Ştefan Bănică jr: Am avut şi de suferit după filmul „Liceenii”

Toată lumea îl ştie fie de la televizor, fie de pe scenă. Foarte puţini îl cunosc, însă, pe omul Ştefan Bănică jr.

Mereu discret cu viaţa privată, „nu sunt genul care să discute cu presa despre asta şi nu pot fi obligat să discut despre ceva ce nu îmi place”, foarte atent la imaginea sa construita prin muncă, mereu în căutarea perfecţiunii, „oamenii cu care lucrez fug uneori de mine din cauza asta”, Ştefan Bănică a acceptat să acorde un interviu pentru realitatea.net  chiar la el acasă. Cântăreţul locuieşte pe o stradă liniştită din cartierul bucureştean Tei , într-o vilă care a fost construită acum 10 ani.

Unde ai copilarit?
– Sunt bucurestean get beget. Am copilarit pe 1 Mai si pe strada Stolnicului, care este langa Arcul de Triumf. Apoi, de la varsta de 6 ani, m-am mutat pe Dorobanti. Am avut o copilarie frumoasa, datorita parintilor mei. Tot ce sunt astazi, ca om si ca artist, le datorez parintilor mei. De altfel, in toata cariera mea am compus doar trei cantece dedicate cuiva anume. Unul este dedicat tatalui meu, se numeste „Lui”, al doilea este dedicat fiicei mele, „Cantec pentru Violeta”, iar al treilea a fost scris pentru mama mea si se numeste „Mama”.

– realitatea.net: Ai spus ca a trebuit sa te muti pe Dorobanti. De ce?
– Intrucat comunistii de atunci ne-au daramat casa ilegal. Aveam o casa foarte frumoasa, a bunicilor mei. Au demolat-o si ne-au dat doua apartamentele la bloc, de doua camere, confort 2, pe Dorobanti.

Sincer, ai fost un copil linistit sau nu?
– Mmm…Sa zicem ca am fost un copil care nu a creat probleme majore. Si asta datorita mamei mele, care a stiut cum sa ma creasca.

Cum ai invatat sa canti la chitara si la pian si de ce rock’n’roll?
– Sunt autodidact. Am avut modelele mele. In 1974, ascultam ABBA, de-abia se lansase trupa suedeza si tin minte ca eram indragostit de blonda, de Agnetha. Era si un film despre ABBA, pe care tin minte ca l-am vazut la cinematograful Patria.

Apoi, nu stiu cum, pe benzile de magnetofon ale unchiului meu, am auzit melodia „Can’t buy me love”, a Beatles-ilor. Iar in momentul in care Lennon a tipat inainte de solo, pentru mine a fost un soc. In viata mea s-a schimbat ceva in acel moment. Am inceput sa caut tot ce puteam cauta in acea perioada despre Beatles. Nu exista internet pe atunci, nici casete. Vinilurile sau benzile de magnetofon erau singura marturie.

Dupa ce am descoperit Beatles-ii, care m-au facut sa imi cumpar o chitara bulgareasca, frumoasa, dar proasta, am fost curios sa vad ce-a fost inainte de Beatles. Asa i-am decoperit pe Elvis Presley, pe Jerry Lee Lewis, pe Chuck Berry, pe Little Richard, pe pionierii rock’n’roll-ului, care m-au facut sa vreau sa cant la pian si la chitara.

Si cum ai ajuns sa canti pentru prima oara pe o scena?
– Tin minte si acum. Eram la Sala Sporturilor din Pitesti, cu un spectacol cu “Liceenii”, erau vreo 3.000 de oameni, plus 3.000 afara, era o nebunie, o dementa. Era o trupa acolo, trupa Demos. Atunci am cantat prima oara in fata atator oameni.

Poate lumea este curioasa. Ce s-a intamplat dupa filmul “Liceenii”, din punct de vedere actoricesc?
– S-a creat o imagine in constiinta publicului. Noi, cei care am jucat in acel film, ca actori tineri, am avut si de suferit. Imaginea din film era atat de puternica, incat in anii urmatori regizorii de film importanti ne evitau, pentru ca deja eram confundati cu o imagine. Lucru care s-a intamplat si in alte cazuri, de pilda cu Amza Pellea, care il juca pe „Nea Marin”, Marian Rilea, care era “Magicianul” la TV. La fel cum se intampla acum cu actorii din “Las Fierbinti”, pe care spectatorii, orice le-ai face, vor sa-i vada, daca se poate, doar in pielea acelor personaje.

Prins cu atatea proiecte, trebuie sa iti faci timp si pentru tine. Cum iti petreci timpul liber?
– Am invatat sa fiu selectiv. Fac lucruri, in timpul liber, care imi fac placere. Nu mai fac niste lucruri doar pentru ca trebuie.

Mai concret, te rog?
–  Uite, imi face placere sa ma plimb, sa ma duc cu masina intr-un loc unde nu este foarte multa lume si unde ma pot incarca de energie. Imi place natura. Pot sa ma lasi sub un copac, pe o pajiste, sa stau 2-3 ore, sa ma gandesc la ale mele. Imi place sa ma plimb cu cainele meu (nota redactiei: rasa Golden Retriever), sa ma plimb cu copiii mei in parc sau cu bicicletele, sa mergem in afara Bucurestiului. Lucruri normale.

Cum comentezi faptul ca s-a scris despre tine ca esti genul de om violent?
– Este usor sa vorbesti despre cineva fara sa il cunosti. Este usor sa lansezi zvonuri. Grav este sa enunti niste lucruri despre care nu ai dovezi, iar, la un moment dat, va trebui sa le probezi in instanta. Multi dintre cei care au scris lucruri neadevarate despre mine au si platit.

– Sincer, cum te consideri, un tip impulsiv sau un tip calm?
– Undeva la mijloc. Nu sunt un tip calm, dar nici nu sunt un tip impulsiv prin excelenta. Impulsivitatea a venit, probabil, din anii adolescentei, din lucrurile tinute in mine. Niciodata nu m-am regasit in perioada comunista. Niciodata nu am fost un tip docil, care trebuie sa faca niste lucruri pentru ca i se spun. Nu. Fac niste lucruri daca le inteleg, dar nu pentru ca mi le impui. Problema era ca acumulam aceasta tensiune. Dar nu te puteai manifesta, asa cum simteai, in acele vremuri, era foarte periculos. Puteai fi “saltat” de Securitate sau sa ti se faca dosar si sa nu mai poti munci nicaieri.

– Ti s-a intamplat asa ceva?
– Mi-a trecut glontul pe langa ureche, dar nu voi intra in detalii. Aceasta rebeliune interioara venea din faptul ca nu eram liber, ca nu aveam acces la informatie.

Citeşte interviul integral AICI

 

Lasă un răspuns