenţa zecilor de reporteri care au împânzit zona din jurul luxosului hotel Radisson, s-a strecurat neobservată pe uşă şi, însoţită de gărzile de corp, a plecat să cutreiere, deghizată, centrul istoric al Capitalei.

A vizitat străduleţe pline de cafenele din centrul istoric

Acest lucru a fost dezvăluit chiar de persoane din anturajul vedetei, care au declarat, conform Realitatea TV, că Madonna s-a arătat “entuziasmată de clădirile vechi şi şi-a propus să revină în România oricând va mai avea ocazia”. Diva s-a plimbat pe străzile Franceză, Lipscani şi Smârdan, o zonă înţesată de cafenele.

Citeste totul aici

Madonna s-a distrat pe Lipscani intr-un club gay

Cu o zi inainte de plecarea din Romania, Madonna a facut o escapada in Soho Lounge, un club frecventat de gay si lesbiene, situat in centrul istoric al Bucurestiului, pe strada Bacani, scrie Cancan.

Regina muzicii pop a mers in club vineri seara, plecand de la hotelul Radisson, acolo unde era cazata, cu o limuzina a unui alt hotel, incercand astfel sa treaca neobservata. Cei insarcinati cu securitatea Madonnei s-au gandit ca daca diva va merge cu microbuzul pe care l-a folosit inca de la sosirea pe aeroport va fi imediat reperata de presa, astfel ca au facut o diversiune.

Au solicitat o limuzina care sa apartina altui hotel decat Radisson si astfel au reusit sa o scoata pe diva din hotel si sa o duca la clubul Soho, acolo unde Madonna s-a distrat de minune, vegheata discret de garzile sale de corp. Cu toate acestea, un reprezentant al clubului, contactat telefonic, a refuzat sa confirme vizita celebrei cantarete. Diva a plecat din Romania sambata, de pe Aeroportul Baneasa, destinatia fiind capitala Bulgariei, Sofia, acolo unde a sustinut un concert.

Citeste totul aici

Cu opt hoteluri pregatite la Sofia, Madonna prefera Tel Aviv

Postat de admin 30 august 2009, 23:08


Dacă fanii români nu au fost impresionaţi de show-ul Madonnei, la Sofia, peste 50.000 de bulgari au fost cuceriţi de regina muzicii pop, informeaza Realitatea TV. Se pare că românii i-au dat o lecţie, iar diva nu a mai repetat mesajul împotriva discriminării romilor.

După ce a plecat de la Bucureşti, Madonna a urcat sâmbătă seară pe scena de pe stadionul Vasil Levski, din Sofia, în faţa a peste 50.000 de fani care au aplaudat-o îndelung. Imagini din timpul concertului de la Sofia au început să apară pe internet.

Un fan a postat pe Youtube câteva minute din timpul spectacolului, în care Madonna interpretează pentru bulgari piesa “Give It 2 Me”. Un alt video, o suprinde pe Madonna cu “The Beat Goes On”.

Madonna nu a mai repetat mesajul împotriva discriminării romilor, după ce, la Bucureşti, diva a fost huiduită de public.

Organizatorii bulgari au declarat că a fost cel mai mare concert ţinut vreodată în Bulgaria. Fanii s-au adunat în faţa stadionului cu peste zece ore înainte de concert.

Sâmbătă, Madonna a aterizat în capitala bulgară la ora 16.00, la cinci ore după ce organizatorii se aşteptau ca diva să urce pe scenă pentru probele de sunet. Organizatorul evenimentului de la Sofia, a declarat că nu s-a ştiut la ce oră va sosi în Bulgaria.

Deşi staff-ul Madonnei nu a comunicat organizatorilor durata şederii, opt hoteluri erau pregătite să o găzduiască pe artista. Cu toate acestea, vedeta a preferat să plece spre aeroport imediat după concert.

După concertul din capitala Bulgariei cântăreaţa mai are programate două show-uri în parcul Hayarkon din Tel Aviv, pe 1 şi 2 septembrie, acestea fiind ultimele spectacole din segmentul european al turneului “Sticky & Sweet”.

VIDEO