
“Aniela”, primul serial românesc de epocă, va fi lansat în paralel pe micul şi pe marele ecran, ACASĂ şi la CinemaPro, luni, 14 septembrie, de la ora 20.30.
Cu o oră înainte de debutul serialului, din transmisiunile speciale ale Ştirilor ProTv şi Poveştirilor adevărate telespectatorii vor afla, la cald, ultimele comentarii, emoţiile actorilor dar şi părerile acestora înainte de difuzarea primului episod.
Serialul va avea parte de o lansare de gală, la CinemaPRO va fi întins un covor roşu pentru actorii din distribuţia producţiei marca Promance, companie MediaPro Pictures, dar şi pentru fanii norocosi care vor castiga bilete.
Primul episod al celei mai aşteptate producţii a acestei toamne, ’’Aniela’’ va fi difuzat ACASĂ, de la ora 20.30. Simultan în sala de spectacole de la CinemaPro întreaga echipă a primul serial românesc de epocă, invitaţii acestora şi fanii vor trăi, timp de doua ore, emoţiile primei vizionări. Primul episod din ’’Aniela’’ este bine păzit, ferit de privirile curioşilor astfel încît toţi cei prezenţi vor vedea în premieră, debutul celui mai ambiţios proiect Promance.
Fanii au şansa de a petrece o seară de vis, seara marii premiere, alături de vedetele pe care le îndrăgesc. Tot ce trebuie să facă este să intre, începînd din 4 pana pe 10 septembrie, pe site-ul www.acasatv.ro şi să participe la concursul care le aduce drept premiu o invitaţie la seara marii premiere când, la CinemaPRO, vor viziona, alături de vedetele preferate, primul episod din ’’Aniela’’, serial ce poartă parfumul vremurilor de altădată, al Bucurestilor de la 1900.
La finalul premierei, Cabral si Mircea Solcanu vor fi alături de actorii din ”Aniela”, într-o ediţie specială a ”Poveştirilor de noapte” pentru a afla cum au trăit marea premieră.



