“Ceea ce se întâmplă, acum, în România este sinuciderea în masă a unei ţări. Vedem cum România ratează. Iar pe timpul vieţii mele lucrurile nu se vor corecta. România nu are combustia necesară pentru a intra pe un parcurs care să ducă la mai bine, în acest moment. Sunt prea multe fracturi nerezolvate la timp, clivaje, resentimente puternice, rupturi între generaţii, între părinţi şi copii, între categorii sociale, mentalităţi etc. Nu ne mai înţelegem, pur şi simplu, unii cu alţii.”
A declarat Stelian Tănase, într-un interviu acordat pentru spunesitu.ro. Un dialog despre modele şi deziluzii, despre dans, tango şi diavol, dar şi despre cel mai recent roman al său, „Moartea unui dansator de tango”.
Tocmai ce a avut loc lansarea romanuluiMoartea unui dansator de tango. Este un subiect care
vă urmăreşte, se vede. Cum a intrat tango-ul în viaţa lui Stelian Tănase?
Foto: realitatea.net
Eram la New York, în vara lui 1997. La Lincoln Center se strângeau, în fiecare weekend sute, chiar mii de perechi. Pentru mine a fost o imagine absolut şocantă. Un amic, amator de tango, care ştia bine despre ce e vorba, m-a dus să văd. Până atunci, muzica respectivă, tango, nu îmi stârnea niciun fel de emoţie; mi se părea previzibilă. Plus că, sigur, toată lumea traia cu sonorităţile muzicii engleze. Spaniola nu mi se părea aşa muzicală. Cert este că, de atunci, am deschis ochii pe acest fenomen, mi-am dat seama că nu e vorba deloc de ceva periferic. Veneau new yorkezii cu o fervoare teribilă acolo; şi nu erau numai perechi la virsta a treia care ştiau să danseze, ci şi copii, adolescenţi, care voiau, pur şi simplu, să înveţe. Era ceva fabulos. Ce m-a surprins a fost noutatea fenomenului. Am început să îmi cumpăr discuri, să merg la spectacole. Mai ales că, tot atunci, pe Broadway era chiar un moment derevival. Se juca cu săli arhipline „Tango for ever”, cred. Si iată, după ani, am scris un roman – cu toate că nu ştiu dacă romanul este neapărat legat de tango. E doar uşa de intrare spre o lume…
În Scent of a Woman, atunci când Donna are reţineri în a dansa tango, de frică să nu facă o greşeală, Lt.Col. Frank Slade îi spune: „No mistakes in the tango, not like life. It’s simple. That’s what makes the tango so great. If you make a mistake, get all tangled up, just tango on.” Cu toate astea, tango nu este deloc un gest à la légère. La ce se referă, oare, Col. Frank Slade?
“Tango este ca atunci când scoţi cuţitul dintr-o teacă şi îl vezi cum luceşte în lumina felinarului”
Tango este un dans extrem de ritualizat, este o ceremonie. Îmi aduce aminte de dansul morţii din Kagemusha, al lui Kurosawa. Are şi o mitologie în jurul lui, dar asta se întâmplă, probabil, şi pentru că o vreme, el a murit. Fiind uitat, a avut timp să se aşeze. Iar pe lângă asta, faptul că provine dintr-o lume periferică, de departe, dintr-o zonă crepusculară aş zice, dintr-o Americă de Sud puţin cunoscută, a dus la crearea unui mister. Dincolo, însă, de asta, tango s-a legat mereu de o anumită atitudine de viaţă, care înseamnă pasiune. O atitudine radicală: dacă trădezi, vei fi ucis. Asta e regula. Tango este ca atunci când scoţi cuţitul şi îl vezi cum luceşte în lumina felinarului. Cu toate astea, privit atent, tango-ul nu este oglindirea relaţiei unui cuplu. Partenerii de tango nu sunt un cuplu, ci nişte profesionişti, sau amatori care fac cupluri efemere. Ea este, să zicem, o prostituată, iar el un marinar venit în port. Nu o cunoaşte şi o va uita numai după câteva minute. O pasiune efemeră, dar extrem de puternică. A fost preluat cu fervoare de literatură, de cinematografie etc., pentru ca tango-ul nu este doar un dans.
Citeste totul aici
Azerbaijan
