Arhiva pentru decembrie, 2011

Revelionul TVR 1: Start la “ÎnTrecerea Vedetelor”

Postat de admin 31 decembrie 2011, 08:35

Actorii Maria Buză şi Marius Rizea sunt gazdele celui mai tare Revelion, în care echipele Iulianei Tudor, a lui Mircea Radu şi a lui Dan Bittman se vor întrece punând în scenă momente spectaculoase de muzică şi umor.

Programul de Revelion al TVR va fi un mix bine articulat între “ÎnTrecerea anilor”, “Dănutz SRL” şi “O dată-n viaţă”, divertismentul de top al TVR 1. În deschiderea acestui program, trupa Distractis a pregătit un spectacol de sărbătoare, începând cu ora 21.00.

În seara de Revelion, la Distractis Show se organizează Gala ChiXFactor, unde vor fi trecute în revistă principalele chixuri ale anului 2011: primul – succesul învățământului românesc – Bacalaureatul 2011. Elevii şi elevele porno, profesorii porno, dar şi, mai nou, liceele porno vor participa la gală. Pentru al doilea chix – intrarea României în Spaţiul Schengen – la Gala ChiXFactor vin oaspeţi de seamă: Angela Merkel şi Nikolas Sarkozy vor adresa românilor mesaje de Anul Nou din partea Europei. Iar cel de-al treilea chiX – gazonul de pe Naţional Arena – singura arenă sportivă din lume care nu este propice practicării sportului este prezentată, la Gală, de însuşi „naşul” Bucureştiului, primarul Oprescu.
Dar de Revelion se adresează urări. Aşa că vom fi cu toţii martorii urărilor de la familia Băsescu: Urătura Puterii, când vom vedea cine dintre Elena Udrea, Monica Macovei şi Emil Boc va câştiga dreptul de a fi „capră”; şi Urătura Opoziţiei, când „ursul” Năstase, jucat de Iliescu şi Ponta, îi va ura preşedintelui suspendare grabnică.
Şi, fiind Revelion, nu putem trece în Noul An oricum, fără a scăpa de cel vechi. Aşa că, la Distractis Show va fi un interviu cu doi protestatari, unul care refuză să treacă în 2012, pentru că e un an prost, cu sfârşitul lumii etc., iar celălalt solicită trecerea în 2050, ca să treacă criza, recesiunea, războaiele.

Apoi, TVR 1 dă drumul la patru ore de entertainment în flux continuu. Sub titlul “ÎnTrecerea vedetelor” (ideea concursului aparţine producătoarei ÎnTrecerii anilor, Elena Ştirbescu), telespectatorii vor vedea atât o întrecere între trei dintre vedetele noastre de top, Mircea Radu, Iuliana Tudor şi Dan Bittman, cât şi o competiţie între ce au mai bun acum actoria, muzica, umorul şi folclorul românesc. Pe scurt, din studiourile TVR, cele trei mari emisiuni ale postului TVR 1 vor pune la bătaie cele mai bune momente pe care le-au produs special pentru acest eveniment. Momentele de muzică, umor, dans vor aduce în faţa românilor sute de vedete preferate. Astfel, Dan Bittman intră în competiţie avându-i alături pe: Alex Velea, Fly Project, Mandinga, Anna Lesko, Marcel Pavel, Sanda Ladoşi, Gabriel Dorobanţu, Mihai Constantinescu, Carmen Rădulescu, Silvia Dumitrescu, Gelu Voicu şi Lăutarii din Teleorman, Viorica şi Ioniţă din Clejani, Nelu Ploieşteanu, Cornelia Catanga, Andreiţă şi Rela Miron. Şi, evident, trupa Marfar, Vasile Calofir, Antonio şi Dan Bittman.

Căpitanii de echipă de la “InTrecerea anilor” ai lui Mircea Radu vor interpreta o parodie după „Wannabe”, în ipostaza fetelor de la Spice Girls. Iar Mircea Radu şi sosia lui, Radu Micu vor fi transformaţi în nişte Don Juani ai anilor ‘60, ‘70, ‘80, ‘90 şi 2000. Echipele de dansatori ai emisiunii se vor duela pe cântecele de petrecere ale lui Gică Petrescu – „Astă seară nimeni să nu doarmă” şi „Ia mai toarnă un păhărel”. Radu Micu, alături de căpitanii de echipă şi dansatori îl transformă pe Mircea Radu în Super Mircea, pe ritmul melodiei celor de la LMFAO – “party rock anthem”. Realizatorii Elena Ştirbescu şi Dan Manoliu îi aduc cu momente de umor şi muzică pe Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Irina Loghin, Fuego, Connect-R, Play & Win.

Iar Iuliana Tudor are ca argument suprem în această competiţie crema muzicii populare româneşti, ea apelând la muzica interpreţilor: Matilda Pascal Cojocăriţa, Alin Pascal, Horaţiu Cigu, Ştefan Cigu, Laura Lavric, Mioara Velicu, Margareta Clipa, Daniela Condurache, Ionuţ Fulea, Dinu Iancu Sălăjanu, Florin Mariş, Constantin Enceanu, Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Steliana Sima, Trouble Crew, Elena Merişoreanu, Maria Butaciu, Viorica Flintaşu, Sava Negrean Brudaşcu, dar şi a lui Marcel Pavel, a trupelor Voltaj şi Moromeţii. Momentele de umor vor fi asigurate de Dragoş Stoica. La spectacol mai participă şi Ansamblul „Doina Dunării” din Giurgiu, director Virgil Peţanca, coregraf Velicu Prodan. Orchestra de muzică populară „Lăutarii” din Chişinău, dirijor Nicolae Botgros, acompaniază interpreţii care o susţin pe Iuliana Tudor la Revelionul ÎnTrecerea vedetelor de la TVR 1.

De la ora 01. 05, telespectatorii vor putea urmări muzică lăutărească de cea mai bună calitate în programul realizat de Elise Stan – Cu lăutarii după mine.

TVR 1 a programat în continuare, de la ora 02.40, un romance – “Întreabă praful” (ASK THE DUST – SUA, 2006), ecranizare după romanul lui John Fante.

Apoi, de la 04.35, TVR 1 transmite concertul extraordinar în două părţi The Royal Variety Performance, în care vor evolua, printre alţii, Jon Bon Jovi, Enrique Iglesias, Kiri Te Kanawa.

Revelionul 2012 la TVR 2 şi TVR Cultural

Postat de admin 31 decembrie 2011, 08:05

Pentru ultima zi din 2011 şi primele zile ale noului an, TVR 2 oferă telespectatorilor un program în care se regăsesc unele dintre cele mai bune concerte susţinute de mari artişti străini în România, dar nu numai, multe filme bune şi ediţii speciale ale mai multor emisiuni.

În 31 decembrie, două emisiuni ale postului vor face bilanţul acestui an: “Topping” va aduce telespectatorilor cele mai populare şi comentate topuri, iar “Paşaport de România” va desemna finalistul sezonului doi. Pentru Revelion, fanii TVR 2 sunt invitaţi să încheie 2011 şi să intre în 2012 în ritm de reggae alături de Ali Campbel (UB 40). Cu toţii vor râde cu lacrimi la cea mai nebună „Petrecere” şi se vor pregăti pentru adevărate regaluri artistice oferite în primele zile ale noului an de: Vitas, Jon Lord, Pink, Rihanna, Anastacia, Dionne Warwick, Leona Lewis, Matchbox 20, David Bowie, Ten Years After, Steve Vai, Riff…

În plus, Mihai Răzuş a pregătit şi el un Revelion în stilul consacrat şi vă invită la o ediţie specială Răzushow, în 1 ianuarie, să vă distraţi alături de invitaţi surpriză.

Cititi mai multe detalii despre Revelionul TVR2

 

TVR Cultural difuzează în seara de Revelion documentare dedicate diferitelor genuri muzicale: choro („În ritm brazilian”), samba („O’Samba”) şi jazz („Baroana jazz-ului”). Sâmbătă, 31 decembrie, de la ora 18.00 va fi difuzat un film multipremiat: „Călătorie în India”, cu Peggy Ashcroft şi Judy Davis. Începutul anului 2012 vă aduce concertul extraordinar „December Music Flavours” 2011, susţinut de Orchestra Română de Tineret la Ateneul Român, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal (difuzat în două părţi: 1 şi 2 decembrie, de la ora 20.10). În prima zi din noul an sunt programate două filme cu distribuţii de excepţie: „Vă place Brahms?” (cu Ingrid Bergman, Yves Montand şi Anthony Perkins) şi „Împreună” (cu Audrey Tatou).

Cititi mai multe detalii despre Revelionul TVR Cultural

Retro-Revelion, concerte si filme la TVR 3

Postat de admin 31 decembrie 2011, 07:42

La trecerea dintre ani, TVR 3 pariază pe o reţetă care s-a dovedit a fi de succes – mai simplu spus, clasicul „cântec, joc şi voie bună”. Petrecerea începe de la ora 22.00, cu o masă întinsă şi mulţi oaspeţi de seamă, trecem apoi prin Revelioanele de altădată, cu ajutorul Arhivei de Aur a Televiziunii, iar mai spre dimineaţă ne putem relaxa în fotolii, urmărind o comedie plină de savoare.

Teodora Drăgoi aduce, de la ora 22.00, Veselie-n astă casă, un program de trei ore care va oferi telespectatorilor TVR 3 bucuria de a sărbători româneşte, alături de nume mari ale folclorului nostru. Nu lipsesc nici tânăra generaţie şi nici marile ansambluri folclorice ale ţării. Printre cei care aduc veselia în casele românilor se numără: Benone Sinulescu, Ion Ghiţulescu, Elena Mândrescu, Cornelia şi Lupu Rednic, Margareta Clipa, Viorica Flintaşu, Sofia Vicoveanca, Floarea Calotă, Valeria Arnăutu, Ovidiu Homorodean, Ileana Domuţa Mastan, Saveta Bogdan, Aneta Stan, Marius Zgâianu, Maria Văduva, Nicolae Vicol, Viorica Podgoreanu, Florin Lucian, Maria Dan Păucean, Ansamblul folcloric „Străjerii Bucovinei”.
Cele mai bune mâncăruri tradiţionale, preparate de bucătari vestiţi din comunele Doştat, Cricău şi Sălciua (judeţul Alba) sunt puse pe masa Revelionului TVR 3, alături de urarea: „Veselie-n astă casă / Vă poftim pe toţi la masă / Vă dăm vin, vă dăm de toate / La mulţi ani cu sănătate!”

După ce am ciocnit paharele cu şampanie şi ne-am aşezat la masă, putem urmări Retro-Revelionul TVR 3, care începe de la ora 1.00. La fel vor face şi Andrei Iliescu (cunoscut publicului TVR 3 de la emisiunea Retrovizor) şi „Iubi”, o tânără căreia Andrei îi povesteşte câte ceva despre Revelioanele de altădată. Arhiva TVR va perinda, prin faţa ochilor lui „Iubi”, dar şi ai telespectatorilor TVR 3, momente de aur din Revelioanele trecute. Vom râde cu Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu, Rodica Popescu Bitănescu, Dem Rădulescu, Mişu Fotino, Puiu Călinescu, Ion Lucian, Stela Popescu, Mircea Diaconu sau Florin Piersic, ne vom veseli alături de Fărâmiţă Lambru, Romica Puceanu, Gabi Luncă ori neobositul Gică Petrescu, vom juca pe ritmurile Irinei Loghin şi ale lui Benone Sinulescu, ale Mariei Dragomiroiu sau ale Floarei Calotă, ne vom bucura să ascultăm naiul lui Gheorghe Zamfir sau vocea inconfundabilelor Corina Chiriac şi Margareta Pâslaru.

Celor care se vor afla în faţa micilor ecrane şi la ora 4.00 li se va destăinui “Secretul lui Nemesis” (România, 1986). Filmul ce poartă semnătura regizorului Geo Saizescu este o comedie cu o distribuţie de excepţie – Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Stela Popescu – şi un subiect pe măsură.
Administratorul unui bloc uriaş din Bucureşti, fost mare activist al Partidului Comunist, căzut acum în dizgraţie, eliminat din politică şi cocoţat în fruntea unei asociaţii de locatari, ajunge să terorizeze oamenii cinstiţi, prin metode de care făcuse uz şi în vechile sale funcţii politice: şantaj şi scrisori anonime.

Pentru dimineaţa primei zile din 2012, TVR 3 a pregătit, de la ora 10.00, un minunat Concert de sărbători, purtând titlul „Strauss Forever”. Orchestra austriacă „Johann Strauss Ensemble” revine pentru al şaptelea an consecutiv în România. Concertului din acest an cuprinde lucrări muzicale devenite faimoase de-a lungul timpului în capitala Austriei. Prim-solistul şi dirijorul acestui concert este carismaticul prim dirijor al orchestrei palatului Schonbrunn din Viena, Russel McGregor.

Petrecerea continuă la TVR 3 şi pe 1 ianuarie, când, la ora 18.30, Studioul teritorial Iaşi vine cu urarea Anul Nou cu bine. Emisiunea magazin interactivă de Sfântul Vasile îi aduce în faţa telespectatorilor pe Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, Ştefan Atârgoviţoaie – copilul minune al muzicii româneşti, The Sky – prima trupă de dans irlandez din România. Umorul şi dedicaţiile muzicale în direct se vor împleti cu poveştile oamenilor de succes ai anului 2011 (olimpici, inventatori, sportivi) sau cu mesaje artistice din ţară (Cluj, Timişoara, Craiova).

Filmul serii de 1 ianuarie (ora 22.00) la TVR 3 este, în mod clar, de văzut de către toţi cei care se plâng de locul lor de muncă. Comedia “Am o slujbă naşpa rău” (I REALLY HATE MY JOB – Marea Britanie, 2007), în regia lui Oliver Parker, le are în rolurile principale pe Neve Campbell, Alexandra Maria Lara, Oana Pellea, Shirley Henderson şi Anna Maxwell Martin.
Într-un restaurant din Soho lucrează cinci femei care n-au nimic în comun în afară de slujba lor. În timpul unei singure seri, ele discută despre viaţa lor, de la teama de a îmbătrâni până la visurile de a face orice altceva în afară de a lucra într-un restaurant de mâna a doua, cu iluzii de grandoare. Clienţii vin şi pleacă, fără să aibă habar de ce le preocupă pe cele cinci: şobolanii care se înmulţesc în local, certurile cu privire la natura artei, o mică revoluţie comunistă petrecută în bucătărie şi… insuportabila aşteptare a unei faimoase vedete de la Hollywood care va lua masa sub ochii lor.

Revelion marca “Trasnitii” la Prima TV

Postat de admin 31 decembrie 2011, 05:29

Grig Chiroiu, alias Pupaza, alaturi de gasca „Trasnita”, va invita la un spectacol deosebit la trecerea dintre ani, pe 31 decembrie, de la ora 22.15, la Prima TV.

Va fi un Revelion linistit, de actualitate, si bineinteles, trasnit. De aceasta data, personajele sunt altele decat cele din serial. Veti face cunostinta cu o familie aristocrata care primeste colindatori din ziua de astazi, vom gasi candidatul perfect pentru „Vocea Romaniei” si vom face si un recensamant al personajelor din filme celebre, de la Alba ca Zapada si Darth Vader, pana la Cei 3 Muschetari. Surprizele nu se opresc aici, asa ca va invit sa urmariti Trasnelionul!

Dupa ce au facut furori printre telespectatori, Stefan Stan si Dragos Chircu, castigatorul si finalistul de la “Vocea Romaniei” sunt gata sa ia cu asalt si scena din Piata Revolutiei.

In ultima noapte din an ei vor fi prezenti in spectacolul “Live Revolution” impreuna cu alti concurenti ai show-ului de la ProTV: Catalin Dobre, Daniel (Max) Dragmoir, Oana Brutaru, Sebastian si Maximilian Muntean.

“E prima oara cand voi canta in fata unui public atat de mare! Simt deja cum imi creste adrenalina, dar abia astept sa urc pe scena si sa le cant oamenilor care vor veni in Piata Revolutiei. Le-am pregatit o surpriza, asa ca ii astept pe toti acolo!”, a declarat Stefan.

Astept cu nerabdare seara de Revelion pentru a fi alaturi de oamenii din Piata Revolutiei! E prima mea intalnire cu oamenii dupa show-ul”Vocea Romaniei”, intre noi nu va exista niciun ecran, iar eu abia astept sa cantam impreuna si sarbatorim trecerea in noul an”, a povestit si Dragos Chircu.

Star Maraton de Revelion la Pro TV

Postat de admin 30 decembrie 2011, 04:44

• Pe 31 decembrie, de la 20.15, intr-o editie speciala la final de an: ”Serviciul Roman de Comedie” imparte premii de Revelion, la Pro Tv

Toni Grecu si agentii sai incheie anul la ”Serviciul Roman de Comedie” cum altfel decat cu zambetul pe buze! Intr-o noapte speciala, SRC se pregateste de gala si desemneaza, cu mult umor de-altfel, Superlativele anului 2011. Cu prezentatoare sexy la carma editiei, Bianca (Aniela), Mimi (Alexandra Timofte), Gina (Jojo), Larisa (Lia) si Ildiko (Bety), SRC  invita in scena, pe rand, pentru a face urari langa brad, personalitati care au facut cea mai mare comedie in viata publica romaneasca.
Cel mai injurat si criticat roman, Emil Boc (Claudiu Maier) vine pentru a spune o uratura pentru toti cei pe care i-a suparat in 2011: ”Tza, tza, tza, caprita, tza / Am ajuns ca-n Africa / N-avem bani, n-avem valuta / Datoria e prea multa / Bancile sunt la pamant / Creditarea-i frunza-n vant / Investitii nu-s deloc / Si de vina este Boc.”
Cea mai vizionata emisiune TV in 2011, ”Romanii au talent”, isi gaseste si ea nasul la SRC: agentii lui Toni Grecu vor premia show-ul sub denumirea ”Romanii n-au talent”, iar Adrian Tztz (1 Q Sapro) face o urare pe ritmuri de hip-hop. Cea mai mare catastrofa in 2011 va fi desemnat examenul de bacalaureat: doi elevi repetenti (Claudiu Maier si Cosmin Natanticu) vor canta, in vreme ce invitatul lui Toni Grecu, Ionut Tanase (partenerul lui Jojo si castigatorul de la ”Dansez pentru tine”) va dansa breakdance.
Tot in noaptea dintre ani, SRC il va premia si pe cel mai bogat roman, Dinu Patriciu (Ducu Hancu), care isi va incepe uratura astfel: ”Aho, aho, dragi cetateni / Frati moguli si voi melteni / Tara are nevoi multe / Eu conduc in top trei sute!”. Cel mai mare scandal in familie pe 2011 va fi adjudecat de Oana Zavoranu si mama sa, Marioara (Monica Anghel), care va veni la SRC pentru a face urari romanilor.

• De la 21.45, la ProTv, Star Maraton de Revelion

Pentru ca 2011 este anul talentului la Pro TV, petrecerea de Revelion va fi un spectacol de varietati pe tema talentului.
Amfitrion al petrecerii va fi Liviu Virciu bantuit de senzatia ca intre atatea talente, el nu are nici unul. Ca prezentator el va fi secondat de doua prezente care nu pot trece neobservate, deghizate in ingeras si dracusor: Antonio si Cocuta, dansatori in baletul “Dansez pentru tine”. Ei il vor completa pe acesta, punandu-l constant in situatia de a face mici rautati sau a se obisnui cu ideea ca exista si oameni mai putin inzestrati. Totusi, tentatia talentului ii va da acestuia unda verde la a se da in stamba. Invitatii sai vor veni din toate artele spectacolului: muzica, dans, circ, variete, fashion, imblanziri de animale, etc.


Telespectatorii ProTV se vor intalni in ultima noapte din an cu barmanul Luca Valentin, Veveritele Vesele, Fratii Paunescu, magicianul Eduard Malita si Bianca, Stefan Florescu, care a pregatit o serie de jonglerii spectaculoase, beatboxerul Cosmin Agache, imitatorul Cosofret, Rares Deac, care a impresionat cu miscarile sale de abdomen, Florin Harsan, cel care a dovedit ca tunsul se poate face si intr-o super viteza, dansatorii Robo si Valentin Paun, si Valentin Dinu, care va canta in duet cu Alina Dinca. Fiecare dintre ei este gata sa demonstreze ca “Romanii au talent”.

Vocea Romaniei” va rasuna si in noaptea dintre ani. Concurentii au pregatit un concert in toata regula. Vor canta Iulian Canaf, Marcel Lovin impreuna cu prietenul sau Anthony Icuagu, cele doua cupluri de indragostiti: Cristina Vasiu si Robert Patai si Vlad Stoia alaturi de Beatrice Vladan. Daniel (Max) Dragomir, cel mai energic concurent de la “Vocea Romaniei”, vine si el, vor veni si Aldo Blaga si Oana Brutaru, alaturi de Sebastian si Maximilian Muntean.
La ProTv Revelionul va fi un adevarat maraton, pentru ca lista invitatilor este fara de sfirsit: Nea Marin, Alex Velea, D-na Bamboi, Sinziana Buruiana, Andreea Tonicu, Simona Senzual, Gina Pistol, Andra, Jean de la Craiova, Anda Adam, Corina Bud si multi, multi altii.

 

George Vintila prezinta pentru cel de-al 15-lea an Revelionul “Live Revolution” in Piata Revolutiei

Voltaj, LaLa Band, Smiley, CRBL si Loredana vor fi prezenti in Piata Revolutiei la trecerea dintre ani si vor incinge atmosfera. Ca de fiecare data, Piata Revolutiei va fi plina la trecerea dintre 2011 spre 2012, pentru ca ProFM si ProTV pastreaza traditia. Fenomenul “Pariu cu viata” a generat aparitia unei trupe care i-a innebunit pe tinerii din Romania, astfel ca de pe scena Live Revolution nu va lipsi trupa “LaLa Band”. Ei vor face un super show alaturi de Voltaj, de DJ-ul ProFM CRBL si de juratii Smiley si Loredana, pe care telespectatorii ProTV ii urmaresc la “Vocea Romaniei”. Loredana va fi prezenta pe scena si va oferi un concert senzational chiar la miezul noptii.

DJ ProFM Marius Onuc va deschide seara “Live Revolution” cu un mix marca ProFM, iar apoi va intra in scena prezentatorul evenimentului, George Vintila care ii asteapta pe toti sa se distreze si sa deschida sampania alaturi de ProFM si ProTV.

“De-a lungul acestui an multi au fost de parere ca 2012 va fi ultimul an pe care il vom petrece pe Terra, personal nu am timp sa cred asa ceva, dar sa intram putin in rol si sa ne inchipuim ca e ultima noapte de petrecere de care avem parte. Au zis-o altii inaintea noastra: “Let’s party like there is no tomorrow”, declara George, care prezinta de 15 ani consecutiv Revelionul “Live Revolution” ProFM&ProTV.

Revelion cu Loredana, HI-Q si Asia la Pro Cinema

Postat de admin 30 decembrie 2011, 04:20

• Pe 31 decembrie, Pro Cinema isi invita telespectatorii la un maraton al distractiei. Baletul “Dansez pentru tine”, Simplu, HI-Q, Asia, Alex Velea, Loredana si Elena Gheorghe sunt doar cativa dintre artistii care vor petrece in noaptea de Revelion alaturi de telespectatorii Pro Cinema.

Vali Vijelie, Jean de la Craiova, Ileana Ciuculete, Adi Minune si Carmen Serban se vor asigura ca, in noaptea dintre ani, distratia ramane la cotele cele mai inalte, in timp ce Rupita si Ansamblul Romania vor demonstra ca uneori, “Cu o damigeana si un pahar de vin” voia buna este asigurata.
Constantin Cotimanis, Vlad Zamfirescu si Medeea Marinescu, Rupita, Tili Niculae si Dana Rogoz vor face ca umorul sa se simta ca la el acasa, la Pro Cinema.

Muzica populara nu putea lipsi nici ea in seara de Revelion, asa incat Ileana Ciuculete, Niculina Stoian, Maria Dragomiroiu, Petrica Matu Stoian si ansamblul Doina Gorjului vor declina distractia pe romaneste.

 

Filmele si vedetele anului 2011

Oscarul si Globul de Aur, Festivalul de film de la Cannes si cel de la Venetia, aparitiile fastuoase de pe covorul rosu, topuri de filme si vedete care s-au facut remarcate in anul care tocmai se incheie – toate sunt reunite in emisiunea “Filmele si vedetele anului 2011” difuzata de Pro Cinema pe 31 decembrie, de la ora 17.45.

Nicole Kidman, Helena Bonham Carter, nominalizata la trei categorii pentru rolul din “Alice in Tara Minunilor” si Michael Douglas ii vor introduce pe telespectatorii in atmosfera de la Globurile de Aur.

Cei care au ratat Oscarul de anul acesta pot vedea cele mai importante momemente ale premiilor Academiei americane de film la “Filmele si vedetele anului 2011”. Colin Firth, Natalie Portman, Antonio Banderas, Christian Bale si Salma Hayek vor vorbi despre filmele care i-au propulsat in topul preferintelor spectatorilor in anul care tocmai a trecut.

Vedetele ale caror nume vor ramane doar in amintirea spectatorilor vor fi celebrate la “Filmele si vedetele anului 2011”. Peter Falk, Elisabeth Taylor si Ryan Dunn sunt cativa dintre actorii carora li s-a adus un omagiu in cadrul emisiunii “Filmele si vedetele anului 2011”.

Un top al filmelor cu cel mai mare succes la public si cele mai mari incasari, cele mai importante premiere hollywoodiene, dar si actorii si actritele care si-au facut cu succes debutul in 2011 vor fi prezenti in emisiune.

Filme, concert LaLa Band, staruri si legende de Anul Nou, ACASA

Postat de admin 30 decembrie 2011, 04:08

Filme pentru intreaga familie la Cinema ACASA, Concert “LaLa Band”, Cele mai bune momente ale “World Music Awards”, emisiunile “Staruri si legende” si “Dezvaluiri din lumea telenovelelor” vin de Anul Nou, ACASA

Dupa “Nunta de Craciun” (“A Christmas Wedding”), “Un altfel de Mos Craciun” (“A Different Kind of Christmas”), “Ceva de imprumut” (“Wedding Date”) si “Cavalerul de onoare” (“The Best Man”), vineri, 30 decembrie, de la 20.30, telespectatorii vor afla din filmul de la Cinema ACASA, “Ultimul sarut “(“The Last Kiss”), prin ce trece Michael atunci cand afla ca viitoarea lui sotie este insarcinata si realizeaza ca viata lui se va schimba pentru totdeauna.

In Ajun de Anul Nou, Michelle Pfeiffer si Paul Rudd vin ACASA de la 20.30, in filmul „Iubitul mamei mele” („I Could Never Be Your Woman”). Rosie este o femeie divortata, cu o cariera de succes, care se indragosteste de Adam, un barbat mult mai tanar decat ea, atractiv si amuzant. Din cauza diferentei de varsta, Rosie se simte nesigura, iar starile ei de neliniste ating apogeul atunci cand il suspecteaza pe Adam de infidelitate.


Mai tarziu, de la 22.30, in cadrul emisiunii “Dezvaluiri din lumea telenovelelor: Iubiri si infidelitate” (“Confesiones de Novela”), celebritatile latino-americane povestesc despre conflictele care apar pe platourile de filmare, despre certurile, neintelegerile si rivalitatile dintre actori, si dezvaluie despre cele mai intime secrete pe care le-au tinut ascunse de privirile publicului.

In noaptea dintre ani, telespectatorii ACASA vor urmari concertul pe care trupa “LaLa Band” l-a sustinut de 1 decembrie in fata a peste 12.000 de oameni intr-un mall bucurestean. Alaturi de Alina, Dorian, Sore, Raphael, Cristina, Bubu si toti ceilalti colegi ai lor, fanii au cantat, au dansat si s-au distrat, timp de o ora. Membrii trupei „LaLa Band” au cantat piese care i-au consacrat, dar si melodii noi, de Craciun.

Ted Davis e un aventurier innascut, cu mare succes la femei, si un burlac convins. In momentul in care se indragosteste nebuneste de Heather, Ted prefera sa o paraseasca, intrucat reputatia sa de mare cuceritor are suferit. Ce va face Ted sa redevina idolul femeilor, telespectatorii vor afla dupa miezul noptii, de la 00.30, in filmul “Burlacul” (“Bachelor Man”) de la Cinema ACASA.
De la 02.15, “World Music Awards: Cele mai bune momente” (“Best of World Music Awards”) ii aduce ACASA pe Michael Jackson, Beyonce, Mariah Carey, Britney Spears, Rihanna si multi alti artisti au fost prezenti de-a lungul anilor pe scena World Music Awards.

Vedete din lumea telenovelelor au realizat o serie de sedinte foto, tema fiind legendele mexicane, precum legenda Zeului Soare şi a Zeiţei Luna. Emisiunea „Staruri si legende” (“Piel de estrellas”), difuzata de la 04.00, ACASA, urmăreşte starurile în timpul sedintelor foto aparute in paginile revistei TV Y Novelas, imagini care ii vor duce pe telespectatori pe taramuri fascinante.
Prima zi din 2012 aduce ACASA una dintre cele mai frumoase povesti de iubire, aceea dintre Danny (John Travolta) si Sandy (Olivia Newton-John) din filmul „Grease”.

De Revelion, Alexandru Constantin isi premiaza fanii

Postat de admin 30 decembrie 2011, 02:34

Prezentatorul jurnalului Focus Monden a lansat un concurs pe pagina sa oficiala de facebook.

“I-am invitat pe toti prietenii de pe facebook sa posteze pe wall-ul meu o poza cu ei, care sa exprime cel mai bine atmosfera Sarbatorilor de iarna.Pentru a castiga trebuie ca fotografia postata sa obtina cele mai multe like-uri.

Premiul va consta intr-un album de fotografii din piele vintage”, spune Alexandru.

Alexandru Constantin prezinta Focus Monden, alaturi de Andreea Fried, in fiecare marti si joi, la Prima TV.

Ioana Maria Moldovan si Dan Cruceru, Craciun in familie

Postat de admin 29 decembrie 2011, 08:13

Cel mai bine, de Craciun, te simti in familie. Prezentatorii “Povestirilor adevarate”, Ioana Maria Moldovan si Dan Cruceru, nu au facut nici ei exceptie si au petrecut Sarbatorile alaturi de cei dragi, acasa.

Pentru Ioana Maria Moldovan acasa inseamna Targu Mures, unde locuiesc parintii ei.

Anul acesta Craciunul a trecut mai repede ca oricand, cel putin asa mi s-a parut mie. Nu ma plang, dar as fi vrut sa tina un pic mai mult. Pe scurt, Craciunul l-am facut acasa, la Tg. Mures, oricum nici nu ma vedeam facandu-l in alta parte, atata timp cat acolo e familia mea. Am trait, ca-n fiecare an, momente emotionante alaturi de oameni dragi, am fost la colindat si am primit colindatori, am impodobit bradul, l-am asteptat pe Mos Craciun, m-am bucurat de cadouri, am ras, am depanat amintiri din sarbatorile de iarna ale copilariei, m-am odihnit, am lenevit, dar am petrecut si ceva timp in bucatarie, gatind bunatati pentru masa de Craciun”, povesteste Ioana, care si-a ajutat mama in bucatarie la preparatul sarmalelor.

Si colegul ei de prezentare, Dan Cruceru, a trait emotiile intalnirii cu Mosul alaturi de sotie si, pentru prima oara, si de fiica lui, Sophia, in varsta de 4 luni. ”Noi, de obicei, in Ajun, mergem la niste prieteni cu o casa mare, unde se strang mai multe familii cu copii si il asteptam pe Mos Craciun. Anul acesta a fost primul an cand am avut si noi copil. Mosul ii pune pe cei mici sa spuna povesti si cum Sophia este prea mica, a trebuit sa spun eu poezia ca sa-i iau cadoul. Evident, la 4 luni, ea nu intelege prea multe, dar ne bucuram noi si pentru ea”, marturiseste Dan.

Mos Craciun nu i-a uitat insa nici pe cei mari, astfel incat atat Dan, cat si Ioana au primit cate ceva din desaga lui. “Supriza! Pentru ca ne cunoastem foarte bine, atat eu cat si sotia mea, Cristina, am primit…. cate un ceas! Noroc ca nu era aceeasi firma, dar mi s-a parut destul de tare sa primim acelasi cadou”, spune Dan.

Mosul mi-a adus o rama foto digitala pe care mi-o doream de foarte mult timp. O sa pun in ea multe poze dragi pe care-mi doream sa le vad tot timpul si nu aveam cum”, spune si Ioana.

Si daca tot ma laud ca am fost harnicuta si am muncit ore bune in bucatarie, atunci trebuie sa amintesc si despre prajitura cu cafea. Unul dintre deserturile delicioase de pe masa de Craciun.
Evident ca de pe lista cu bunatati nu au lipsit cozonacul, cornuletele, lucicosul cu costite de porc, pomana porcului, dar si traditionalul platou de Craciun cu slana, toba, sorici, jumari, ceapa rosie, telemea, cas. Eee, cam cum puteam eu sa rezist acestor tentatii culinare? Am cedat si mi-am zis ca doar o data pe an e Craciunul. Oricum, am scapat ieftin, cu doar doua kilograme in plus, pe care sunt sigura ca le voi da jos fara prea mult efort.

VIDEO