Arhiva pentru iulie, 2009

"6! Vine presa" revine de luni la B1 Tv

Postat de admin 31 iulie 2009, 22:45

„6! Vine presa” se întoarce pe B1, începând cu data de 3 august. După ce Livia, Mbela, Roxana şi Dan s-au relaxat în pauza de două săptămâni, se reîntorc cu forţe proaspete pentru un nou sezon al emisiunii.

Teme de actualitate, care stârnesc dispute aprinse, invitaţi controversaţi, scandaluri din lumea mondenă şi subiecte sportive fierbinţi în fiecare zi de luni până joi, de la ora 18.00. Două ore în care telespectatorii nu vor avea timp să se plictisească.

Livia Dilă şi Mbela Nzuzi, colegii lor de la rubricile monden, Roxana Iliescu, şi sport , Dan Dumitrescu, şi invitaţii din studio ai emisiunii despică firul în patru la subiectele de interes ale zilei.

Politicieni, sportivi, autorităţi, vedete comentează situaţiile controversate în care sunt implicaţi, răspund la întrebări sau spun ce au inimă. Personalităţile zilei primesc dreptul la replică, iar telespectatorii află mai mult şi înţeleg mai bine subiectele abordate.

Fără categorie

Deci, Badea in maieu, ok? (Blogul lui Budescu)

Postat de admin 31 iulie 2009, 04:03

Pe la jumatatea anilor ’90, cand de-abia se inventase in Romania Internetul si incepusera sa curga stirile online, a aparut o stire despre cum se tampesc occidentalii. Simplu: o televiziune a inventat buletinul de stiri in cursul caruia prezentatoarele se dezbracau. Mircea Badea redescopera, pe rand, apa, electricitatea, roata si alte lucruri din aceasta categorie. Una peste alta, lucruri fundamentale.

La inceputul emisiunii sale, Badea si-a scos camasa, in urma unei promisiuni facute la sfarsitul emisiunii din urma cu 24 de ore. A vorbit ca de obicei, fara camasuta pe el, plangandu-se, vesel si schizoid, ca transpira, ca nu-i da mogulul aer conditionat in emisie (e bine, bre, ca iti dai seama ce se intampla daca iti conditiona pana si aerul), apoi s-a imbracat, ironic, ca sa vorbeasca despre Basescu.

La sfarsitul emisiunii…

citeste in continuare

Fără categorie


Dupa ce presa a scris ca este fiul lui Michael Jackson, Omer Bhatti a negat speculatiile aparute pe seama relatiei dintre el si megastar, sustinind ca nu exista nici un grad de rudenie intre ei. Erau doar foarte buni prieteni si atit, a sustinut Omer, in pofida asemanarii fizice evidente dintre cei doi.

Iata ca, la scurt timp, tatăl lui Michael Jackson confirma ceea ce presa a tot speculat: că norvegianul de 25 de ani, Omer Bhatti, este nepotul său. Conform declaratiilor lui Joe Jackson, aparute in NewsOne, Omer ar fi cel de-al patrulea copil al lui Michael, rezultatul aventurii cu o norvegiana.

Afirmatia este sustinuta si de Jermaine, chiar daca fratele lui Michael are oarecare rezerve: Omer va fi primit cu braţele deschise în familie, în cazul în care dovedeşte că este fiul megastarului.

Fără categorie

"Arabela", serialul copilăriei, la TVR 2

Postat de admin 30 iulie 2009, 17:42

“Arabela”, un serial plin de aventuri şi fantezie care a fascinat generaţii diferite, începe la TVR 2 sâmbătă, 1 august, de la ora 12.00.

Iubitorii serialului pot urmări câte un episod şi duminica de la aceeaşi oră.

Actori precum Jana Nagyova, Jiri Labus, Vladimir Dlouhy au dat viaţă unor personaje şi unei poveşti de neuitat.

Frumoasa prinţesă Arabela, fiica regelui din tărâmul fermecat al poveştilor, este silită să evadeze în lumea reală, pentru a scăpa de insistenţele vicleanului magician Rumburak.

Acesta îşi doreşte să o ia de soţie şi să devină stăpânul lumii poveştilor.

Arabela se îndrăgosteşte de Petr Majer, un băiat al zilelor noastre, şi, ajutată de cunoscute personaje de poveste şi de câteva obiecte magice, încearcă să-i dejoace planurile lui Rumburak.

Arabela este o producţie cehă a anului 1979, regizată de Vaclav Vorlicek.

Fără categorie

Moni, dată afară şi de la Festivalul Callatis

Postat de admin 30 iulie 2009, 03:42

După ce weekendul trecut a aflat că nu e dorită la Festivalul de Modă de la Mamaia, Monica Columbeanu a primit o nouă lovitură sub centură, relateaza Click.

Organizatorii Festivalului Callatis au anunţat-o pe soţia lui Iri că renunţă la serviciile ei, deşi contractul era aproape semnat.

Scandalurile în care a fost implicată în ultima vreme au afectat-o foarte mult pe Monica Columbeanu, a cărei imagine a fost destul de şifonată în ultima vreme.

Acesta este şi unul dintre motivele pentru care designerii autohtoni au renunţat în ultima vreme la serviciile sale ca manechin, ea fiind exclusă definitiv din prezentările de modă care au avut loc, weekendul trecut, în cadrul Festivalului de Modă desfăşurat la Mamaia.

Nici bine nu şi-a revenit din acest şoc, şi iată că Monica a mai primit o veste proastă: ea a fost anunţată de organizatorii Festivalului Callatis, eveniment care va avea loc pe scena-scoică din Mangalia, în perioada 9-15 august, că nu mai au nevoie de serviciile ei de amfitrioană.

Citeste totul aici

Fără categorie

Michelle Pfeiffer e dependenta de cremele antirid

Postat de admin 30 iulie 2009, 03:05

Michelle Pfeiffer, actrita nominalizata de trei ori la premiul Oscar, a recunoscut ca este dependenta – nu de alcool, nici de nicotina sau substante chimice periculoase, ci de ceva mult mai inofensiv: de crema antirid.

Sint victima ideala”, marturiseste vedeta, “ori de cite ori vad o reclama la un produs pentru ingrijirea tenului sint convinsa pe loc de eficienta lui. Trebuie sa-mi cumpar neaparat acea crema, imi spun, daca nu o voi avea, voi fi extrem de nefericita”, recunoaste Michelle Pfeiffer.

Am acasa atit de multe produse pentru ingrijirea pielii si atit de diversificate, incit ar trebui sa fiu chimist pentru a sti sa le folosesc. Ei imi dau insa un prospect mititel sa ma descurc cu el”.

Michelle Pfeiffer crede insa ca acest tip de dependenta are un leac: “Pe masura ce trec anii si inaintez in virsta imi dau seama totusi ca lucrurile trebuie privite dintr-o alta perspectiva. Cind vad ca unii dintre oamenii pe care-i iubesc sufera de boli grave, altii se lupta cu probleme foarte serioase, iar altii pur si simplu dispar, imi dau seama ca lucrurile trebuie cintarite altfel, si de aceea sint convinsa ca intr-o zi ma voi lecui de aceasta dependenta”, mai spune Michelle Pfeiffer.

Fără categorie

Dani a cerut-o de sotie pe Mihaela Radulescu?

Postat de admin 29 iulie 2009, 00:19

Cel mai recent număr al revistei “Star” lansează bomba: Dani Oţil a cerut-o de soţie pe Mihaela Rădulescu!

Publicaţia menţionează că prezentatorul de la Antena 1 a recurs la acest gest pentru a o împiedica pe divă să părăsească România, relateaza Libertatea.

Conform unor surse citate de cel mai recent număr al revistei “Star”, Dani Oţil şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o de nevastă pe iubita sa, Mihaela Rădulescu.

În publicaţie se precizează că tânărul prezentator ar fi recurs la acest gest pentru a o convinge pe divă să nu plece definitiv la Monte Carlo.

Se pare însă că diva nu s-a lăsat înduplecată, preferând să stea departe de ţara ei natală şi de toţi cei dragi pe care i-a lăsat aici.

Citeste totul aici

Fără categorie

Alina Stancu pleaca in vacanta

Postat de admin 29 iulie 2009, 00:00

Emisiunea „Evenimentele zilei” de pe B1 ia, din 3 august, o vacanţă de trei săptămâni. Alina Stancu, moderatoarea emisiunii, profită de ocazie să plece cu familia într-un circuit de vis, în care are ocazia să viziteze Olanda, Belgia, Luxemburg şi Franţa.

Debutul acestei producţii a fost foarte solicitant pentru mine. Vorbim despre patru ore de direct, fără prompter, timp în care trebuie să fii tot timpul atent, o echipă nouă şi invitaţi – uneori – dificili. Aşa că îmi va prinde foarte bine să mă relaxez cât timp intră emisiunea într-o scurtă pauză”, ne-a povestit vedeta B1.

În Olanda, Alina şi-a propus să treacă pe la nişte prieteni foarte buni stabiliţi aici, iar în restul sejurului nu va rata nici unul dintre obiectivele turistice importante din ţările prin care va trece.

Tot ce îmi doresc de la acest concediu este să mă odihnesc, să văd cât mai multe locuri frumoase, să mă simt bine alături de toţi cei care au loc important în viaţa mea şi să mă întorc plină de energie pentru un nou sezon al emisiunii”, a mai adăugat Alina.

Fără categorie

Natalia Oreiro, protagonista telenovelei “Amanda O”, este o adepta inraita a filosofiei Osho.

“Guru al sexului” sau “Maestrul celor faimosi”, asa cum a fost poreclit Rajneesh Chandra Mohan, mai cunoscut ca “Osho”, i-a atras atentia Nataliei Oreiro, care a devenit pur si simplu dependenta de invataturile lui.

Nati citeste cu mare atentie cartile scriitorului budist si mai mult, a recunoscut ca, atunci cind l-a descoperit, a devenit o discipola fanatica a filosofiei Osho, care include principii precum “iubirea libera” sau “totul este permis”.

In plus, Natalia Oreiro face saptaminal sedinte de terapie bioenergetica pentru a se elibera de tensiune si a se incarca de energia de care are nevoie pentru a-si aduce personajele pe micul sau marele ecran.

Osho, numit si “guru tantric al secolului XX”, a devenit faimos in rindul celebritatilor, actori, modele, sau artisti, in pofida faptului ca a fost acuzat ca a pus bazele unei secte. In plus, Osho a fost expulzat din Statele Unite pentru ca a incalcat legile statului Oregon, incercind sa fondeze acolo un oras nou, numit Rajneeshpuram.

Totusi, popularitatea lui a crescut tot mai mult si din ce in ce mai multe celebritati sunt atrase de filosofia Osho, precum Natalia Oreiro sau scriitorul Paulo Coelho.

Telespectatorii o pot vedea pe Natalia Oreiro ACASA, in ficare duminica, de la ora 20.30, in ultimele episoade ale telenovelei “Amanda O”.

Cei care au pierdut aventurile Amandei O sau doresc sa le revada o pot face accesind site-ul www.acasatv.ro, unde vor gasi arhivate toate episoadele din prima telenovela difuzata simultan pe trei platforme diferite: televiziune, Internet si telefonie mobila.

Fără categorie

Titi Niculae de la MTV a vizitat Santorini pe un magar

Postat de admin 28 iulie 2009, 01:00


De curand, Tili Niculae s-a intors dintr-o vacanta de sapte zile la Santorini, renumita insula greceasca! VJ-ita MTV a plecat in excursie intr-un grup de 20 de prieteni si povesteste ca a testat in aceasta calatorie absolut toate mijloacele de transport pe care le-a intalnit, inclusiv un magarus.

Astfel, prezentatoarea “Weekend-ului Special” din fiecare sambata si duminica, de la ora 12.00, a sosit pe insula cu avionul, s-a plimbat pe jos in Perrissa, unde a fost cazata la un hotel chiar pe plaja. A vizitat Thira, Red Beach si Oia dupa ce a inchiriat o masina, a vazut apusul pe mare de pe o superba barca si a vizitat centrul Santorini pe magarus!

Dupa o saptamana, VJ-ita MTV s-a intors extrem de relaxata: “Santorini este superb! A fost o vacanta extraordinara, in care am imbinat perfect descoperirea unor peisaje fantastice, relaxarea de la malul marii si distractia alaturi de prieteni”.

Fără categorie

VIDEO