Aproximativ 2.500 de persoane au luat parte, în perioada 5 – 7 august, în Piaţa Sfatului din Braşov şi la Centrul Cultural Reduta, la proiecţiile din cadrul Caravanei Filmelor TIFF, care au adus în faţa publicului nouă filme de senzaţie, actori cunoscuţi şi poveşti de excepţie.

Cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, Caravana Filmelor TIFF a ajuns în premieră în Piaţa Sfatului şi pentru a doua oară la Centrul Cultural Reduta.

 

Evenimentul a inceput la Braşov, pe 5 august. Astfel, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Reduta a fost prezentat un film surpriză, ce a încântat publicul, pentru ca de la ora 19.00 să ruleze filmul Drumul (r. Jasmila Zbanic), o poveste puternică despre relaţii şi modul lor de manifestare.

Primul film ce a rulat în Piaţa Sfatului a fost drama Eu sunt dragostea (Italia, 2009, r. Luca Guadagnino), un film foarte apreciat de critica internaţională, nominalizat la Globurile de Aur şi Premiile BAFTA 2011 pentru Cel mai bun film străin.

Pe 6 august, Caravana TIFF a continuat cu filmul turcesc Alb şi Negru (2010, r. Ahmet Boyacıoğlu) şi comedia anului în România, filmul Ursul (2011, r. Dan Chişu), la Centrul Cultural Reduta, de la orele 17.00, respectiv 19.00, pentru ca în Piaţa Sfatului să ruleze, de la 21.30, un film de senzaţie, Drumul de întoarcere (2010, r. Peter Weir), care îl aduce pe actorul Dragoş Bucur în faţa publicului din România, într-unul dintre cele mai spectaculoase roluri din cariera sa. El joacă alături de actori precum Ed Harris, Collin Farrell sau Saoirse Ronan în cea mai recentă peliculă semnată Peter Weir (regizorul unor filme precum The Truman Show, Dead Poets Society sau Master and Commander).

Caravana TIFF s-a încheiat la Braşov în data de 7 august, cu alte trei filme: Iluzionistul (Marea Britanie, Franţa, 2010, r. Sylvain Chomet), unul din cele mai apreciate filme de animaţie realizate la nivel european, şi drama poloneză Tot ce îmi place (Polonia, 2009, r. Jacek Borcuch), foarte apreciată la nivel internaţional, la Centrul Cultural Reduta, în timp ce în Piaţa Sfatului filmul ce a încheiat Caravana la Braşov a fost Ursul, în regia lui Dan Chişu.

În decursul celor 2 ediţii de succes ale proiectului Caravana Filmelor TIFF, publicul s-a dovedit extrem de receptiv la iniţiativa APFR. În 2010, peste 15 000 de spectatori au ales să se bucure de filmele prezentate în Caravană.

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de mare anvergură, Operation Kino/ Caravana Filmelor TIFF, împreună cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo şi Istanbul, proiect sprijinit de programul MEDIA Mundus al Uniunii Europene.

A 3-a ediţie a Caravanei se desfăşoară în intervalul 12 iulie – 18 septembrie 2011 şi cuprinde 13 destinaţii: Porolissum, Zalău, Timişoara, Mediaş, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Braşov, Călăraşi, Turda, Oradea, Tulcea, Siret, Rădăuţi.

Caravana Filmelor TIFF este principalul proiect din campania naţională demarată de APFR încă din 2009, cu scopul de a re-atrage publicul român către cinema, de a oferi cinefililor evenimente speciale de 2-3 zile, în care se proiectează filme de succes din ţările UE şi non-UE, cele mai noi titluri de film românesc, filme de artă, dar şi filme de public, oferind celor prezenţi o atmosferă unică de festival.

Evenimentul Caravana Filmelor TIFF în Braşov a fost sprijinit de Primăria Municipiului Braşov şi Centrul Cultural Reduta.
Parteneri media: Zile şi Nopţi, Monitorul Expres, Transilvania Expres, TEX FM, IubescBraovul.ro, MyTEX.ro.
Distribuitor parteneri: Transilvania Film şi Clorofilm
Partener tehnic: BenQ

“Filmele si vedetele anului 2009” la Pro Cinema

Postat de admin 31 decembrie 2009, 02:56

Toate evenimentele importante petrecute de-a lungul anului 2009 in lumea cinematografica, de la ultimele filme lansate si pina la interviuri cu vedete, bilbele cele mai haioase si ceremonii de decernare a premiilor Oscar si Globul de Aur se regasesc in “Filmele si vedetele anului 2009”, emisiune difuzata de Pro Cinema in ultima zi din 2009, incepind cu ora 20.00.

Cele mai fastuoase aparitii pe covorul rosu, cele mai importante festivaluri de film si vedetele care au facut senzatie in anul care tocmai se incheie sint celebrate in aceasta emisiune speciala. Astfel, de la Oscar si Globul de Aur, pina la Festivalurile de la Berlin, Cannes, Venetia si Roma, telespectatorii Pro Cinema sint invitati sa paseasca pe covorul rosu alaturi de lumea buna a cinematografiei mondiale.

La Festivalul de film de la Berlin, reporterii de la “Filmele si vedetele anului 2009” nu l-au lasat sa scape pe Clive Owen pina nu le-a povestit totul despre filmul “The international: Puterea banului”. Si daca tot s-au aflat la Berlin, reporterii au stat de vorba si cu Kate Winslet, care si-a marturisit impresiile legate de filmarile la pelicula “Cititorul” (“The Reader”).

Globurile de Aur sint un bun indicator al potentialilor cistigatori ai premiilor Oscar. Asta cred majoritatea oamenilor. Insa ceea ce cred vedetele, printre care se numara Mickey Rourke, Jennifer Lopez, Kate Winslet, Danny Boyle, sau Freida Pinto telespectatorii Pro Cinema pot vedea la “Filmele si vedetele anului 2009”.

Cit priveste sectiunea de gafe, in cursul anului 2009 se pare ca un actor s-a remarcat in mod deosebit: Gerald Butler, pe care telespectatorii il pot urmari in multe dintre momentele sale de un comic…involuntar.

Festivalul de la Cannes de anul acesta a fost cu totul special, cu evenimente unul si unul – premiera mondiala a filmului lui Tarantino “Ticalosi fara glorie” (“Inglorious Bastards”), o petrecere de pomina, la care “party animal” Tarantino s-a facut remarcat si invitati numai unul si unul. In plus, Brad Pitt si Quentin Tarantino au dat ample interviuri despre unul dintre cele mai bune filme ale anului – “Ticalosi fara glorie”.

Un top al celor mai bune filme din 2009, ce include trailere, dar si interviuri cu protagonistii, o sectiune “in memoriam”, unde sint omagiati actorii de la care ne-am luat ramas bun in anul care a trecut, dar si o privire catre viitor – la filmele ce vor fi lansate in 2010 – sint alte puncte de interes ale emisiunii “Filmele si vedetele anului 2009”.

Cerbul de aur, in valoare de 10.000 de euro, a fost primit de catre italianul Antonino (foto), in timp ce Geta Burlacu nu a primit nimic, absolut nimic. Mi se pare pur si simplu revoltator, scrie Florin Budescu pe blogul sau.

Vreau sa explic ceva. Jos palaria pentru originalitatea si prestatia lui Antonino. Este o voce de care vom mai auzi, fara nici un fel de discutie.

In schimb, ceva trebuia sa primeasca si Geta Burlacu, unul dintre premii, in timp Glen Vella nu merita decat gloria de a fi finalist, iar si aceasta mi se pare cam mult.

Premiul de popularitate, in valoare de 3.000 de eur, a fost primit de catre Ovidiu Jacobsen (foto) din Norvegia. Ovidiu a primit de asemenea si Cerbul de Bronz, in valoare de inca 5.000 de euro.

Premiul special al Juriului Cerbului de Aur, in valoare de 3.000 de euro, a fost decernat maltezului Glen Vella. Sa nu uiti, Darie, aici trebuia sa fie si Nadine…

Din punctul meu de vedere, faptul ca maltezul a primit premiul juriului mi se pare un semnal trimis de catre organizator omologilor maltezi si un semn de curtoazie si de prietenie. Vella nu merita acest premiu.

Cerbul de argint, in valoare de 7.000 de euro, este decernat grupului romanesc alternative rock The Marker.

Da, meritoriu, dar baietii mai au mult de crescut si de mancat paine in muzica, pentru ca deocamdata manifesta talent, stiu muzica si cam atat, din punctul meu de vedere.

Cerbul de Aur: Nadine canta si ia potul cel mare

Postat de admin 5 septembrie 2009, 00:23


Claudia Faniello din Malta. Voce. Personalitate interpretativa. Orizont muzical. Imi place aceasta cantareata, pe care o stiu de mai multi ani. In acest moment, remarcatii mei sunt, pana acum: Geta Burlacu, Ovidiu Jacobsen si Claudia Faniella, ordinea valorica fiind, dupa parerea mea, cea in care am dat aceste nume, scrie Florin Budescu pe budesh.blogspot.com.

Dupa cate stiu, in seara aceasta va mai aparea o mare (si noua) figura: romanca Nadine. Problema Claudiei Faniello cred este locul comun reprezentat de muzica pe care o canta. Deja la a doua piesa mi-a scazut mult interesul.

Ii inteleg pe maltezi: este bine pe insula lor, e cald, toti canta bine, mai stiu cateva cantarete foarte bune, le-am vazut actionand si la Cerb, si la Eurovision, problema este ca le cam lipseste componistica.

Emin Hasan din Azerbaidjan, foarte mandru de premiile obtinute in Belarus si in Ucraina, interpreteaza cu suflet o prima piesa disco de inspiratie etnica turcita, pentru care nu am organ. Sa vedem ce va face din “Noaptea albastra”. La Radio Erevan, un ascultator pune o intrebare: Ce face un azer din cantecul “Noapte albastra”, al cantaretului roman Gabriel Cotabita? Radio Erevan raspunde: Varza si manea.

Glen Vella din Malta are un mod de emisie a sunetului care aduce vag, tocmai astazi, cu Michael Jackson. Mai si seamana putin fizionomic cu acesta. Vocea este putin tubata si nazalizata, dar placuta. Nu da pe afara de originalitate si nu mi se pare unul dintre starurile globale lansat de Cerb. In rest, despre ce sa mai discutam? Despre macelarirea unui anumit haiduc? Nu cred ca are sens.

Laura din Finlanda ne va da posibilitatea sa vedem daca altii se pricep sa scoata mai mult decat noi din “Balkan Girls”. Are voce foarte buna, stie cum sa atace sunetele si, dupa cum arata, se vede bine ca intai s-a facut cantareata, lucru care chiar o intereseaza, iar abia apoi s-a ingrijit sa fie telegenica.

Prima piesa pe care o canta este insa cam plictisitoare, monotona. Una peste alta: cantareata mai buna decat piesa. A, si sa nu uit: versiunea la “Balkan Girls” e mai slaba, iar cantareata, cand se agita, incepe sa falseze si sa gafaie. Cred ca nici nu i se potriveste cantecul.

Ori Piaf din Israel (foto) seamana la fata cu Noa, reprezentanta acestui stat la Eurovision si canta foarte bine, insa in alta maniera decat compatrioata sa. Aduce, acum spun prezentatorii, cu sistemul de cant al lui Edit Piaf, cu care are in comun ceva tremolo. Nu are foarte mare forta interpretativa si nu ma prea arunc dupa pastise la mari cantareti.

Cand intra in “Uite-asa as vrea sa mor”, falseaza si tremoloul ei suna ciudat. Dupa cum pronunta, cred ca e romanca din Statul Evreu sau, oricum, este familiarizata cu limba romana. Nu ma impresioneaza atat prin felul in care canta, cat prin cat suflet pune, ceea ce conteaza mult la un cantaret.

Nadine, basarabeanca Nadejda Trohin (foto), naturalizata in Romania, este, dupa parerea mea, cel mai bun concurent de la aceasta competitie Cerbul de Aur, de anul acesta.

Trece cu gratie de la prelucrare din cant popular, in prima piesa, la un fusion cu componente puternic jazzistice in a doua piesa. Canta foarte bine si transmite foarte mult, pentru ca este extrem de empatica.

Al doilea cantec este un jazz-bossa-nova de foarte buna calitate, pe care il canta cu mare alonja, combinand acoladele vocale ample cu scat-ul cu o tehnic ainterpretativa impresionanta.

Citeste totul aici

Anca Lupeş, managerul trupei Sistem, formaţie pe care Marian Ionescu de la Direcţia 5 a acuzat-o că a făcut playback la Festivalul Cerbul de Aur, a declarat pentru Mediafax că playback-ul a fost o soluţie de compromis, “cea mai sigură”.
Pentru programul pe care l-au avut de făcut la Cerbul de Aur, varianta de playback a fost cea mai sigură “, a declarat Anca Lupeş

Împreună cu TVR ne-am gândit că pentru deschidere aşa ar fi cel mai bine – să nu înşirăm foarte multe cabluri“, a mai spus Lupeş, explicând că, după recitalul trupei Sistem, scena festivalului trebuie eliberată în doar două minute. “ Nu mai e un secret pentru nimeni că Sistem ştie să cânte live, a fost o soluţie de compromis acceptată“, a subliniat ea.

În ceea ce priveşte acuzaţiile celor de la Direcţia 5, Lupeş a spus că aceştia au de mult timp ceva împotriva celor de la Sistem. “Fiindcă Marian Ionescu are o vendetă personală cu Sistem şi nu pierde nicio ocazie să se lege de trupă (…). Sunt convinsă că şi Direcţia 5 a făcut playback când a fost nevoie“, a mai spus Lupeş.

Membrii formaţiei Direcţia 5 i-au acuzat, vineri, într-o conferinţă de presă, pe membrii formaţiei Sistem că au făcut playback şi nu au cântat live pe scena Cerbului de Aur de la Braşov.

Este foarte uşor să îţi aduci un calculator, să pui un CD şi tu numai să te faci că baţi în nişte butoaie. Totul a fost playback“, a declarat Marian Ionescu, liderul Direcţiei 5.

Este important ca ceea ce faci să nu fie aşa… de păcăleală şi în culori. A fost prea mare păcăleala şi prea multe culorile“, a adăugat acesta.


Ovi din Norvegia este defapt Ovidiu Jacobsen, un roman stabilit in tara fiordurilor. “Influenţele sale sunt Billy Joel şi Elton John, al căror fan înfocat este”, noteaza site-ul TVR.

Canta foarte-foarte bine si are o personalitate muzicala extrem de dezvoltata. Este probabil cea mai stenica prezenta din aceasta a doua seara. Parca vad cu nu-i dau astia din juriu nimic…, scrie Florin Budescu pe blogul sau.

Seara nu a inceput cu Ovidiu Jacobsen, ci s-a incheiat cu el, dar l-am scos in fata pentru ca merita cu prisosinta. Ovidiu Jacobsen s-a asezat la pian si a ocupat scena si Piata Sfatului cu sistemul lui de a construi, incepand de la pian, cu care se acompaniaza intr-o frumoasa simbioza.

Baiatul asta arde! Trebuie sa avem mare grija ce facem cu el, pentru ca e foarte talentat. A doua piesa este “Secunda” lui Mircea Baniciu, pe care o canta excelent. Repet, as vrea sa-l mai aud pe omul acesta, sa vad ce mai canta, pentru ca-mi place foarte mult.

Ca sa nu mai vorbesc ca s-a apucat sa construiasca pe pian niste armonii de trecere, in maniera Valentin Radu, care demonstreaza clar ca a trecut printr-o scoala serioasa de muzichie, de tipul celei urmate de Valentin (ma refer la Juilliard).

Olia Tira (foto) din Republica Moldova a intrat puternic prima in concurs, cu un hit al americanilor de la Snap. Voce, prezenta scenica, coregrafie. Frumos.

O singura problema: eu nu ma omor dupa acest gen de muzica. Putin scartzait in voce, ca si la Nicola. S-o fi lasat de fumat, dar are o voce adevarata si, inca odata: se vede stiinta de cant a scolii de inspiratie rusa de la Chisinau. Ne-am ales si noi cu ceva bun de la rusi…

Urmeaza “Love is in the air” a lui Tom Boxer. La pasajele de subtilitate, Oliei ii cam juca vocea printre sunete, insa destul de putin sesizabil si mai ales atunci cand nu canta in forta. Are o infundare a vocii pe anumite categorii de frecvente acute.

Marcela Garcia Cruz din Mexic, scoasa parca din telenovelele-n care actrita din rolul principal este in timpul liber cantareata de muzica usoara, isi formeaza un cerc de admiratori, dand cu coapsa peste ecran si in timp devine diva plenara, a cantat destul de slab, este gafaita si la notele in piano nu are acuratete pe voce.

Comparativ cu Olia Tira, calitati vocale mult mai slabe. Ati mai vazut vreodata o chinezoaica debraland delicat din repertoriul Nicolei? Cred ca in acest moment cantareata, proprietara unui lant de cofetarii in Capitala, se tavaleste de ras prin casa. Poate-i trimite cadou un cataif.

4Yüz din Turcia a glosat fara succes din Luminita Anghel. “Let me try”. Depinde si ce. Foarte slabi concurenti anul acesta, in afara de Jacobsen si Geta Burlacu. Cand preiei un asemenea hit, cum este “Let me try”, trebuie sa ai mare grija ce faci din el si sa respecti spiritul partiturii. Ori, daca schimbi spiritul partiturii, sa fii atent sa nu fii penibil. De exemplu, imi suna ca naiba “Let me try” pe ritmuri orientale.

Mai ales ca vocile nu prea se imbucau, pentru ca ici si colo apareau puncte de dizarmonie. De ce? Pai e simplu: pentru ca vocile din cand in cand isi dovedeau lipsa de fiabilitate, falsand. La a doua piesa, probabil creatie originala, am trecut la ritmurile tarzaniene tipice, cu care ne-au spart la creieri in ultimii ani turcii pe la Eurovision. Nici astfel turcii nu au reusit insa sa nu falseze, de mi s-au strepezit timpanele. Au! Ma dor maselele! Mama, ce harmalaie! Eu ce vina am sa inghit asemenea gunoi antimuzical?

Citeste totul aici


Massimo Bertacci, primul concurent, din Italia, evident, nu ma impresioneaza deloc. Are voce buna, canta, pune pasiune, piesa pe care o interpreteaza este foarte dificila, plina de modulatii, insa, paradoxal, nu transmite aproape nimic, scrie Florin Budescu pe budesh.blogspot.com.

Versiunea in italiana la “Time”, cantecul interpretat de Ionut Ungureanu, e cantat de Massimo cu la fel de multa pasiune, dar, la fel, nu transmite mare lucru. Cerbul de Aur are aceasta problema de ani buni: interpretii care vin sunt de mana a doua si, chiar daca au voci bune, nu au personalitate in cant.

Foarte slabi prezentatorii, artificiali. Ce sa caute Mihai Constantin de la stiri prezentator al Cerbului de Aur?

Xonia, romanca din Australia (defapt, am impresia ca in buna masura am putea avea de-a face cu un festival in care strainii din concurs, ca si in alti ani, sunt romani din diaspora), canta pe sistem R&B nord-american “Trandafir de la Moldova”. Reprezentarea pe care o are fata asta despre trandafirul de la Moldova este ciudata: petale groase, metalice, spini incovoiati, iar daca trandafirul ar deschide gura (daca ar avea gura) ar canta gutural si putin sub ton. Saracul trandafir!

Cred ca este greseala organizatorului ca, dupa acele voci foarte bune, interpretand perle muzicale, vine fata asta, cantand fals si ingrosand sunetele deliberat, in incercarea de a o imita pe una dintre fetele de la Sugababes (nu mai stiu sigur care), dupa care oricum nu ma omor, dar care macar stiu ce canta si canta ce stiu. Eu cred ca ar fi trebuit ca evergreens-urile sa fie la sfarsitul serii, ori inainte de recitaluri.

De ce i-au facut fetei acesteia rochia asa, sa ii scoata in evidenta, cand prezinta, ce picioare strambe are?

Roberto Meloni (foto), italian din Letonia (u-ha! sigur nu este roman?) are voce, vine cu un cantec numit “Sei solo tu”, extras din eposul italian tipic, dar mare lucru nu transmite nici el.

Cand intra forte, pe impostare, devine foarte interesant, dar de la piano in jos, spre pianissimo, nu are control asupra vocii. Iar piesa nu spune mare lucru. Un alt exemplu de cantaret neterminat, caruia ii lipseste ceva anume si atunci vine la Cerbul de Aur.

“Say Something”, versiunea reloaded, este cantata in limba letona, Dumnezeule! Ca sa nu mai vorbim ca gama in care canta nu este adaptata la registrul sau predilect si este cand prea jos, cand prea sus.

Chiar daca pe acute se aude mult mai bine. Eu l-as fi dat din si minor prin sol minor ceva si cred ca ar fi sunat mult mai bine. Pacat de traire.

Raffaele, italian belgian, se crede “Dincolo de nori”. Sunt curios daca n-o sa faca rau de inaltime. Voce foarte buna, sa vedem cat stie sa creasca tensiunea. In loc sa creasca tensiunea, behaie la frecventele mai joase, guturalizand la cele inalte. Iar la refren moduleaza, astfel incat sa nu se duca sus, unde se duce Bittman, pentru ca nu poate. Nu-mi place, nu transmite.

Concluzia mea rapida: concurentii din concurs sunt foarte slabi. Cel mai bun mi s-a parut letonianul-italian Roberto Meloni, dar si el este din filmul cu interpreti mediocri, uneori putin peste medie.

Iar prezentatorii sunt varza-varza: ne-au anuntat vestea proasta – ca s-a terminat concursul, prima seara, iar el… continua! Cu…

Geta Burlacu din Republica Moldova (foto), care nu poate fi decat Geta Burlacu din Republica Moldova. Canta exceptional. Am impresia ca fata asta poate sa cante efectiv orice, schimbandu-si pielea stilistica fara nici un efort, cu gratie. Si transmite foarte mult!

Deja sunt entuziasmat: a trecut de la latino-jazz la prelucrare dupa muzica populara. Are charisma, voce, ambitus, volum, forta interpretativa. Se comporta ca o mare cantareata in devenire. Bravo, Geto!

Citeste totul aici

Sistem, show incendiar la “Cerbul de Aur”

Postat de admin 31 august 2009, 20:48


Sistem a început repetiţiile pe scena Festivalului Cerbul de Aur. Pentru această ediţie, Zoli, Robi, Cici, Phlo şi Nashu au pregătit un program cu toate ingredientele unui show memorabil: piese reorchestrate, o piesă compusă special, un show de lasere incendiar, coveruri, efectele speciale, altă cosmetizare a instrumentelor, un set de butoaie noi…


Chiar dacă prima repetiţie a fost pe ploaie, totul a decurs conform programului. ,,Suntem familiarizaţi cu Cerbul de Aur. Am mai fost aici în 2004 şi 2005, iar la Nopţile Albe am participat aproape în fiecare an. Însă, de la an la an, se observă un progres. Scena e cea mai mare, iar condiţiile tehnice sunt cele mai bune oferite artiştilor români la un mare festival”, spune Zoli.

Sistem va deschide serile de concurs din 2, 3 şi 4 septembrie. Şi, pentru a fi în ton cu fiecare seară tematică – evergreen, rock, pop -, trupa a pregătit un program de coveruri pe care nu l-a mai cântat niciodată. La show-ul din 3 septembrie, spectatorii din Piaţa Sfatului şi telespectatorii Televiziunii Române vor avea parte de un spectacol de lasere impresionant.

În acest weekend au fost finalizate pregătirile tehnice pentru montarea scenei şi instalarea sunetului pentru serile de spectacol din cadrul Festivalului Cerbul de Aur, ediţia 2009.

Anul acesta, scena măsoară aproximativ 30 de metri deschidere şi 24 de metri adâncime. Decorurile au fost create în atelierele SRTv, pe scenă aflându-se aproximativ 110 mp de ecrane led de tip cortină semitransparentă şi 26 de mp de ecran de înaltă rezoluţie.

Pe scena festivalului din Piaţa Sfatului din Braşov au început repetiţiile concurenţilor, dar şi ale trupei Sistem şi ale trupei de balet. Repetiţiile, coordonate de directorul artistic al festivalului, Petre Năstase, producătorul festivalului Elena Ştirbescu, şi de regizorul Silvia Ionescu, vor continua zilnic între orele 12.00-24.00, în funcţie de serile de concurs.

La Bucureşti, s-au încheiat repetiţiile orchestrei dirijate de Ionel Tudor şi ale artiştilor români care vor performa în deschiderea Festivalului ,,Cerbul de Aur”.

Pe 29 august, au sosit la Braşov prezentatorii festivalului: Mihai Constantin, Aurelian Temişan, Delia Budeanu, Alexandra Tararache şi Raluca Hogyes pentru a începe repetiţiile pe scenă. Aceştia au avut zilnic ore dedicate exerciţiilor de dicţie, pregătirii prezenţei scenice, fiind îndrumaţi de actriţa Rodica Mandache.

Televiziunile din Europa vor transmite Cerbul

Postat de admin 27 august 2009, 21:36


Festivalul Cerbul de Aur 2009 marchează mai multe premiere. În acest an, Concursul Cerbul de Aur va fi transmis de mai multe televiziuni din Europa.

Televiziunea Română a semnat un contract cu Balkanika Music Television şi a făcut posibil ca, alături de români, concurenţii care vor urca pe scena din Piaţa Sfatului să poată fi urmăriţi şi de albanezi, bulgari, macedoneni, sloveni, sârbi, croaţi, muntenegreni, kosovari şi bosniaci. Balkaniaka MTV este o televiziune care emite în Albania, Bulgaria, Macedonia, Slovenia, Serbia, Croaţia, Muntenegru, Kosovo, Bosnia şi România.

O altă premieră a acestei ediţii: transmisia în sistem High Definition (HD). Festivalul Cerbul de Aur va putea fi urmărit în acest an şi pe TVR HD.

Festivalul Cerbul de Aur 2009, care se desfăşoară în perioada 2-7 septembrie, va fi difuzat integral pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, iar secţiunea de concurs şi pe Balkaniaka MTV, din ţările în care emite.

Ediţia 2009 a Festivalului şi Concursului Internaţional Cerbul de Aur va reuni anul acesta 25 de concurenţi din 18 ţări. Vedetele internaţionale invitate la Braşov sunt: Hot Chocolate, Steve Vai şi Tiziano Ferro. Pe scena Cerbului de Aur vor mai susţine recitaluri trupe şi artişti români de mare valoare: Sistem, Direcţia 5, Vama, Holograf şi Loredana.

VIDEO