“Alţii îl au pe Da Vinci, noi îl avem pe Păunescu”

Postat de admin 13 ianuarie 2011, 05:07
În mod penibil, unii îi dau acestui personaj, fariseu și ipocrit, dimensiuni mitologice, de parcă ar fi cine știe ce figură mesianică, pătrunsă de o expansivitate romantică. Toată tevatura absolut dezgustătoare de la moartea sa a semănat cu o comedie bufă ce părea scrisă de un Caragiale expresionist.
PAVEL ȘUȘARĂ, critic de artă

La Simeza s-a vernisat, luni seară, expoziţia „Linii” ce cuprinde desene create de mâna poetului Adrian Păunescu. În timp ce admiratorii îl compară cu Da Vinci, criticii de artă remarcă „lipsa sa de educaţie plastică” şi se arată scandalizaţi de faptul că poetului i-a fost organizată o expoziţie într-o galerie a UAP, unde până şi membrii expun cu greu, scrie Gabriela Lupu in Romania Libera.

FOTO: ALEXANDRA RADU

Nici nu s-au stins încă ecourile odelor aduse la moartea sa poetului naţional, considerat de admiratori nici mai mult, nici mai puţin decât „al doilea după Eminescu”, că evenimentele „culturale” legate de numele lui Adrian Păunescu continuă să se succeadă cu repeziciune. Personalitate multilateral dezvoltată, tatăl Cenaclului Flacăra nu încetează să surprindă posteritatea prinsă, iată, de această dată, pe picior greşit şi lăsată cu gura căscată. La Galeria Simeza, unde expun doar membrii Uniunii Artiştilor Plastici, şi asta după ce numele lor adastă preţ de câteva luni pe câte o listă de aşteptare, a fost vernisată o expoziţie inedită care scoate în evidenţă personalitatea de dimensiuni de-a dreptul renascentiste (după cum remarca la vernisaj Radu Pietreanu de la Vacanţa Mare) a poetului de curte al cuplului Ceauşescu. Deşi nici chiar admiratorii săi cei mai înfocaţi nu se aşteptau, poetul s-a dovedit a fi şi desenator. „Când am primit SMS-ul de invitaţie la acest vernisaj l-am citit de două ori pentru că nu-mi venea să-mi cred ochilor”, a spus jurnalista Corina Drăgotescu în discursul său care a deschis evenimentul. „Am crezut că este o glumă, apoi însă a sunat şi telefonul care m-a lămurit pe deplin despre ce era vorba. Probabil că poetului nu i-au mai ajuns cuvintele pentru a descrie această realitate care îl consuma foarte mult. Recunosc în aceste desene pe Adrian Păunescu şi tot zbuciumul lui din ultimii ani”, a mai spus cu seriozitate Corina Drăgotescu.

„Adrian Păunescu, o lumină care a ţinut singur pe umerii săi întunericul departe”

Deşi organizatorul evenimentului, Violina Crăcană, asistenta poetului, dăduse de ştire în presă că lista invitaţilor va fi fără număr, fără număr, vernisajul nu a beneficiat decât de câteva personalităţi răzleţe. Au lipsit nemotivat Marian Vanghelie, Adrian Năstase, Viorel Lis, Dinu Săraru, Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Adrian Daminescu, Cătălin Crişan, Victor Ciutacu, Mihai Gâdea, Cristian Brancu. Singurul care avea scutire de la doctor a fost Corneliu Vadim Tudor, care avea mâna în ghips. Fiul poetului ……..

Leave a Reply

VIDEO