Martin Scorsese va primi trofeul pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Roma

Cineastul Martin Scorsese va primi trofeul pentru întreaga carieră la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Roma, care va avea loc în perioada 18 – 28 octombrie, au anunţat organizatorii evenimentului pe site-ul oficial, informează Mediafax.

Bill Cosby şi Roman Polanski, excluşi din Academia Americană de Film

Martin Scorsese primeşte trofeul de la Paolo Taviani

Martin Scorsese va primi trofeul din mâinile celebrului regizor italian Paolo Taviani. Scorsese are legături cu Italia, bunicii lui migrând în SUA din Palermo, Sicilia. În 1999, Scorsese a produs un documentar despre cineaştii italieni, „My Voyage to Italy”, iar, în 2002, a turnat „Bandele din New York/ Gangs of New York” la celebrele studiouri Cinecitta din Roma.

Regizorul unor filme precum „Crimele din Mica Italie/ Mean Streets”, „Şoferul de taxi/ Taxi Driver” – premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, în 1976 -, „Taurul Furios/ Raging Bull”, „Băieţi buni/ Goodfellas”, „Casino” şi „Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street” a fost nominalizat de 12 ori la premiile Oscar şi a câştigat trofeul Academiei americane pentru lungmetrajul „Cârtiţa/ The Departed”.

Cel mai recent film al său, „The Irishman”, despre asasinarea lui Jimmy Hoffa, îi are în rolurile principale pe Jesse Plemons, Robert De Niro şi Al Pacino. Cea de-a 13-a ediţie a Festivalului de Film de la Roma are loc în perioada 18 – 28 octombrie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.