• La filmarea videoclipului, intr-un decor medieval, Corina Caragea si Madalina Draghici au imbracat pentru prima data costume de epoca
  • Dana Rogoz si-a amintit cu drag de Abramburica si de perioada cand a purtat pentru prima oara o rochie de poveste
  • Videoclipul va fi lansat luni, 6 decembrie, ca un cadou de Mos Nicolae, la Povestiri de noapte, ACASA si va fi difuzat la ProTv International

Ca în fiecare an de Crăciun, românii din afara ţării au parte de o surpriză plăcută la ProTv Internaţional.  Spre deosebire de anii precedenţi, de aceasta dată videoclipul a adunat într-un decor medieval mai multe vedete ProTv si ACASĂ care au petrecut astfel pentru o zi Crăciunul împreună, într-o poveste.

Compusă de Ionuţ Radu, cu versuri semnate Florin Busuioc, piesa “De Crăciun” este interpretată de Julia Jianu, iar scenariul şi regia videoclipului au fost realizate chiar de soţul cîntăreţei, Bogdan Jianu.

Alaturi de Julia, la filmare au fost prezenţi protagonistii serialului “Iubire şi onoare” – Radu Vâlcan, Mădălina Drăghici, Ioan Isaiu, Adrian Ştefan, prezentatorul Ştirilor ProTv de la ora 13.00 Daniel Niţoiu, Dana Rogoz, Monica Dascălu şi nu în ultimul rînd şi prezentatoarea Ştirilor din Sport, Corina Caragea.

Eu am un rol special, acela al naratorului care începe povestea cîntînd printre fulgi de zăpadă. Împreună cu trupa mea ne transformăm în colindători şi intrăm într-un castel unde descoperim personaje frumoase şi o atmosferă caldă şi plăcută. Şi exact aşa m-am simţit la această filmare, şi mă bucur că am avut ocazia, de cînd am venit la ProTv Internaţional să cunosc atitia oameni extraordinari. Impreuna cu ei pot spune ca m-am simtit exact ca de Craciun, in jurul bradului, ce-i drept un pic mai devreme”, se amuză Julia, care totusi a avut de îndurat la ultimele cadre şi temperaturi mult mai scăzute, în decorurile exterioare.

Pentru Mădălina Drăghici şi pentru Corina Caragea această filmare a fost o premieră, pentru că pînă acum ele nu au mai îmbrăcat un costum de epocă. “A fost multă bună dispoziţie în castelul nostru şi ne-am distrat cu toţii, mai ales că ne cunoşteam foarte bine”, spune Mădălina, care îşi dorea demult să îmbrace o astfel de rochie “ce îţi scoate în evidenţă feminitatea, însă recunosc faptul că nu era chiar comodă, mai ales că în platou era foarte cald şi noi am dansat destul de mult”.

Corina Caragea a profitat din plin de noua sa postură, s-a distrat făcînd multe poze atît cu colegii in noul decor.

De aceeaşi părere ca şi Mădălina, Corina spune că “deşi rochia mea cred că era la fel de grea ca armura cavalerului, la un moment dat as fi preferat-o pe a lui, care cu siguranţă era şi mult mai rece,” îşi aminteşte prezentatoarea Ştirilor Sportive de la ProTv.

Pentru Dana Rogoz, videoclipul a fost un moment inedit, de reîntoarcere în timp. “Prima dată cînd am îmbrăcat o astfel de o rochie s-a întîmplat pe vremea cînd o interpretam pe Abramburica şi erau tot costume inchiriate din studiourile din Buftea. Am foarte multe amintiri cu ele şi ştiu că şi acum există în depozit acele rochii medievale miniaturale pe care le-am purtat în copilărie”.

Şi actorului Adrian Ştefan tot costumul a fost cel care i-a adus surprize plăcute. “Chiar mi-a placut foarte mult decorul medieval, insă cel mai mult costumul, pe care l-am ales din prima şi mi-a şi venit. Am glumit că îl aleg pe acela datorită culorii şi am decis că eu vreau să fiu flacăra violet la această filmare. Şi acum, dacă mă gîndesc bine, sînt absolut convins că eu le-am dat energie colegilor“.

După o zi de filmare şi după multă distracţie, atît actorii participanţi cît şi telespectatorii din România şi din afara ţării vor putea vedea piesa “De Crăciun” în premieră la “Poveştiri de noapte”, ACASĂ, luni, 6 decembrie, un cadou de Moş Nicolae.

2 Responses to “Decor de poveste şi costume medievale în videoclipul piesei „De Crăciun”, la ProTv Internaţional”

  1. [...] Etichete : ACASA, Adrian Stefan, Corina Caragea, craciun, Dana Rogoz şi Monica Dascălu, De Crăciun, DE Craciun Julia Jianu Florin Busuioc, Ioan Isaiu, Iubire si onoare, Julia Jianu, Madalina Draghici, monden vedete scandal, Povestiri de noapte, Pro TV, Pro TV International, Radu Vâlcan, scandal, scandaluri vedete, STIRI, TV, vedete, vedete Craciun, videoclip Craciun La filmarea videoclipului, intr-un decor medieval, Corina Caragea si Madalina Draghici au imbracat pentru prima data costume de epoca Dana Rogoz si-a amintit cu drag de Abramburica si de perioada cand a purtat pentru prima oara o rochie de poveste Videoclipul va fi lansat luni, 6 decembrie, ca un cadou de Mos Nicolae, la Povestiri de [...]Citeste intreg articolul… [...]

  2. [...] This post was mentioned on Twitter by Celebs.ro, Anchetatorul Monden. Anchetatorul Monden said: Decor de poveste şi costume medievale în videoclipul „De Crăciun”, la ProTvI http://www.anchetatorul.ro/decor-de-poveste-7499.html [...]

Leave a Reply

VIDEO